Skip to content

Învierea lui Isus: fapt sau mit?

Când eram copil, am auzit multe întâmplări ‘minunate’ despre sărbătorile religioase. Mi s-a povestit adesea despre un om plinuț care locuia la Polul Nord și care avea o sanie trasă de reni, călătorind în toată lumea. El se oprea pe la case, intrând de pe acoperiș prin horn, pătrunzând apoi în case, iar din desaga lui speciala, scotea și împărțea daruri, ce le oferea apoi copiilor cuminți, în vremea Crăciunului. Apoi, ni s-a mai povestit că de Paște, un iepurilă își făcea apariția aducând, tot așa copiilor cuminți, ca daruri iepurași de ciocolata și oua vopsite, de cele mai multe ori de culoarea roșie (mai ales ‘încondeiate’). Bineînțeles, că mai târziu, după ce am crescut, am început să îmi dau seama că toate aceste povești, erau deosebit de frumoase, chiar dacă nu erau adevărate. Ce este interesant este că ele au fost trăite intens și niciodată uitate. Chiar acum zâmbesc, amintindu-mi.

Cu timpul, mi s-au clarificat mai multe lucruri despre așa zice-se ‘povești’ privind sărbătorile religioase. Cum păstorii au văzut îngerii, și cum oamenii învățați au urmărit steaua, cum bebelușul s-a născut într-un staul – toate aceste povești prin care s-a pus baza credinței creștine și a Crăciunului. Probabil că cel mai dramatic episod a fost răstignirea lui Isus, omorârea lui și apoi, trei zile mai târziu, a învierii lui Isus – ceia ce reprezintă însăși povestea Peștelui.

Al doilea set de povești este tot așa de incredibil ca și primul. Când am crescut mi-am dat seama că ele ‘nu au fost adevărate’. Oare atunci și cel de-al doilea set de povești să nu fie adevărat ? Știu sigur că cele două povești sunt inter-pătrunse și sunt ajutătoare pentru o mai buna înțelegere a sărbătorilor religioase, fiind minunate și incredibile în aceșași timp! Cea mai minunată și incredibilă este ceea ce s-a întâmplat la Paști, faptul că Isus a fost mort și îngropat vreme de trei zile și apoi, fizic, a înviat și trăiește. Fără discuție, așa ceva este incredibil în orice religie și, demn de pus la gazetă de scandal,  “El a Fost Mort și a Venit Înapoi la Viață. Este așa ceva posibil? A fost oare rezonabil și dovedit, așa ceva este materialicește posibil?”

Probabil că așa ceva este foarte dificil de răspuns. Totuși este fără discuție foarte important pentru că afectează direct viața mea și a ta. Țineți minte că până la urmă, ce-i mai inteligenți, ce-i mai tari, ce-i mai puternici, ce-i mai influenți dintre noi totuși mor până la urmă și, da, este adevărat, și noi și voi vom murim până la urmă… Dacă însă moartea a fost învinsă, atunci este mai mult decât normal să vedem cum se poate așa ceva. Din propria mea experiență și din informațiile mele, din studiile aprofundate, am reușit să înțeleg mai clar aceste lucruri.

Istoria lui Isus fără referire la Biblie

Poate că cel mai bine este să vedem dacă există informații despre ce s-a întâmplat, lăsând la o parte  ‘credința’ și supranaturalul, așa încât să vedem dacă explicația rămâne valabilă. Faptul că Isus a trăit și a murit prin răstignire este clar și public, fiind înregistrat acest lucru în istorie. Nu este nevoie ca să confirmăm prin Biblie. Sunt câteva referiri din punct de vedere istoric, laic, privind viata lui Isus și impactul Lui în lume. Iată două exemple. Senatorul și istoricul roman Tacit (Caiu Corneliu Tacit – în latină Gaius – sau Publius – Cornelius Tacitus) a fost fascinat de personalitatea lui Isus și a ucenicilor creștinii, care apoi au fost martirizați pe vremea lui Nero(65 e.n.). El a fost cel care a dat vina pe creștini, susținând că ei au aprins Roma! Iată ce scria Tacit la anul 112 e.n.:

‘Nero i-a pedepsit aspru și crud pe creștini, persecutându-i asidu. Hristos a fost fondatorul religiei [numită creștinism] și a murit pe vremea procuratorului  Pilat din Pont în Iudeea, pe vremea împăratului Tiberiu; dar superstițiile s-au transmis, revolta fiind aprinsă din nou și nu numai în Iudeea unde s-a născut Isus, ci chiar și în Roma însăși,  spune  Tacit. Anale  XV, pagina 44.

Ceea ce este interesant este faptul că Tacit vorbește clar despre Isus: 1) o persoană istorică; 2) crucificat pe vremea lui Pilat din Pont; 3) până în anul 65 e.n. (pe vremea lui Nero) credința creștină s-a întins rapid nu numai în Iudeea ci în toată Mediterana și până la Roma, astfel încât însăși împăratul a trebuit să facă ceva. Observăm că și Corneliu Tacit  era împotriva lui Isus și caracteriză mișcarea ca o ‘superstiție periculoasă’.

Josephus Flavius care a fost evreu, fiind militar și istoric, scria pentru auditoriul roman. El a scris multe despre istoria evreiască, scriind următoarele despre acele timpuri și despre ce a făcut Isus:

‘Pe vremea aceea el a fost un om înțelept … Isus … bun și integru. Și multă lume din rândurile evreilor dar și alte popoare au devenit ucenici ai lui Isus. Pilat la crucificat pe Isus, iar Isus a murit. Ucenicii, nu l-au abandonat pe Isus. Ei susțineau că după trei zile de la crucificare, Isus a înviat și-a făcut clar apariția, și este viu’ Josephus, 90 e.n. Antiquities xviii. 33.

Se pare că moartea lui Hristos este recunoscută iar evenimentele învierii au fost impuse lumii romane prin ucenicii și în întreaga lume.

Istoria prin prisma Biblie

Luca, care a fost doctor și istoric a scris în detaliu despre cum credința a avansat în lumea veche. Iată câteva fragmente în Faptele Apostolilor:

Petru și Ioan, pe când vorbeau norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți. Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi; căci se înserase.

Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.

…Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: “Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: “Mai mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel!

… Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus.

… și au zis: “Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. Faptele Apostolilor 4: 1 – 16 (63 e.n.)

Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște.

… Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod.

… dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptați împotriva lui Dumnezeu.”

… Ei au ascultat de el. Și, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus și le-au dat drumul. Faptele Apostolilor 5: 17 – 40 (63 e.n.)

Vedem aici că în vremea acea lideri civici au încercat în ori ce fel să împiedice ‘mișcarea periculoasă’ (așa cum spune Tacit). Să observăm că evenimentele erau în Ierusalim – unde cu doar câteva săptămâni înainte Isus a fost crucificat și îngropat.

Este posibil ca Isus să fi rămas în mormânt?

Cred că este posibil acum să vedem dacă, prin prisma istoriei, Hristos a fost de fapt reînviat sau nu în mormânt. Ca să începem, trebuie să înțelegem că sunt doar două posibilități privind corpul mort a lui Hristos. Fie că mormântul a fost gol în dimineața de Paște fie că trupul a rămas în continuare în mormânt. Nu există o altă posibilitate.

Să zicem că trupul a rămas în mormânt. Atunci, uitându-ne la evenimentele scrise în istorie, ne confruntam cu o problemă. De ce oare romanii și liderii evrei a Ierusalimului au mers la așa extreme să oprească exagerările a presupusei reînvieri dacă corpul era încă în mormânt aproape de locul unde ucenicii proclamau învierea? Dacă eu eram unul din lideri evrei, aș fi așteptat până când ucenicii ar fi vorbit despre înviere lui Hristos și apoi aș fi produs corpul lui Hristos. Atunci nu ar mai fi fost necesar ca ucenicii să fie întemnițați, torturați și să devină martiri! Să ne gândim un pic că, dacă Isus ar fi fizic reînviat, atunci mii ar fi devenit credincioși în Ierusalim. Dacă a-și fi acolo în mulțime, ascultându-l pe Petru, m-aș fi întrebat dacă să cred mesajul lui incredibil (mai ales că aș fi pus la persecuție) și m-aș fi dus să văd eu însuși dacă trupul lui Isus era acolo în mormânt. Dacă trupul lui Hristos era încă în mormânt, mișcarea nu ar fi devenit importantă.  Până la urmă, posibilitatea că Hristos să fi fost încă în mormânt nu are nici are sens.

Ar fi putut ucenicii să fure corpul lui Hristos?

Este evident că asta nu înseamnă că învierea a fost adevărată, fiind alte posibilități ca mormântul să fie gol. Ca să explicăm mormântul gol trebuie să avem câteva lucruri clare și verificabile: romanii au pecetluit (cu sigiliul) mormântul, era o patrulă romană de gardă, piatra care a închis mormântul avea între unu și două tone plus cele 40 de kg de ulei cu care l-au îmbălsămat pe Isus. Ar fi și alte scenarii de asemenea dar nu avem timp să le analizăm pe toate. Dar cea mai contemplată și vehiculată explicație este că ucenicii au furat totul, inclusiv trupul lui Isus și l-au ascuns altundeva.

Să presupunem scenariul acesta, lăsând la o parte greutățile acestui argument și să vedem dacă ar fi putut ucenicii lui Isus – care erau foarte speriați și nu vreau să fie arestați – să fure trupul lui Isus, reușind să păcălească garda romană. Mai întâi au spart sigiliul, au mutat piatra grea și au luat trupul cu îmbălsămare cu tot plecând fără sa lase vreo urmă. Să presupunem apoi că au reușit să încropească o religie bazată pe o decepție. Mulți dintre noi și astăzi presupunem ca cea ce i-au motivat pe primii ucenici a fost nevoia de fraternitate și iubire intre oameni, iar moartea și reînvierea lui Hristos (spirituală sau metaforică) a fost catalizatorul acestui mesaj. Dar dacă ne uităm înapoi la ceea ce au scris Luca și Josephus veți observa că ceea ce este controversat este că ”apostolii îi învățau pe oameni că Isus a reînviat din morți”.  Aceasta este tema lor esențiala. Să notăm de asemenea că Paul, un alt apostol, a spus următoarele privind învierea lui Hristos (vă rog să citiți Noul Testament, 1 Corinteni 15: 3-32)

V-am învățat înainte de toate, aşa cum am primit și eu: că Hristos a murit …; că a fost îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.

Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.

Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu învie. Căci, dacă nu învie morții, nici Hristos n-a înviat.

Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!

Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morții, atunci “să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (fragmente din 1 Corinteni 15: 3-32, 57 e.n.)

Este clar (cel puțin în mințile lor) că ucenicii au așezat importanța mărturiei învierii lui Hristos în centrul mesajului lor.  Să presupunem că tot ceea ce am discutat mai sus este un fals – și că defapt ucenicii au furat corpul lui Isus fabricând tot mesajul. Ar fi putut să facă asta și să înșele pe toată lumea, să propovăduiască, să scrie și să creeze multe probleme cu falsul acela. Dar ei au plătit (literal) cu viața pentru mesaj. De ce ar face așa ceva dacă ei știau că premiza era falsă? Sunt oameni care sunt dispuși să moară pentru o cauză (dreaptă sau nu) pentru că ei cred într-o cauză mai ales dacă în lupta pentru ceva vor fi învingători. Să ne gândim de exemplu la bombele sinucigașe în Orientul Mijlociu. Fără discuție acesta este cel mai elocvent exemplu modern al extremismului devoțional – culminând cu uciderea sinucigașului și a altor oameni. Noi poate nu agreem așa ceva, dar acești oamenii sunt convinși de cauza lor dreaptă iar sacrificiul lor justificat. Acești oameni cred că prin sacrificiul lor suprem vor fi rapid în paradis. Poate ca aceasta credința este falsă – dar ei o cred adevărată – altfel nu ar face așa ceva! Diferența dintre acești sinucigași extremiști și primii ucenici este ca ucenicii au oportunitatea de-aș dovedii credința pe când sinucigașii extremiști nu au. Dacă ucenicii au ascuns trupul atunci credința și învierea ar fi un fals. Să ne gândim prin propriile lor cuvinte ce preț au plătit ucenicii prin faptul ca au răspândit acest mesaj și întreabă-te tu însuți dacă ai plăti așa un preț pentru ceva ce ai fi știut ca este un fals:

8. Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;

10. ca nişte întristați, și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, și totuși îmbogățim pe mulţi; ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile.

24. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;

25. de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării.

26. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși;

27. în osteneli și necazuri, în privegheri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!

28. Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.

29. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? (2 Corinteni 4: 8, 6: 10, 11: 24-29)

Cu cât mă uit la eroismul lor și la faptul ca nici unul din cei care au fost torturați nu și-au renegat credința, cu atât mai mult mi se pare imposibil să nu fie sinceră credința lor.  Dar dacă ei au crezut, este imposibil ca ei să fi ascuns trupul lui Hristos. Unul din cei mai mari avocați criminaliști (de la Harvard) spune următoarele:

”Analele militare privind războiul oferă puține exemple de un așa eroism constant, răbdător și de așa un curaj neclintit. Ei aveau toate motivele pentru a revizui cu grija fundația credinței lor ,a faptelor și adevărurilor dovedite cu care s-au afirmat.” Greenleaf, 1874. O examinare a Mărturiei din cele Patru Evanghelii prin regulamentele Evidentei Administrative ale Curți de Justiție, p.29

Este interesant că atât evreii cât și romanii sunt practic tăcuți în ceia ce privește ucenicii. Acești martori ostili nu atentat niciodată serios sa relateze “adevărata” poveste ori sa arate cum ucenici au greșit. Legat de asta Dr. Montgomery spune:

“Aceasta subliniază fiabilitatea mărturiei a reînvierii lui Hristos care a fost prezentată în contemporaneitate în sinagogile din acel timp – în foarte ascuțită opoziție alături de ostilii examinatori ce intenționau sa distrugă cazul dacă faptele ar fi fost diferite. ” Montgomery, 1975. Legalitatea legii și Apologia Creștină, p.88-89.

Bineînțeles că în studiul acesta nu am putut să acopăr toate aspectele problemei. Totuși, faptul că ucenicii au vorbit îndrăzneț în timp ce, cei din opoziție au tăcut, mi se pare remarcabil și adeveresc ca învierea a fost posibilă. Învierea este fără discuție puntul culminat al întregi Evanghelii. În felul acesta putem să reflectăm mai în detaliu asupra contextului Biblic. Putem de asemenea să începem prin Semnul lui Avraam și Moise. (postările anterioare în română) Deși ei au trăit cu mii de ani înainte ca Isus să se nască, experiențele lor profețeau deja despre moartea și remarcabila înviere a lui Isus.