Pilda fiului risipitor
11 El a mai zis: „Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine’. Şi tatăl le-a împărţit averea. 13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15 Atunci, s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. 16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. 17 Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta 19 şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi».’ 20 Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. 21 Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău’. 22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, 24 căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească. 25 Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. 26 A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. 27 Robul acela i-a răspuns: ‘Fratele tău a venit înapoi şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine’. 28 El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. 29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: ‘Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; 30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat’. 31 ‘Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. 32 Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit’.”
Luca 15:11-32