Skip to content

MĂRTURIA

Aparent e ușor să ți se ceară să scrii o mărturie, ce ai de făcut este doar să te pui pe treabă, deci să te apuci de scris. Nu este așa de simplu, cel puțin pentru mine. A împărtăși, înseamnă a retrăi, a rupe din tine. Înainte de-a mă apuca de scris,am avut nevoie de data asta,de un timp cu Domnul meu, rugându-L să mă curețe, să mă pregătească, să mă inspire.

Scriu pentru persoane pe care nu le cunosc, nici ei nu ma cunosc pe mine, asta mă determină să îndrăznesc să aduc la Tronul Său de Har pe fiecare persoană care va avea sa citească rândurile mele, cerând binecuvântarea peste ei, peste mine și casa mea. Iartă-mă Doamne pentru tot ce ți-am greșit cu s-au fără voia mea, folosește-mă cum crezi Tu de cuviință, în această mărturie.

Din multele și minunatele experiențe avute cu Dumnezeu, am ales una din cele mai prețioase, zise de suflet, cea care mai apoi avea să îl aducă pe soțul meu la credință, luând la scurt timp după această întâmplare, decizia de-a Il urma pe Domnul și Mântuitorul iubit, în apa botezului.

Ne găseam într-o perioadă încercată, mai ales din punct de vedere financiar. Salariile foarte mici a amândurora, bugetari fiind,salarii din care nu ne permitea sa trăim, după ce ne plăteam costurile, chiria, gazul, lumina, nu ne mai rămânea mai nimic. In aceea luna aveam de plătit trei sute șapte zeci și cinci mii lei, sumă echivalentă atunci cu $30. Când a venit soțul meu să îmi spună că a doua zi urma sa fie ultima zi de plată și ca nu avem banii necesari, era livid. M-am uitat în ochii lui cu un zâmbet pe buze, nu am să uit vreodată, l-am prins de mâini și am început să mă rog cu o încredințare totală că Dumnezeu ne va ajuta! Cum? Nu îmi imaginam, parcă oprind orice alt gând. Interesantă rugăciune în fața unui om de știință, ”Îți mulțumesc Doamne că ne vei ajuta, Amin!” am mai zis în încheiere.

După rugăciune, soțul meu m-a privit ciudat, spunând că sunt o naivă, mirându-se  cum m-am putut ruga așa, ”tu nu înțelegi ca mâine dimineață până la ora 9 a.m., banii trebuiesc plătiți, iar acuma este ora 10 p.m., seara? și tare nu aș vrea să rămânem restanți.” Nu am zis nimic, m-am retras în bucătărie, continuând a avea acel zâmbet care îl avusesem de la început fără să îmi explic nici eu de ce. Mi-am făcut ceva de lucru prin bucătărie, cautând prin cămara, cu gând să pregătesc ceva fetelor noastre, pentru a doua zi la școala. De multe ori, oh Doamne, au plecat sărăcuțele nemâncate, sau fără un sandwich cu ele la scoală, alte dați le țineam acasă, să nu li se facă rău, sau efectiv nu aveau energia necesară de-a merge la școala. La ora 10:15 seara, auzim soneria! Nu așteptam pe nimeni. Deschid ușa, am avut în fața noastră un cuplu tânăr, cu care ne împrieteniserăm nu cu mult timp în urmă. Văzându-ne mirarea, după ce și-au cerut scuze pentru ora târzie, și ne anunțată, ne-au înmânat un plic, spunându-ne că cineva cu câteva luni în urmă le dăduseră lor acest plic, cu rugămintea să ni-l înmâneze și că nu au avut timp până acum.

Pe plic era scrisă exact suma de care aveam nevoie (în lei!) Ne-au rugat să-i scuzăm pentru întârzierea cu care ni i-a adus și au plecat.

Nu vă pot descrie reacția mea, a soțului meu, știu doar că s-a uitat la mine spunând, am sa povestesc colegilor mei și am să-i întreb: ”poate fi asa ceva coincidență?”

A fost o experiență care i-a dat de gândit, care a contat în decizia care a luat-o ulterior, și prin care Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciunea de ani de zile, rugăciune în care îl rugam pe Dumnezeu să se facă și soțului meu cunoscut .

Ajungând în Canada, Dumnezeu l-a folosit în lucrul pentru El, fiind angajat de cum am ajuns,să țină prelegeri despre creaționism iar pe mine la fel însoțindu-l, ajutându-l în lucrare.

Flory Silvestru