Isus spală picioarele ucenicilor Săi
13 Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. 2 În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, 3 Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, 4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. 5 Apoi, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” 7 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. 8 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”. 9 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi capul!” 10 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. 11 Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi”. 12 După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? 13 Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. 14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. 16 Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. 17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.
Descoperirea vânzătorului
18 Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ‘Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea’. 19 Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. 20 Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” 21 După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit şi a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” 22 Ucenicii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte. 23 Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. 24 Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus. 25 Şi ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus şi I-a zis: „Doamne, cine este?” 26 Isus a răspuns: „Acela căruia îi voi întinge bucăţica şi i-o voi da”. Şi a întins o bucăţică şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. 27 Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede”. 28 Dar nimeni din cei ce şedeau la masă n-a înţeles pentru ce îi zisese aceste vorbe. 29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic” sau îi poruncea să dea ceva săracilor. 30 Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit în grabă. Era noapte.
Iubirea frăţească
31 După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. 32 Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El Însuşi, şi-L va proslăvi îndată. 33 Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
Înştiinţarea lui Petru
36 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” 37 „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.” 38 Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.”
Îmbărbătarea ucenicilor
14 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. 2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. 4 Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” 5 „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” 6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărulşi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 7 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte, şi L-aţi şi văzut.” 8 „Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”. 9 Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? CineM-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? 10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nule spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. 11 Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţicel puţin pentru lucrările acestea. 12 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl, 13 şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Păzirea poruncilor
15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. 16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor[a], care să rămână cu voi în veac; 17 şi anume Duhul adevărului, pecare lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şiva fi în voi. 18 Nuvă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. 19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi. 20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi. 21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” 22 Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?” 23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. 24 Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. 25 V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. 26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, văva învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. 27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. 28 Aţi auzit că v-amspus: ‘Mă ducşi Mă voi întoarce la voi’. Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: ‘Mă duc la Tatăl’, căci Tatăleste mai mare decât Mine. 29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi. 30 Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, 31 dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!”
Isus, Viţa
15 „Eu sunt adevărata viţă şi Tatăl Meu este vierul. 2 Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. 3 Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. 5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. 6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, estearuncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. 7 Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea, şi vi se va da. 8 Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. 9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. 10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. 11 V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuriavoastră să fie deplină.
Dragostea frăţească
12 Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. 13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. 15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. 16 Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-amrânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. 17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
Ura din partea lumii
18 Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. 20 Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ‘robul nu este mai mare decât stăpânul său’. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. 21 Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat, dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor. 23 Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. 24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat, dar acum le-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu. 25 Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: ‘M-au urât fără temei’. 26 Cândva veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. 27 Şi voi de asemenea veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.”
Prigonirea ucenicilor
16 „V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. 2 Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. 3 Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. 4 V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi.
Lucrarea Mângâietorului
5 Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni din voi nu Mă întreabă: ‘Unde Te duci?’ 6 Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristareav-a umplut inima. 7 Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. 8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. 9 În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; 10 în ce priveşte neprihănirea, fiindcăMă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; 11 în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. 12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acumnu le puteţi purta. 13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să văcălăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. 14 El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. 15 Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Întristarea prefăcută în bucurie
16 Peste puţinăvreme, nu Mă veţi mai vedea, apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.” 17 La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: ‘Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea’şi ‘Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea’şi ‘Pentru că Mă duc la Tatăl’?” 18 Ei ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: ‘Peste puţină vreme’? Nu ştim ce vrea să spună.” 19 Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: ‘Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea’ şi ‘Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea’? 20 Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. 21 Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. 22 Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi seva bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. 23 În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. 24 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
Cuvinte de rămas-bun
25 V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl. 26 În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. 27 Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţicrezut că am ieşit de la Dumnezeu. 28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” 29 Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nicio pildă. 30 Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva, de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.” 31 „Acum credeţi?” le-a răspuns Isus. 32 „Iatăcă vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur, dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. 33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, darîndrăzniţi, Eu am biruitlumea.”