Skip to content

12 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara[a]Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. 10 Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa, şi dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. 11 Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele Domnului. 12 În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. 13 Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. 14 Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 15 Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi, veţi scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea va fi nimicit din Israel. 16 În ziua dintâi, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă, şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. 17 Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 18 În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. 19 Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. 20 Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi’.” 21 Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştele. 22 Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. 23 Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. 24 Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. 25 Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. 26 Şi când vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ 27 să răspundeţi: ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. 28 Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.

Moartea întâilor născuţi

29 La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. 30 Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. 31 În aceeaşi noapte, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. 32 Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” 33 Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.” 34 Poporul şi-a luat plămădeala (coca) înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. 36 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni.

Plecarea din Egipt

37 Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. 38 O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi. 39 Cu plămădeala pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat, căci fuseseră izgoniţi de egipteni fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. 40 Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. 41 Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. 42 Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.

Chipul cum să se prăznuiască Paştele

43 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paşte: niciun străin să nu mănânce din ele. 44 Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele. 45 Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce. 46 Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi niciun os. 47 Toată adunarea lui Israel să facă Paştele. 48 Dacă un străin care va locui la tine va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul, dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele. 49 Aceeaşi lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.” 50 Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. 51 Şi chiar în ziua aceea, Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştile lor.