Categorie: semne ale Evangheliei

Acuratețea și Puterea Cincizecimii

Rusaliile (Sărbătoarea Cincizecimii) cad întotdeauna în ziua de Duminică. Acesta este o sărbătorire cu adevărat remarcabilă, dar este vorba nu numai despre ce s-a întâmplat în aceea zi, cum și de ce și când, a făcut Dumnezeu acest lucru. Da, a fost fără discuție un dar foarte important pentru tine.

Ce s-a întâmplat la Rusalii?

Dacă ați auzit despre Rusalii, atunci probabil ați înțeles că Duhul Sfânt a locuit printre oamenii care L-au urmat pe Iisus. Dumnezeu a creat Biserica prin ”cei aleși”, Capitolul 2 din Faptele Apostolilor vorbește tocmai despre lucrurile acestea.În ziua aceea, Spiritul lui Dumnezeu a coborât la 120 de oameni care au urmat învățăturile lui Iisus, iar acești oamenii au început să vorbească cu putere, în diferite limbi (altele decât limba lor de baștină). Acesta a creat o adevărată revoluție pentru că erau mii de oameni în Ierusalim. Atunci și ei au văzut ce s-a întâmplat. În fața mulțimii, Petru a propovăduit pentru prima dată Evanghelia, iar mesajul transmis a avut un impact mare, 3000 de oameni au devenit ucenicii lui Iisus, chiar din ziua aceia (Faptele Apostolilor 2:41). De atunci, Evanghelia s-a răspândit pretutindeni. Totul a început cu prima Duminică a Cincizecimii.

Acestă s-a întâmplat la 50 de zile de la Învierea lui Iisus. Undeva înainte de 50 de zile, ucenici au fost convinși că Iisus va fi Înviat din morții. În Duminica de Rusalii, totul s-a făcut public și istoric totul s-a schimbat. Fie că, crezi sau nu că a Înviat Iisus,viața ne-a fost schimbată după Duminica de Rusalii.

Deși înțelegem că Rusaliile sunt adevărate, aceasta nu este totul. Mulți oameni s-au pocăit tocmai de Rusalii și tocmai prin experiențe similare. Deoarece primii ucenici ai lui Isus au avut această experiență de Rusalii prin „așteptarea darului Duhului”, astăzi oamenii speră să primească “acel dar” în mod similar. Oamenii așteptă și invocă pe Dumnezeu să li se dea o altă sărbătorea de Rusalii. A gândi în acest fel presupune că a fost așteptarea și rugăciunea care mișca Duhul lui Dumnezeu în acel moment. A gândi în acest fel înseamnă să pierdeți de fapt esența faptului că Cincizecimea (Rusaliile) înregistrată în Faptele Apostolilor Capitolul 2 nu a fost prima Cincizecime.

Paștele prin legea lui Moise

Paștele este în fiecare an o sărbătoare a Vechiului Testament. Moise (1500 î.e.n.) a stabilit mai multe sărbători în fiecare an. Paștele era prima sărbătoare în calendarul evreiesc. Iisus a fost crucificat în ziua Paștelui. Timpul exact al morții Sale la sacrificiile mieilor de Paște a fost considerat un semn.

Al doilea festival este Sărbătoarea Primăverii (în Israel prima pârgă este în anotimpul primăverii), legiferată de Moise și care se sărbătorește ‘a doua zi’ anume în Duminica Paștelui. Iisus a înviat în ziua de Duminică adică exact de Sărbătoarea Primăverii. De vreme ce Învierea s-a înfăptui de ‘Sărbătoarea Primăverii’, înțelegem că Promisiunea este pentru cei ce vor fi înviați mai târziu (și asta pentru că ne încredem în El). El, Iisus, este Învierea, înfăptuită literalmente prin ‘Sărbătoarea Primăverii’, așa cum a fost profețit.

Exact după 50 de zile de la ‘Sărbătoarea Primăverii’, duminica evreii celebrează Cincizecimea (adică de 10 ori 5 = 50), care se numea Sărbătoarea Săptămânilor, deoarece este calculată prin 7 săptămâni. Evreii, au sărbătorit Paștele vreme de 1500 de ani. Sărbătoarea Paștelui, este de asemenea menționata în Faptele Apostolilor 2. Motivul pentru care oamenii sărbătoresc în toată lumea Ziua Paștelui în Ierusalim, și în care au auzit clar mesajul lui Petru, este tocmai pentru că au înțeles ce înseamnă a sărbătorii Paștele, cum s-a întâmplat în Vechiului Testament. Și astăzi evreii sărbătoresc Paștele iar sărbătoarea se numește Shavuot:

Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. (Leviticul 23:16-17).

Acuratețea Rusaliilor este evidența unei Minți

Rusaliile din Faptele Apostolilor 2 cade în aceiași zi cu Paștele din Vechiul Testament(Sărbătoarea Săptămânilor). Crucificarea lui Iisus a fost de Paște iar învierea lui Iisus a fost de Sărbătoarea Săptămânilor și în Faptele Apostolilor 2 Sărbătoarea Primăverii apare exact în calendarul evreiesc, totul fiind coordonat de O Minte de-a lungul istoriei. Cu atâtea zile într-un an, ne punem întrebarea: de ce răstignirea lui Iisus, învierea și coborârea Duhului Sfânt s-a petrecut cu precizie în fiecare zi a celor trei Sărbători ale Primăverii din Vechiul Testament, cu excepția cazului în care acestea ar fi fost planificate, iar acest lucru este posibil numai dacă ‘O Minte’ a coordonat totul de-a lungul istoriei.

Evenimentele din Noul Testament s-au petrecut tocmai în cele trei Sărbători de Primăvară ale sărbătorilor din Vechiul Testament
Evenimentele din Noul Testament s-au petrecut tocmai în cele trei Sărbători de Primăvară ale sărbătorilor din Vechiul Testament

O fi aranjat Luca lucrurile ca sărbătorile să coincidă cu Rusaliile?

Sunt unii care cred că Luca (unul din autorii Faptelor Apostolilor)a făcut ca evenimentele din FA 2 ‘să se potrivească’ cu Sărbătoarea Primăverii. Atunci, el a făcut să se potrivească ‘mintea’ care controlează evenimentele? În relatarea lui Luca în FA 2 el nici măcar nu vorbește despre ‘înfăptuirea’ Sărbătorii de Paști. De ce ar fi trebui să facă ceva atât de creativ și în acelaș timp dramatic “ca să se întâmple” în acea zi, dar să nu ajute cititorul să vadă cum “se desfășoară” Sărbătoarea de Paști? De fapt Luca a făcut a treabă foarte bună despre evenimentele acelea și nu o interpretare făcută de el, cu atât mai mult cu cât oamenii de astăzi nu știu despre faptul că Cincizecimea în FA 2 este de asemenea ziua Sărbătoarii Săptămânilor. Majoritatea oamenilor cred pur și simplu Cincizecimea, relatată în FA 2. De vreme ce majoritatea oamenilor de astăzi nu înțeleg conexiunea dintre cele două evenimente, Luca ar fi făcut o situația imposibilă și ar fi trebuit un geniu care să inventeze legătura, ori Luca nu era un geniu și ar fi fost imposibil ‘să ne vândă așa ceva’.

Rusaliile: o nouă putere

Ceea ce ne prezintă Luca, de fapt este profeția din Vechiul Testament – anume cartea lui Ioel – în care el prezice că în ziua aceia Duhul Sfânt va atinge mulți oameni. La Rusalii (FA 2) s-a întâmplat tocmai acest lucru extraordinar.
Unul din adevărurile pentru care Evanghelia este ‘vestea buna’ este asigurarea că oamenii se schimbă cu adevărat în bine. Viața acum intră în armonie cu Dumnezeu. Această uniune se produce prin Duhul Sfânt, care este cu ei, eveniment înfăptuit la Rusalii, menționat în FA 2. Această Veste Bună ne asigură o viață schimbată într-un mod cu totul diferit, omul intră în relație cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Biblia spune în diferite pasaje:

Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit 14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. (Romani 8:11)

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. (Romani 8:23)

Duhul Sfânt locuiește printre oamenii care se vor schimbați – prima pârgă – în așa fel încăt se produce completa transformare a omului în ‘copii ai lui Dumnezeu’.

Evanghelia oferă abundență pentru oameni, dar nu din punt de vedere material: case, mașini, plăceri, putere, bogăție și altele lucruri care sunt doar mofturi, pe care Solomon le numește ‘goană după vânt’. Însa în cine locuiește Duhul lui Dumnezeu, se produce schimbarea. Dacă este adevărat – și Dumnezeu este cel care ne oferă în dar mântuirea – aceasta este vestea bună. În Vechiul Testament, Paștele se sărbătorește folosind pâinea frântă, pregătită cu drojdie, ceea ce semnifică o viață din belșug. Acuratețea dintre Vechea și Noua Cincizecime este dovada clară că Dumnezeu este ‘Mintea’ din spatele acestor evenimente încât omul să aibă viață din belșug.

Ghicitoarea-profeție din Psalmul 22

Cu câțiva ani în urmă un prieten și coleg pe nume J. a stat puțin la biroul meu. J. este deștept și educat și, foarte clar, nu crede în Evanghelii. Totuși era curios despre ce zic eu și ne-am angajat să discutăm deschis și amical. El nu s-a uitat deloc la Biblie așa că l-am încurajat să afle singur și să decidă.

Într-o zi a venit la birou cu Biblia și mi-a arătat că a citit câteva lucruri. Prietenul meu J. a răsfoit la întâmplare, undeva pe la mijloc. Am întrebat ce a citit și îmi amintesc conversația și ce a urmat apoi.

”Am citit psalmul 22”, a spus el

”Pe bune?” am spus eu. ”Știi cumva ce ai despre cine?”

”Păi cred că despre crucificarea lui Isus” a răspuns J.

”Bravo, ai înțeles”, am spus eu râzând. ”Dar tu înțelegi că era cu o mie de ani mai repede decât trebuia să fie. Psalmul este scris de David în jurul anului 1000 î.e.n., iar Isus a fost crucificat în anul 33 e.n.”

Nefiind familiar cu Biblia, J. nu și-a dat seama că Psalmii nu erau scriși de oamenii care au trăit pe vremea lui Isus. Prietenul meu J. a citit numai despre istoriile lui Isus, inclusiv crucificarea și la întâmplare a deschis Biblia și neștiind mai mult, a citit despre crucificare și atât. Am râs împreună când și-a dat seama de greșeală privind Biblia.

Mai târziu am întrebat pe J. cum a văzut tocmai Psalmul 22 și a crezut că era vorba despre crucificarea lui Isus. Așa am început să studiem despre Biblie. Dacă vreți, aș fi bucuros să studiem similitudinile dintre J. și cele două pasaje cap-la-cap, într-un tabel. Ajunând prin culori diferite pasajele similare.

Crucificarea prin comparația dintre Evangheliile și detaliile din Psalmul 22

 Crucificarea detaliată în Evanghelii

Psalmul 22 – în scris 1000 î.Hr.

31  … L-au … L-au dus să-L răstignească…

39 Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap 40 şi ziceau: „…, salvează-Te pe Tine Însuţi, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, (şi) dă-Te jos de pe cruce!“ 41 Tot aşa Îl batjocoreau şi conducătorii preoţilor, împreună cu cărturarii şi bătrânii, zicând: 42 „Pe alţii i-a salvat, dar pe Sine Însuşi nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! 43 S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! …“… 46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“… 48 Imediat unul dintre ei a alergat şi a luat un burete, l-a umplut cu vin acru, l-a pus într-o trestie şi I l-a dat să-l bea. [Marcu 15] 16 Soldaţii L-au dus în curtea palatului… 17 L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie, au împletit o coroană de spini şi I-au aşezat-o pe cap. 18 Şi au început să-L salutezicând: „Salutare, Împărate al iudeilor!“ 19 Ei Îl loveau peste cap cu o trestie, Îl scuipau şi se puneau în genunchi, închinându-I-se. 20 După ce şi-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantia purpurie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus afară să-L răstignească… 37 Isus a scos un strigăt puternic şi Şi-a dat suflarea. [Ioan 19] 33 Însă, când au venit la Isus, au văzut că deja murise şi nu I-au mai zdrobit picioarele, 34 ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu suliţa; şi imediat a ieşit sânge şi apă. … fusese răstignit … [Ioan 20:25]Dar Toma le-a zis: “Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui”.. [Ioan 19] 23 Când soldaţii L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au împărţit în patru părţi, câte o parte pentru fiecare soldat. De asemenea, I-au luat şi tunica. Tunica era fără nici o cusătură, fiind ţesută dintr-o singură bucată de sus până jos. 24 Atunci şi-au zis unii altora: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie!“

1 Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?  Eşti atât de departe de izbăvirea mea
şi de cuvintele strigătului meu!
2 Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi,
strig noaptea, dar nu găsesc odihnă…7 Cei ce mă văd îşi bat joc de mine, rânjesc şi clatină din cap.
8 „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El!
Să-l izbăvească, căci doar Îşi găseşte plăcerea în el!“9 Şi totuşi Tu m-ai scos din pântecele mamei mele şi mi-ai dat ocrotire la pieptul ei.
10 Sub privirea Ta am fost scos din pântece;
încă din pântecele maicii mele, Tu eşti Dumnezeul meu.
11 Nu Te îndepărta de mine, căci necazul este aproape şi nu am nici un ajutor!12 Mă încercuiesc mulţi tauri, nişte tauri puternici din Başan mă înconjoară. 13 Îşi deschid gura împotriva mea
ca leul care sfâşie şi răcneşte.
14 Sunt turnat ca apa şi toate oasele mi se despart.
Ca ceara mi se topeşte inima înăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul, iar limba mi se lipeşte de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii.
16 Mă încercuiesc nişte câini, o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte; mi-au străpuns mâinile şi picioarele.
17 Toate oasele aş putea să mi le număr. Ei se uită, mă privesc;
18 şi-au împărţit veşmintele mele între ei şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.

Faptul că J. a greșit, chiar dacă logic, crezând că Psalmul 22 este o descriere de martor ocular a crucificării din Vinerea Mare, ne face să ne mai punem o altă întrebare. Cum se explică similitudinea dintre Evanghelii și Psalmul 22? Cum se poate ca cele două versiuni să fie atât de similare, până într-atât încât hainele să fie AMÂNDOUĂ împărțite (soldații au împărțit hainele între ei) ȘI au tras la sorți (hainele, fiind fără cusături, ar fi fost rupte în bucăți, așa că au fost trase la sorți cu zaruri). În Psalmul 22 se vorbește despre ceva cu mult înainte de crucificare și totuși se vorbește clar despre detalii precum mâini și picioare care au fost străpunse, oase care au fost dislocate, așa cum se întâmpla atunci la spânzurătoare). Mai mult, în Evanghelia după Ioan se vorbește despre faptul că după ce Isus a fost răstignit, o suliță a fost adusă și înfiptă în inimă de unde a curs sânge și apă, semn că Isus a murit. Este foarte interesant cum în Psalmul 22 se descrie cum ’s-a făcut inima ca ceara’. În versul 16 din Psalmul 22, în ebraică se traduce ca ‘străpuns’ literal ‘precum un leu’. Mai sunt alte cuvinte prin care se explică cum mâinile și picioarele sunt mutilate și străpunse prin găurire. Ce înseamnă toate astea?

Isus, prin pana scriitorilor Evangheliilor, a argumentat că similitudinile sunt de fapt profetice. Dumnezeu a inspirat Vechiul Testament și profețiile sale cu sute de ani înainte ca Isus să se nască și să aibă viața pe care a ales-o și prin care a murit, în așa fel în cât să împlinească ceea ce Dumnezeu a plănuit. Profețiile au fost adeverite pentru că prin ”semnătura” Divinității (Dumnezeu) a împlinit această promisiune în Vinerea Mare, nimeni neștiind în avans care este planul divin pentru viitor. Vedem de aceia că Dumnezeu a vorbit și istoria a menționat ca atare.

Explicația lui Bart Ehrman

Bart Ehrman este un binecunoscut expert al Bibliei și critic al Evangheliilor, care spune că profețiile privind Psalmul 22 sunt greșite pentru că în Evanghelii se vorbește de ‘Mesia’ sau ‘Hristos’ și faptul că a fost sacrificat, dar în Psalmul 22 nu se menționează nimic despre victima care era chiar ‘Mesia’. Iată ce spune el:

”Ce putem să facem de vreme ce profețiile evreiești despre Mesia nu pomenesc despre suferință și moarte?” (Bart Ehrman, Jesus Interrupted [Isus întrerupt], p. 234 – n. trad. nu se știe dacă există și traducere în limba română).

Dacă este așa, atunci se pune o altă problemă. Dacă Psalmul 22 este doar o profeție despre Isus și împlinirea Lui, atunci mai înțeleg, dar sunt multe alte profeții despre Isus. Oamenii de diferite straturi sociale, în diferite timpuri și toți au scris despre despre toate profețiile acestea în Vechiul Testament. Sunt multe și diferite instanțe în care putem să vedem dacă este sau nu adevărat. De aceia când Ehrman spune așa ceva, putem să vedem ce a scris Daniel în exil în Babilon pe la anul 550 î.e.n. când a avut o viziune despre profeția-ghicitoare:

”25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.

26. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile. (Daniel 9: 25-26)

Hmm… În ceea ce mă privește, eu respect foarte mult acest expert care a studiat Noul Testament, dar este clar că pur și simplu a ignorat acest aspect în Vechiul Testament. Mai exact, se vede foarte clar că profeția este despre ‘Unsul’ (= Hristos = Mesia), adică ramura care a fost ‘tăiată’. Vremea a fost exact când trebuia, detaliile despre ‘tăiere’ precum și ce înseamnă moartea lui Isus, așa în cât refuzul lui Ehrman să admită profeția în Vechiul Testament și suferința și moartea lui ‘Hristos’, este complet greșită.

Explicația lui Spong

Alți învățați precum Shelby Spong, în cartea The Hebrew Lord (Domnul Evreiesc – n. trad. nu se știe dacă există și traducere în limba română) spune că de fapt Psalmul 22 și crucificarea lui Isus în Vinerea Mare au fost făcută în așa fel încât să ‘coincidă’ cu profeția și cu Evangheliile. El analizează fiecare vers și arată similitudinile dintre Psalmul 22 și crucificarea lui Isus în Evanghelii. Fapt este că Spong cel puțin recunoaște că similitudinile trebuie să fie explicate cumva. Dar făcând asta, ignoră complet mărturiile istoricilor din vremea aceia, în ceea ce privește Biblia. Iosefus și Tacit au scris despre asta:

”Pe vremea aceia era un om înțelept … Isus … bun și … cinstit. Mulți oameni – atât evreii cât și din neamuri au crezut și devenit discipoli. Pilat l-a condamnat la moarte prin crucificare.” (Iosefus, 90 e.n. Antichitates XVIII, 33 – n.trad. Iosefus a fost un istoric evreu).

”Hristos, care a fondat numele său, a fost executat pe vremea guvernatorului Ponțius Pilat (în provincia Iudea) pe vrea împăratului Tiberius”. (Tacit, 117 e.n., Anale XV, 44. n.trad. Tacit a fost un istoric roman)

Mărturiile sunt în acord cu Evangheliile și cu crucificarea lui Isus. Aceasta este foarte important pentru că multe dintre detaliile din Psalmul 22 sunt indicarea clară că moartea lui Isus s-a petrecut prin crucificare. Dacă Evangheliile scrise au inventat totul sau au distorsionant grav evenimentele reale pentru ca să se potrivească cu Psalmul 22, atunci toată povestea crucificării poate fi considerată ca și contrafăcută. Și totuși, nici unul din istorici nu contestă veridicitatea crucificării și Iosefus vorbește explicit despre execuția lui Isus.

Psalmul 22 și moștenirea lui Isus

Psalmul 22, nu se termină cu versul 18, ci continuă mai departe. Observați cum în final tonul este triumfător – și asta după ce persoana a murit!

26. Cei săraci vor mânca și se vor sătura, cei ce caută pe DOMNUL, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!

27. Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la DOMNUL: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.

28. Căci a DOMNULUI este împărăția: El stăpânește peste neamuri.

29. Toț cei puternici de pe pământ vor mânca și se vor închina și ei; înaintea Lui se vor pleca toți cei ce se coboară în țărână, cei ce nu pot să-și păstreze viaţa.

30. O sămânță de oameni Îi va sluji; și se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.

31. Aceștia vor veni și vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte. (Psalmul 22: 26-32)

Observăm că nu se face nici o mențiune în detaliu despre moartea persoanei. Detaliile au fost menționate în prima parte a Psalmului. Psalmistul se referă la impactul realizat prin persoana care a murit și care va fi în ‘posteritate’ și în ‘generații viitoare’ (v.30). Dar cine a fost această persoană? Noi trăim cu mai bine de 2000 de ani mai târziu, după crucificarea lui Isus. Psalmistul ne spune că ‘posteritatea’ care va urma după ce acest om ‘străpuns’ care a murit într-un mod groaznic, va ‘servi’ ca o ‘reamintire a lui’. În versul 27 observăm că prezicerea se referă la locul geografic al impactului – adică până ‘la capătului lumi’ și ‘în toate familiile națiunilor’ și va cauza ‘întoarcerea lor la DUMNEZEU’. Versul 29 prezice că ‘cei care nu se pot ține în viață’ (de vreme ce într-un final toată lumea va muri) până la urmă vor fi îngenunchiați la tronul lui de Har. Neprihănirea acestui om va fi proclamată pentru toată lumea, chiar și cei care încă nu sunt în viață (adică ‘sunt nenăscuți’’) chiar în momentul morții lui.

Nici că se putea o predicție mai bună decât moștenirea ulterioară a morții lui Isus, așa cum se termină în Psalmul 22. După două mii de ani de la moartea lui Isus, Vinerea Mare este sărbătorită în toată lumea ca un simbol al îndepliniri misiunii lui Isus și toate acestea sunt explicate clar în Psalmul 22. Cine altcineva în istorie putea spune clar și detaliat despre moartea lui Isus și moștenirea vieții lui, cu atât mai mult cu cât Isus a fost născut cu 1000 de ani mai târziu?

Concluzia Psalmului 22 nu are nimic de-a face cu faptul că Evanghelia a împrumutat sau inventat povestea crucificării, deoarece se referă la evenimente care s-au petrecut mult mai târziu, și anume în timpul nostru. Evangheliile au fost scrise pe la anul 100 era noastră și de aceia nu pot fi considerate ‘contrafăcute’ ca să includă moartea lui Isus.  Apostolii nu știau ce impact vor avea aceste lucruri și atunci ne întrebăm cum a putut Sprong să incorporeze toate explicațiile? Simplu: a ignorat partea a doua a Psalmului 22.

Poate că acum, ca și prietenul meu J., puteți să folosiți aceste informații pentru o mai bună înțelegere a Psalmului 22, prin perspectiva crucificări lui Isus. Mental poate să pară puțin mai dificil, chiar delicat, dar va încurajez să nu abandonați. Recompensa este cu adevărat mare, așa cum cel care a scris Psalmul 22 se referă de asemenea ca o promisiune:

Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. (Ioan 10: 10)

Atunci la sărbătoarea Paște-lui puteți să fiți cu adevărat împliniți. Iată acum Psalmul 22 complet, precum și crucificarea după cei patru apostoli: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Fie ca prin aceste revelații să ajungeți să experimentați lucruri noi și nu numai în Vinerea

Hristos ‘tăiat’ și Prezis în Detaliu

În ultimul articol , am văzut că Daniel a prezis cum Hristos va fi ”tăiat” după un anumit ciclu de ani. Și totul a fost realizat așa cum a prezis Daniel, prin triumful intrării lui Isus în Ierusalim – mai exact prin Hristosul Israelian – exact la 173 880 zile după Decretul Persan prin care Ierusalimul a fost refăcut. Această frază a fost o aluzie la ”tăierea lui Hristos” din Isaia: Semnul Rămurii: buturuga mortă reînviată. Dar ce reprezintă aceasta?

Isaia arată timpurile istoriei.
Isaia arată timpurile istoriei.

Isaia care a trăit în perioada Regilor Davidieni și care a scris de asemenea și alte profeții folosind tema aparte, anume tema Ramurilor. O temă spre exemplu, este Robul care slujește. Cine este ‘Robul’? Ce va face el? Dacă vreți, puteți să citiți în detaliu despre acest lucru, scris de Isaia. Eu voi reproduce mai exact și mai în detaliu și voi pune din când în când comentariile mele. (eu cred că în Biblia lui Cornilescu, ‘robul’ înseamnă sclav dar în engleză nu este ‘rob’ având chear o alta conotație de  ‘servitor’)

Venirea Robul (Servitorul). Pasajul complect din Isaia 52: 13 –  53: 12

  1. „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.

  2. După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –

  3. tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.” (Isaia 52)

Vedem foarte clar că Isaia vorbește de Robul, adică un om care este Rob și se referă la ‘el’, ‘prin el’, ‘a lui’ și specific pentru timpul viitor (prin fraza ‘va acționa…’ , ‘va fi ridicat…’ și așa mai departe) și acest lucru există și este explicit în profeție. Dar ce se spune de fapt profeția?

Sacrificiul prin sânge

Când israeliții aduceau ofrande – prin preoții evrei – ofereau sacrificiul de sânge ca să spele păcatele lor. Dar aici explica cum oamenii israeliții, pot fi fie curățiți. Este însă posibil ca ‘multe popoare’ să fie stropite prin Robul său? Isaia spune că și oamenii care nu sunt evreii vor fi salvați de păcatele lor prin Robul său, așa cum în Vechiul Testament, preoții ofereau iertarea evreilor. Zaharia a prezis de asemenea despre Ramuri și faptul că va fii Rege și Preot, deoarece numai preotul avea dreptul să stropească cu sânge. Scopul este global, anume că ‘multe națiuni’ vor urmări pe parcursul  istoriei, verificate cu sute de ani înainte prin Avraam, prin binecuvântarea de la Avraam la ‘toate națiuni’.

Dar prin stropirea cu sânge a multor națiuni, ‘aspectul’ și ‘forma’ Robului va însemna ca fiind ‘desfigurat’ și ‘rănit’. Mai mult, deși nu se știa clar ce va face Robul, se lasă sa se înțeleagă ca într-o bună zi națiunile ‘vor înțelege’.

  1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?

  2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă [Domnul] slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

  3. Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53)

Prin Robul Sau stropirea cu sângele mielului , multe națiuni fi salvate, dar mulți au gândit că era ‘disprețul’ și ‘respins’, plin de ‘suferință’ și ‘obișnuit cu suferința’.

  1. Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.

  2. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. (Isaia 53)

Isus sacrificat comparat cu Robul sacrificat

Robul va prelua suferințele ‘noastre’. Acest Rob va fi de asemenea ‘străpuns’ și ‘zdrobit’ pentru ‘fărădelegile noastre’, iar din cauza asta, noi, omenii (prin multe nații) vom trai în pace și vom fi vindecați. Surse seculare și biblice spun că în Vinerea Mare, cam cu 2000 de ani în urmă (dar totuși cu 700+ ani după ce Isaia a prezis) Isus a fost crucificat. Făcând lucrul acela, literar înseamnă că a fost străpuns, așa cum a prezis Isaia și fiind străpuns de cuie, a fost crucificat.

  1. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. (Isaia 53)

Noi am văzut deja cum Corupția (partea a 2-a…) ca ținta greșita, care din punct de vedere biblic definind păcatul, adică a greșit ținta. Precum o săgeată îndoită, noi rătăceam cu toții ca niște oi, adică  unde ‘vroiam noi’.  Robul preia păcatul nostru (adică nedreptatea) pe care le-am adus-o noi înșine.

  1. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. (Isaia 53)

Robul va fi ca un miel care mergea la ‘măcelărie’. Dar el nu va protesta și nu va ‘deschide gura’. Cu ceva mai devreme am vorbit despre Semnul lui Avraam, despre berbec că a substituit în locul fiul lui Avraam. Berbecul – adică oile, și a fost măcelărit. Și Isus a fost răstignit (adică măcelărit) la locul numit Muntele Moria = Ierusalim. Vedem de asemenea că miel a fost măcelărit pentru Paște – așa cum Isus a fost măcelărit în timpul Paștelui.

  1. El a fost luat prin apăsare și judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? (Isaia 53)

Robul a fost ‘șters de pe pământul’ celor vii și ‘lovit de moarte’. Este exact ceea ce Daniel a folosit când a prezis ce se va întâmpla cu Isus când va fi prezentat ca Israel și Mesia. Isaia a prezis în detaliu cum va fi șters de pe fața pământului, însemnând de fapt ‘șters de pe pământul celor vii’ – adică mort!  De aceia în funestul Vinerii Mari, Isus a murit, fiind literal ‘șters de pe pământul celor vii’, așa cum doar cu câteva zile înainte a fost prezentat ca un Mesia, intrând triumfător în Ierusalim.

  1. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. (Isaia 53)

Isus a fost considerat un om rău și a fost executat (‘a fost pus între cei răi’), iar în Evanghelie ne spune că un om bogat care era și în Sinedriu, anume Iosif din Arimateea, a luat trupul lui Isus și la îngropat în propriu lui mormânt (Matei 27: 60). Astfel Isus a realizat două lucruri paradoxe, anume predicția că ‘a fost pus între cei răi’ dar și ‘la un loc cu cei bogați’.

  1. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmaşi, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. (Isaia 53)

Această moarte crudă nu a fost practic un accident sau un ghinion. Este explicit deci cine hotărâse,  deci era deja hotărât ”de DOMNUL” , anume ca să fie zdrobit. Dar de ce? Precum mielul sacrificat în sistemul Mozaic, pentru ca oamenii să nu rămână în păcat și să fie fără pată, așa și viața Robului a fost oferită pentru ca oamenii ‘să fie fără pată’. Dar ce păcat? Să vedem dar de ce ‘multe națiuni’ au trebuit să verse sânge ca să fie spălați de păcat. De ce? Pentru că au ‘întors spatele’ și ‘au rătăcit’. Isaia spune nu numai pentru mine și tine ci pentru întreaga lume.

  1. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53)

Prin pasajul acesta Robul înțelege grozăvia morții dar devine totuși optimist și în cele din urmă triumfător. După teribila suferință (fiind ‘șters de pe pământ’ și pus ‘în mormânt’), Robul vede cum ‘va învia’. Cum adică El să fie reînviat? Pentru aceasta am revizitat Învierea (nu este în românește). Vedem că Învierea a fost clar prezisă. Dacă posibilitatea de a face reînvierea este atât de mică, atunci omul care a prezis trebuia să prezică și alte lucruri de asemenea.

Mai mult, Robul care a văzut ‘rodul muncii sufletului Lui’ și va ‘lua asupra Lui povara’ pentru noi toți, El trebuie să fie ales ca ‘neprihănit’. Am văzut că Avraam a fost ‘creditat’ sau a devenit ‘neprihănit’. În mod asemănător Robul, va fi justificat sau creditat, neprihănit pentru ‘mulți’.

  1. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați. (Isaia 53)

Isus este Robul profețit

Pasajele privind Robul Său sunt atât de adevărate, crucificarea și Învierea lui Isus la fel, atât de incredibile în cât criticii cred că narativele Evangheliilor sunt aranjate ca să fie așa pentru Rob. Dar Isaia conclude cum, că criticii sunt greșiți. Concluzia este nu faptul că predicția privind crucificarea și Învierea ca atare, ci impactul avut la înmormântare cu sute de ani mai târziu. Și ce a prezis Isaia? Faptul că Robul, a fost înmormântat ca un ticălos, va fi într-o zi ‘mare’. Scrierile Evangheliilor nu ar fi putut să facă să coincidă narativele Evangheliilor de vreme ce Isus a murit cu doar câteva decade după crucificare, când moartea lui Isus era încă în dubiu. Isus era încă doar un lider superstițios și pernicios  și departe de a fi încă o Evanghelie universală. Acum, după 2000 de ani noi vedem impactul morții și realizăm cum prin istorie, el a fost ‘mare’. Este imposibil ca scrierile Evangheliilor să poată să prevadă așa ceva. Dar Isaia a știut. Robul a știut de asemenea că prin Ramurile lui, el a fost voluntar sacrificat și prin asta mulți oameni și multe neamuri vor fi salvate de la păcat, prin vărsarea sângelui Mielului.

Mulți oameni ‘mari’ au avut elogii și biografii detaliate cu evenimentele vieților lor, cu scrierile și istoriile și admirația noastră după chiar sute de ani mai târziu dar Isus este unic prin detalii privind viața Lui, cu sute de ani înainte de a se naște. De aceia este bine și cu adevărat rezonabil să credem în El. De ce nu acceptați sacrificiul pentru sângele vărsat ?

Detaliile cu privire la Isus răstignire continuă în Psalmul 22.

Ramul: încolțit exact când trebuie să … ‘fie tăiat’

Am explorat deja tema Ramurii, aceea extindere a mai multor scrieri ale profeților Vehicul Testament. Am văzit că Ieremia, care a trăit în anul 600 î.e.n. (î.H.) preluând tema de la Isaia care a trăit cu 150 de ani înainte, în recunoașterea că această Ramură va deveni Rege. În ultimul articol am văzut că Zaharia a continuat după Ieremia și a prevăzut că această Ramura avea să fie chiar Isus și că el va avea rol de Rege și Preot, ceva ce nu s-a mai întâlnit vreo dată în întreaga istorie a Israelului.

Ghicitoarea lui Daniel despre timpul în care va apare Unsul

Ceea ce se întâmpla mai departe nu este întâmplător. Daniel, care este pus între Ieremia și Zaharia, se referă direct la ‘Unsul’ (vom vedea imediat că ‘Hristos’ înseamnă ‘Mesia’), fiind de asemenea timpul în care se vorbește clar de tema Ramului. Această ghicitoare este fascinantă pentru că ne spune când va veni Mesia. Anul în care Daniel a vorbit despre asta era anul 538 î.e.n. (sau înainte de Hristos sai î.H.):

25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.

26. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile. (Daniel 9)

De vreme ce Unsul = Hristos = Mesia, asa cum am văzut deja, înțelegând că Daniel a scris despre Hristosul care avea sa vină. Daniel specifică anume când (”decretând” zidirea din nou a Ierusalimului”) și specifică intervalul de timp (”șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni”) și care va culmina cu revelația lui Hristos (=Unsul) și misterioasa ‘tăiere din Ram’. Toată structura profeției este destul de clară, dar ca să înțelegem fiecare parte și să găsim revelația lui Hristos, este mai greu. Haideți să vedem cum a început sa ticăie acest ceas profetic.

Cum au reconstituit și reconstruit Ierusalimul prin decret

După Daniel, aproximativ cu o sută de ani mai târziu, Neemia devine paharnicul împăratului Persan Artaxerxes și care avea acces la cele mai mai înalte fețe din Imperiului Persan. În acest context el a întrebat dacă este posibil să refacă Ierusalimul și împăratul a aprobat acest lucru prin decret. Iată ce ne se pune:

1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe …

5. și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.”

6. Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărât o vreme.

7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,

8. și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuii de lângă casă, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9. M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oștii și nişte călăreți. (Neemia 2)

Observăm deci, că în decretul regesc, sprijinit printr-o scrisoare către militarii din Imperiul Persan se decide reclădirea Ierusalimul. Împăratul Artaxerxes (în varianta lui Cornilescu – în Biblie – este Artaxerxe) al Imperiului Persan este cunoscut în istorie seculară de când s-a specificat acel decret în perioada lui Artaxerxes (în al 20-la an de domnie, în luna Nisan). Artaxerxes care a devenit împărat imediat după ce tatăl lui – Xerxes – a murit în decembrie 465 î.e.n. (î.H.) (A) iar decretul a fost emis în luna Nisan 1 (martie/aprilie) în al 20-le an de domniei în Martie 5, 444 î.e.n. (î.H.) (A).

Șapte ‘Șeptari’ și Șaizeci și doi de ‘Șeptari’

Cine sunt acești ‘șeptari’ pe care Daniel îl utilizează pentru a ține minte scurgerea timpului? În Legea lui Moise, se vorbește de ciclul celor șapte ani, prin care pământul se odihnea fără a mai fi cultivat. Lucrul aceasta este consemnat astfel:

2. „Vorbeşte copiilor lui Israel și spune-le: „Când veți intra în țara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să țină un Sabat în cinstea Domnului.

3. Șase ani să-ți semeni ogorul, șase ani să-ți tai via și să strângi roadele. (Leviticul 25)

În contextul lui Daniel se înțelege ‘ani’ și urmărind linia aceasta, iar raționamentul ar fi al ‘șaptelea’ el scriind de altfel, despre ciclul de șapte ani. În cazul acesta, Șapte ‘al șaptelea’ și Șaizeci și doi de ‘Șapte’ aritmetic înseamnand (7+62)x7 = 483 de ani.

360 de zile

Complicând lucrurile s-ar părea ca este vorba de anii utilizați. Astăzi anul este de 365,24219879 de zile solare pentru că știm exact orbita de revoluție a pământului în jurul soarelui. În acele vremuri era normal să se numere anul prin revoluția lunii (ca de exemplu calendarul islamic care este în continuare utilizat) fiind de 354 de zile pe an sau prin 12 luni de 30 de zile, adică 360 de zile pe an. Ori cum s-ar calcula, trebuie să se ‘fixeze’ diferența, din cauza revoluției. În calendarul apusean, anul are 365 de zile și din doi în doi ani 366 de zile se compensează fragmentul diferit de revoluție. În vechia civilizație, în Egipt, în Babilon, India și Grecia, anul era totdeauna de 360 de zile. Daniel a folosit acelaș an (360 de zile).

Felul în care s-a spus când la veni Hristos

Știind acum informația despre calendar, este simplu să calculăm când a apărut Hristos, după cum a spus Daniel în ghicitoare, 483 de ani cu 360 de zile pe an însemnând:

483 de ani x 360 de zile pe an = 173.880 de zile

În calendarul apusean înseamnă 476 de zile solare, cu încă 25 de zile rămase. (173.880 de zile/365,24219879 = 476 cu încă 25 de zile rămase)

Bineînțeles începând cu decretul lui Artaxerxes, pe 5 martie, 444 î.e.n. Dacă se adaugă 476 de ani solari cu data de 5 martie, se obține 33 e.n. (după Hristos sai d.H.) (Nu este anul 0, calendarul merge de la 1 î.e.n. (î.H.) la 1 era noastră (d.H.) fiind făcute aritmetic: -444 + 476 + 1 = 33 (sau mai simplu 476 – 444 + 1 = 33).

Dacă acum mai adaugăm zilele rămase, adică 25 plus cele 5 zile (din martie) înseamnă 30 de zile, adică 33 e.n. (d.H.), așa cum vom vedica imediat. H.W. Hoehner spune (este ceia ce am înțeles eu):

”Dacă se adaugă 25 de zile la 5 martie (444 i.e.n. (î.H.)) se ajunge la 30 martie (33 e.n. sau d.H.), ceia ce înseamnă ziua a 10 în Nisan. Aceasta a fost ziua când a intrat Isus triumfător în Ierusalim… (H.W. Hoehner, Chronological Aspects of the Life of Christ Part VI, p.16, 1977 – nu cred că este tradus în românește)

Timpurile lui Daniel și profeția privind ‘al șaptelea’ și culminat cu Triumful lui Hristos
Timpurile lui Daniel și profeția privind ‘al șaptelea’ și culminat cu Triumful lui Hristos

Intrarea triumfală a lui Isus în ziua aceia

Isus a intrat triumfător în Ierusalim, chiar în ziua în care era Duminica Floriilor. Asta însemnând că am calculat folosind aritmetica elementară și am înțeles ce a vrut să spună Daniel – prin ghicitoare – anume ‘al șaptelea’ an. În ziua aceea Isus a fost prezentat ca Rege sau Hristos în poporul evreu. Știm aceasta pentru că Zaharia (care a prezis că va fi chemat Hristos) a scris următoarele:

Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe. (Zaharia 9: 9)

Această lungă răbdare a fost realizată în vremea în care Regele a mers la Ierusalim calare pe fiul unei măgărițe și poporul striga și se bucura. În ziua aceea când Isus a intrat Triumfător în Ierusalim era exact ziua în care Daniel a spus ghicitoarea – anume ‘al șaptelea’ – atunci când Isus a mers pe fiul unei măgărițe. Iată ce spune Luca:

37. Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.

38. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!”…

41. Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea

42. și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. (Luca 19)

În această scriere Isus plânge pentru că oamenii nu au înțeles chiar ziua aceia, pe care Zaharia cât și Daniel au prezis-o mai înainte vreme. Dar pentru că n-au înțeles că Hristos era deja revelat, ceva neașteptat s-a întâmplat. Daniel, exact în același pasaj în care se spune ghicitoarea cu ‘al șaptelea’, și prezice următoarele:

… șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. (Daniel 9: 26)

În loc să fie la tron, Hristos a fost ‘tăiat’ și nu a avut ‘nimic’. Prin utilizarea acestei fraze, ‘tăiat’ (unele Biblii spun ‘va muri’) Daniel face aluzie la tema Ramului, adică din Isai, cu mult înainte de Isaia, apoi elaborat prin Ieremia, urmând prezicerea numelui prin Zaharia și apoi timpul și semnătura prezisă de Daniel și Zaharia. Ramul a fost ‘tăiat’. Dar cum a fost ‘tăiat’ Ramul? O să vedem într-o nouă postare scrisa de proorocul Isaia și cât de adevărată este ea.

A) În referință la Chronological Aspects of the Life of Christ Part VI: Harold W. Hoehner

Semnul Rămurii: pus de-o parte cu sute de ani înainte de nașterea Sa

Am văzut deja cum Isaia a folosit tema Rămurii pentru a ne dezvălui o imagine mai sugestivă. Cineva din dinastia căzută a lui David, a avut înțelepciunea și puterea să prezică prin Isaia, ce avea să vină. Ieremia a continuat tema Rămurii, fiind chemat DOMN (adică, în Vechiul Testament, cineva pus de o parte  de Dumnezeu) care va schimba totul.

 Zaharia continuă despre Rămurii

sign of the branch Z

Zaharia a trăit pe la 520 î.e.n., imediat după ce evreii s-au întors în Ierusalim, după exilul din Babilon, însă care era sub puterea imperiului persan. Pe vremea aceia, poporul evreu lucra ca să repare templul care a fost distrus, precum și instituțiile și tradițiile mozaice. Zaharia era contemporan cu un om numit Iosua, care era un Mare Preot pe vremea aceia și care vrea să re-creeze tot sistemul preoțesc. Zaharia era un profet și împreună cu Marele Preot Iosua și alți colegi  doreau să conducă poporul evreu. Iată ce a spus DOMNUL – prin Zaharia – într-o ghicitoare profetică, lii Iosua:

8. Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceștia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. – Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.

9. Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptați șapte ochi; iată, Eu însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oștirilor; și într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea țării acesteia. (Zaharia 3:8-9)

Semnul Rămurii! Din nou! Începând cu imaginea creată de Isaia, acum 200 de ani și care continuă cu Ieremia cu 60 de ani înainte și apoi Zaharia continuă tema ‘Semnul Rămurii’. De data aceasta însă, Semnul Rămurii este de a asemenea chemat ‘vom sluji’. Cumva se pare că Preotul Înalt Iosua din Ierusalim, cât și colegul Zaharia care trăia în aceea vreme, în anul 520 î.e.n., au lăsat ca simbol privind Ramura (Odrasla), să vedem în ce fel? El spunea că ‘într-o singură zi’ nelegiuirea va fi înlăturată chiar prin DOMNUL. Aceasta se conectează cu posibilitatea de a fi ‘neprihănit’. Putem să ajungem la ‘neprihănire’ prin DOMNUL care înlătură ‘într-o singură zi’ nelegiuirea. Cum se poate așa ceva?

Semnului Rămurii: prin unirea dintre Preot și Rege

Mergem mai departe cele trei capitole din Zaharia și vom învăța ceva incredibil. Ca să înțelegem această profeție, trebuie să înțelegem faptul ca în vremea Vechiului Testament Preotul și Regele erau strict separați, adică erau doi oameni diferiți. Nici un rege Davidian (de la David încolo) nu putea să fie preot (cei ce au încercat a fi și rage și profeți au fost pierduți) iar la fel, preoții care s-au amestecat în treburile regești au eșuat. Treaba preotului era să medieze între Dumnezeu și om prin sacrificarea unul animal, astfel în cât sa se producă iertarea de păcate. Regele fiind pe tron, este pus ca să judece prin intermediul legii. Amândoi erau esențiali și amândoi erau distincți. Și totuși Zaharia era îngrijorat punter viitor:

9. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

10. „Să primești daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia, și Iedaia – şi anume să te duci tu însuți în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon.

11. Să iei de la ei argint și aur și să faci din el o cunună, și s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot.

12. Și să-i spui: „Așa vorbeşte Domnul oștirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla [în engleză este ”branch” și noi preferăm să scriem și în românește tot ram sau ramuri sau rămurele etc.], va odrăsli din locul Lui și va zidi Templul Domnului.

13. Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, și o desăvârșită unire va domni între ei amândoi.” (Zaharia 6: 9-13)

Din nou Ramura noastră se face prezenta. Dar acum ceva este diferit de precedent:  înaltul preot pe vremea lui Zaharia era Iosua și simbolic el este pus ca rege pe tron. Să ne amintim că în Zaharia 3  (mai sus) Iosua este simbolizat prin ‘cel care va veni’. Este oare posibil ca Iosua, Marele Preot, să pună coroană (tiara) ca un ‘simbol’ de Rege și Preot? Aceste două roluri vor fi puse într-o zi împreună într-o singură persoană! Și mai observați încă ceva, Iosua este chiar numele lui, adică numele Ramului. Ce înseamnă așa ceva?

Numele ‘Iosua’ ESTE numele ‘Isus’

Ca să înțelegem aceasta, trebuie să ne gândim la Vechiul Testament și traducerile de-a lungul istoriei. În 250 î.e.n. textul în ebraică este scris de fapt în limba greacă. Aceasta este și acum în uz și este numită Septuaginar (sau LXX). Noi am văzut deja că titlul de Hristos este pentru prima dată scris în traducerea greacă și este scris  ‘Hristos’ = ‘Mesia’ = ‘Unsul Domnului’. (Dacă nu ați urmărit deja postările anterioare, trebuie să începeți mai întâi rolul crucial bazându-va pe ce se va întâmplă mai departe).

Joshua- Jesus
‘Iosua’ = ‘Isus’. Ambele vin de la numele ebraic ‘Yhowshuwa’

Este exact la fel cu transcrierea cuvântului ‘Hristos’ care derivă din cuvântul ‘Iosua’. Așa cum vedeți în figura de mai sus, Iosua este transcrierea originală din cuvântul ebraic ‘Yeshua’ care era un cuvânt pentru cel pus să ne salveze:  ‘Iosua ne salvează’. În cvadrantul 1 vedem că Zaharia a scris cartea în anul 520 î.e.n. În Vechiul Testament, cuvântul a fost transliterat în limba română ca ‘Iosua’ (în figura de jos, o jumătate de titlul este #3). În 250 î.e.n., traducerea din LXX este transliterată în greacă pentru tot Vechiul Testament. În cvadrantul 2, în limba greacă, este transliterată tot Iesous. În Vechiul Testament numele ‘Yeshua’  este numit Iesous in LXX (Septuaginta). Pe vremea aceia, Isus era numit Yeshua dar în Noul Testament, fiind scrisă în greacă, numele familiar este ‘Iesous’, ca și în LXX. Atunci când s-a scris Noul Testament în românește (după greacă) din ‘Iesous’ care s-a tradus (și transliterat)  ‘Isus’ (în figura de jos, o jumătate de titlul este #3). De numele de ‘Isus’ = ‘Iosua’. Tot de aceia Isus în Noul Testament este la fel cu Marele Preot Iosua în anul 520 î.e.n., fiind scris Yeshua’  în limba originală (ebraică). În limba greacă, amândouă nume sunt scrise ca ‘Iesous’.  În greacă, LXX în Vechiul Testament numele de Iesous (Isus) este familiar în Vechiul Testament. Noi am pierdut conexiunea prin numele Isus deși era foarte clar marcat cu săgeata verde. Dar numele lui Isus în Vechiul Testament este echivalent cu Iosua.

Isus din Nazaret este Ramul

Acum când știm contextul profeției lui Zaharia, este totul foarte clar. Din asta înțelegem ca profeția scrisa în 520 i.e.n. vestește ca numele Ramurii (Odraslei) este Isus.

Când ce am realizat aceasta, am lăsat totul deoparte și am notat. Pentru mine ‘coincidența’ a fost prea mult sa o las ca o simpla întâmplare. Era (și este în continuare) o profeție privind venirea Rămurii iar acest nume Ramura sau Odrasla se referă la Isus din Nazaret.

După Zaharia, acest Isus va unifica atât rolul unui rege cât și a unui preot. Ce au făcut preoții ?  Au sacrificat animale pentru ca Dumnezeu sa ierte fărădelegile oamenilor.

Asa cum de exemplu, Avraam a sacrificat un animal pe Muntele Moria și Moise a sacrificat un miel pentru Paști, preotul a preluat fărădelegile oamenilor printr sacrificiul animalului. [Ragnar, I’ve already put your blog in Romanian] Venirea lui ‘Isus’ avea sa aibă un rol asemănător, de a ‘șterge fărădelegile într-o singură zi’ – ziua în care Isus își va oferii propria Lui viață ca sacrificiu, cum este ilustrat în locul Muntelui Moria în  vremea Paștelui. Uneori după ce îndeplinea rolul de Preot, Ramura adică Isus, avea rol  în același timp și de rege (spre exemplu Psalmul 2) devenind ‘Preot pus pe tron’ – exact așa cum a precizat Zaharia care a trăit cu 500 ani înainte ca Isus sa calce pe pământ.

Interconectarea profețiilor în diferite epoci este pur și simplu fantastică. Credeți oare că mai există alți oameni în istorie și diferitele epoci profetice ale Vechiul Testament, a cărei vieți să fi fost profețite asa de mult precum viața lui Isus din Nazaret ? Unii critici spun că de fapt Isus a întregit ce era scris în evanghelii, doar pentru ca scriitori evangheliilor au făcut în așa fel încât povestea lor despre Isus sa se potrivească cu Vechiul Testament. Dar Zaharia spunea că Ramura este de fapt Isus și ca atare era numit ‘Isus’ din Nazaret și în afara evangheliilor. În Talmud de exemplu, Iosifus (Josephus) și alți istorici care vorbeau despre Isus, indiferent dacă erau prieteni sau inamici, s-au referit la ‘Isus’ sau ‘Hristos’.

Presupun ca unii au raționalizat că ‘Isus’ este un nume destul de comun la evrei, cu siguranță sunt multe alte persoane cu numele de Isus în istorie iar în aceasta ipoteza sa fie doar o coincidență. Dar să vedem cariera lui Isus din Nazaret. El spunea că este rege; de fapt Regele. Dar când trăia pe pământ era de fapt ca un preot. Treaba preotului este să i-a un miel în tradiția evreiască și ofere sacrificiul lui Dumnezeu, astfel încât prin moartea și sângele mielului să fie iertate fărădelegile omului (în tradiția evreiască). Moartea lui Isus a fost de asemenea importanta deoarece și ea a fost o jertfa dăruita lui Dumnezeu în numele nostru. Moartea Lui, aduce mântuire de păcat pentru ori ce persoană. Păcatele puteau să dispară într-o singură zi – literal – așa cum a prezis Zaharia – atunci când a murit Isus. Înțelegem ca Isus și-a îndeplinit rolul atât ca și Rege cat și ca preot. El, a armonizat și unificat cele două roluri într-unul singur. Ramura, care cu multă vreme în urmă a fost numita de David ‘Mesia’, era de fapt Preotul-Rege. Și despre El s-a prezis cu 500 de ani înainte, pe vremea lui Zaharia.

De aceia, a studia tema Ramurii din Vechiul Testament, ne face să ne minunăm. Dar relatarea nu se sfârșește acolo. Un alt scriitor în Vechiul Testament, prins ca un sandwich între  Ieremia și Zaharia, a prezis exact timpul când va veni.  Vom vorbi despre asta însă data viitoare.

Semnul Rămurii: buturuga mortă reînviată

Cum de Dumnezeu se descoperă pe Sine

Una dintre revendicările pe care Isus le-a pus în fața criticilor cu care s-a confruntat în aceea vreme a fost:

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveţi viaţa veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5: 39)

Cu alte cuvinte, Isus a spus de la bun început că profețiile au fost făcute în Vechiul Testament, în cărțile evreiești prin multele lor profeții, cu sute de ani în urmă. Acești profeți, susțineau că Dumnezeu i-a inspirat în scrierile lor. Cum nici un om nu poate să prezică în detaliu cu sute de ani înainte viitorul, aceasta a devenit dovada ca Isus le-aspus contemporanilor lui ca ei pot sa verifice dacă El este venit conform unui Plan Divin sau toată relatarea Bibliei este un produs omenesc.  Este un test pentru a vedea dacă Dumnezeu există și dacă el vorbește.  Cu două mii de ani după, informațiile lăsate de Isus, referitoare la Vechiul Testament, ne sunt în continuare disponibile pentru a fi considerate și examinate.

Mai întâi să ne gândim în perspectivă. În chiar primele capitole din Vechiul Testament s-a prezis că Isus va veni.  Apoi am văzut cum sacrificiul lui Avraam (jertfirea propriului său copil) a profețit locul jertfirii lui Isus iar Paștele urma să prezică în ce perioada a anului va avea loc răstignirea. Aceste referiri sunt scrise cu 1500 î.e.n. Am văzut deja că Psalmul 2 este intitulat de ‘Unsul’ (adică Hristos) fiind vorba de o persoană anume care va veni.  Psalmul 2 a fost scris cu o mie de ani î.e.n. Acest pasaj, pune accentul pe lucrurile care vor avea loc în viitor. Ei deja anticipau pe cineva dar fără să se încheie acolo. Multe alte profeții au fost scrise într-un mod profetic, cu o perspectiva spre viitor, cu alte titluri și teme în detalii. Isaia (750 î.e.n.) începe cu un titlu intrigant care mai târziu în cărțile Vechiului Testament au fost găsite și dezvoltate într-o tema mai complexă – iar aceasta devenind o Ramură.

Isaia și Ramura

În figura de mai jos vedem pe Isaia și timpurile istorice mai ales Vechiul Testament și oameni care au scris istoria evreiască.

Isaia și timpul istoriei. El a trăit în timpul dinastiei regilor Davideani
Isaia și timpul istoriei. El a trăit în timpul dinastiei regilor Davideani

O să vedeți că culorile sunt făcute ca să înțelegem că Isaia o fost scrisă pe timpul regilor David și urmașilor – se poate spune dinastia Davidiana – (1000 – 600 î.e.n.) Pe vremea aceia (750 î.e.n.) dinastia și regii au fost corupți. Isaia a scris pentru ca ei să se întoarcă la Dumnezeu și practicile spirituale în Legea Mozaică. Dar Isaia știa că nu va fi ascultată și a prezis că țara va fi distrusă și dinastia va fi terminată.

Imaginea este cum Isaia a folosit dinastia ca un pom
Imaginea este cum Isaia a folosit dinastia ca un pom (Jesse = Isai)

 

Isaia a folosit o metaforă, sau o imagine, pentru dinastia regelui, ceva ca un pom mare. Pomul acela este de fapt tatăl, adică Isai, ca un rădăcină din care s-a născut Regele David. Din Isai, prin David și apoi Solomon, pomul a continuat să crească.

 

 

 

 

 

Prima dată un pom … apoi o buturugă … apoi o Ramură

Isaia scrie că dinastia – adică ‘pomul’ –  curând va fi tăiat, rămânând doar o buturugă. Iată cum el a început să spună despre pom și imaginea și mai ales problema buturugi și a Rămurii:

 Apoi o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va da din rădăcinile lui.. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. (Isaia 11: 1-2)

Tăierea ‘pomul’ a avut loc cu 150 de ani în urmă, după ce Isaia a murit, pe la 600 î.e.n., când Babilon-ul a cucerit Ierusalimul și toată populația – inclusiv regele – a fost dusă în exil în Babilon (vedeți schema timpului mai sus, în roșu). Isai a fost tatăl regelui David și a întregii dinastii Davidiene.

stump

Cu alte cuvinte, buturuga, care a fost Isai, este o aluzie la dinastia distrusa a lui David.

Ramura: venirea ‘Lui’ din ințelepciunea lui David

Această șaradă a fost mai departe transmisă în viitor, nu numai pomului tăiat. Isaia a prezis că această ‘buturugă’ (prin Isai la David și urmași) părea să fie moartă dar de fapt într-o bună zi Vlăstarele vor fi în viață, așa cum uneori buturuga adevărată face ramuri.

Shoot
un Vlăstar

Acestă Ramură se referă la ‘el’ adică cel care va veni după ce linia lui David va fi tăiată. Omul acela va fi pus de-o parte, cu înțelepciune, putere și știință și însăși Spiritul lui Dumnezeu va fi cu el.

Isus … un ‘El’ din ințelepciunea lui David

Isus este exact tipul acela, precum ‘din buturuga lui Isai’ și David sunt strămoșii lui Isus. În Evanghelii se spune clar că Isus știa aceasta, știa înțelepciunea și înțelegerea profundă. El este subtilitate, calm și înțelegere profundă, atât cei care sunt împotrivă lui cât și cei care sunt cu Isus și asta tot timpul. Faptul că Isus a făcut minuni este clar și Evangheliile sunt unanime în privința asta. Uni nu cred asta; dar nimeni nu ignoră faptul în sine. Este clar că din trunchiul lui David a descins Isus și calitățile acestea precum înțelepciune și putere au fost prezise de Isaia și puse de-o parte prin Ramura Lui.

Ieremia și Ramura

Isaia a creat un fel de stâlpi pentru istorie, dar nu s-a oprit aici. Stâlpul este doar începutul, cu multe alte stâlpuri puse ca un semn. Ieremia a trăit cu 150 de ani mai târziu (după Isaia) și a văzut cu ochi lui cum dinastia lui David a fost distrusă.

Timpul istoria cu Ieremia și alți profeți din Vechiul Testament
Timpul istoria cu Ieremia și alți profeți din Vechiul Testament

Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23: 5-6)

Ieremia merge mai departe și confirmă tema Ramurilor în dinastia lui David, tot așa cum Isaia a vorbit mai devreme. Ramurile sunt de asemenea Regele care va domni. Dar aceasta este chiar din Psalmul 2 ,care a profețit și anume venirea lui Fiul lui Dumnezeu/Hristos/Mesia.  Este oare posibil ca Ramurile și Fiul lui Dumnezeu să fie unul și acelaș?

Ramura: DOMNUL este neprihănire

Dar cum se cheamă de fapt Ramura ? Nimeni altul decât ‘DUMNEZEU’ însuși spune că noi (adică oamenii) vom fi Neprihănirea. Așa cum am văzut deja cu Avraam, cea mai mare problemă cu umanitatea este că noi am fost corupți și tare ne-ar place să fim ‘neprihăniți’. Vedem aici faptul că Ramura se referă nu la Ieremia ci la viitor, atunci când putem să fim ‘neprihăniți’ așa cum DUMNEZEU adică YAHWE însuși (în Vechiul Testament este descris ca Dumnezeu). Dar cum putem să facem așa ceva? Zaharia face mai multe detalii pentru noi, despre tema Venirea Ramurii, prezicând chiar și numele lui Isus. Vom vedea aceasta într-un nou articol.

Promisiunea revelată pentru noi privind neprihănirea

În articolul precedent am văzut că Avraam a reușit sa treacă prin ce a trecut, numai pentru că a crezut cu adevărat în promisiunile lui Dumnezeu. Aceasta se rezuma la următoarea propoziție

Avram a crezut pe Domnul de aceea Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15: 6)

Credința nu înseamnă a vorbi despre existenta lui Dumnezeu

Aș dori acuma să deschid ‘pachetul’ cu instrucțiunile privind ‘credința’ lui Avraam. De multe ori când vorbesc cu oamenii, ei spun că, credința este de fapt încrederea în existenta lui Dumnezeu. De foarte multe ori am văzut că ei zic ”Eu cred ca este Dumnezeu” – însemnând de fapt ”Ca Dumnezeu este real”. Cumva noi credem că Dumnezeu este impresionat și încântat că noi credem că El este adevărat. De fapt în Biblie este chiar și mai puțin, spunând doar atât:

Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară! (Iacov 2: 19)

După Biblie, se spune simplu că Dumnezeu a vrut să fim puși în aceiași ”categorie” cu dracii. O să faceți singur judecata despre ce înseamnă aceasta, despre cât de mult înseamnă asigurarea aceasta. Este adevărat că Avraam a crezut că Dumnezeu este adevărat, dar nu aceasta a fost motivul întâlnirii. Pentru Avraam problema era ca ajunsese la bătrânețe , la vârsta de peste 80 de ani și nu avea nici un copil. Vorbind cu Avraam, Dumnezeu i-a promis de mai multe ori că o să aibă un copil. Această promisiune a fost esențială pentru Avraam atunci când  a fost pusă ca o Decizie Între-drumuri.  Avraam nu s-a gândit de loc dacă exista Dumnezeu sau nu, ci dacă promisiunea că va avea un copil va fi îndeplinita. Și Avraam a decis să creadă.  El a crezut că promisiunea se va realiza, efectiv a crezut în acesta promisiune. Credința în acest context este echivalentă cu încrederea. Avraam a ales să se încreadă în Dumnezeu privind o chestiune atât de importantă – deși dacă nu am fi aprofundat nu ar fi fost nimic încurajator.

Încă o dată, Avraam a crezut în promisiunea că va avea un copil. De aceia Dumnezeu a făcut ceva în plus, spunând că el va fi ‘credincios’, adică neprihănit. În cele din urmă, Avraam a realizat (prin Dumnezeu) amândouă promisiunile (un fiu și o mare națiune) deși neprihănirea a fost aproape pusă de-o parte.

Neprihănirea – nu prin merite sau eforturi

Am avut privilegiul să vorbesc cu multe persoane, de religii și filozofii diferite. Mi-am dat seama imediat că oamenii au teologii foarte diferite, dar practic toți cu care am vorbit sau am citit, cred că ceia ce este important este neprihănirea prin merite sau prin eforturi speciale, ascetism sau prin purtare ‘buna’. Noi credem ca prin a face bine nu rău, prin curtoazie sau religiozitate și prin ‘pus ceva de-o parte’ (ca de exemplu o ofrandă), putem sa încercăm sa devenim neprihăniți. Am prieteni care prin logica aceia cred ca budiștii din Tailanda, hinduismul în India, islamismul în toată lumea, catolicii, protestanții și oamenii care cred simplu că este ceva mai sus, o ‘Putere mai Mare’ – noi toți credem natural în credul nostru. Îmi amintesc că odată am intervievat studenții de la teologie despre balansul dintre merite și păcat ca să atingem neprihănirea. Dar Avraam nu a căpătat neprihănirea prin ‘merite’;  el a fost ‘creditat’ cu așa ceva. Care este diferența? Ei bine, dacă tu poți să meriți ceva, atunci o să lucrez ca să le împlinești. Este exact la fel cu banii meritați. Dar dacă cineva crediteză pentru tine, atunci înseamnă că altcineva a plătit. Dar când cineva a pus creditul pentru tine, când este pe gratis, devine complet diferit.

Pentru Avraam neprihănirea este pusă de o parte pentru că a crezut că este Dumnezeu și nu pentru că cineva a obținut lucruri bune prin religie. Avraam nu a făcut așa ceva ci doar a crezut promisiunea cum că va avea un copil, pur și simplu.

Avraam a crezut: mai mult, a jucat totul pe o carte

Că Avraam a crezut deci că promisiunea va fi realizată și ca va avea un fiu este simplu dar nu este chiar asa de ușor. Avraam putea foarte simplu să spună că dacă Dumnezeu ar fi vrut să facă acest lucru, ar fi fost realizat cu multă vreme în urmă, nu doar la bătrânețe. La acea vreme, Avraam și Sara (soția lui) erau bătrâni și nu mai puteau să facă copii (cu Sara). Să nu uităm că la prima promisiune privind ‘națiunea mare’ Avraam era deja în vârstă de 75 de ani. Și să nu uităm că Avraam, a plecat din țara lui și s-a dus în Cannan și mai târziu, când amândoi erau foarte bătrâni, Avraam și Sara tot nu avea copii – ce să mai vorbim de națiune! ”De ce n-a vrut Dumnezeu să facem un fiu când eram mai tineri?” s-au întrebat  ei.  Cu alte cuvinte, Avraam a crezut în promisiunea că va avea un fiu deși nu înțelegea cum. El a crezut în promisiune deși  Avraam nu putea să înțeleagă ce vrea Dumnezeu să facă.

Ca cineva să poată să creadă, trebuie ca să fie activ în așteptarea împliniri lui (ei). Întru-n fel, pentru Avraam totul a fost întrerupt atunci când în corturile în care trăiau în Țara Promisă în Cannan, aștepta aceea promisiune care însă nu se mai împlinea. Este mult mai simplu și rațional să se spună că promisiunea a fost uitată și să se întoarcă în civilizația Mesopotamiană (în Irakul de astăzi) acolo unde fratele lui și familia lui trăiau împreuna cu el.  Pentru Avraam viața era dificila, dar a așteptat în fiecare zi pentru ca promisiunea să se împlinească. Pentru el certitudinea că  promisiunea va fi împlinita a fost atât de puternică încât a sacrificat liniștea și siguranța lui și a familiei, practic în fiecare zi. Foarte adevărat și corect a anticipat promisiunea și a sacrificat toate celelalte lucruri considerându-le ca niște lucruri moarte. Credința în promisiunea lui Dumnezeu este de asemenea văzuta în iubirea lui Avraam pentru Dumnezeu. Avraam putea să spună că nu este nimic adevărat și să se întoarcă în vechea țara (sa continue să creadă în Dumnezeu și să facă lucruri bune pentru alți. Dacă ar fi fost așa, Avraam ar fi continuat să fie religios dar nu ar fi putut ajunge sa fie  ‘neprihănit’.

De aceia credința este dincolo de orice imaginație, mergând mai mai departe. Avraam a pus totul în joc, viața, reputația, securitatea, acțiunile de acum și promisiunile de mâine pentru că a crezut și a fost ascultător până la capăt. Așa se pare ca a fost hotărât a fi  Calea lui Avraam.

Avraam și calea noastă pentru a crede în Promisiune

Tot restul Bibliei este despre întâlnirile și Semnul pentru noi. Avraam și credința în promisiunea prin Dumnezeu, este asigurarea pentru despre promisiunea lui Dumnezeu și asta pentru fiecare din noi. Aceste promisiuni nu sunt legate de Avraam și mai ales de fiul său. Totuși pentru noi, ca și pentru Avraam, promisiunile sunt până la urmă puse  chiar în felul în care se ia o decizie (ca atunci când ai mai multe căi și trebuie să iei o decizie sa alegi care este drumul). A crede sau nu (adică crez) în promisiuni.

Dar despre ce fel de promisiuni este vorba? Iată câteva:

12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

13. născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:12-13)

24. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.

25. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-l vor asculta vor învia. (Ioan 5:24-25)

9. Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieşi și va găsi pășune.

10. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. (Ioan 10:9-10)

28. Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.

29. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” (Matei 11:28-30))

23. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)

Aș putea să merg mai departe cu citatele. Dar ceia ce este important este promisiunea și faptul că fie prin Isus fie prin numele lui Isus, aceasta este promisiunea pentru tine și mine. Tot așa cum Avraam a decis să creadă în promisiunea lui Dumnezeu. Ca și cu Avraam, dacă noi credem în promisiunea acesta, atunci întreaga noastră viață ne este schimbată și suntem angajați în a face totul diferit. Toată viața va fi schimbată, de la lucrurile normale în viată, toate aspirațiile, pentru că totul este supus lui Dumnezeu și promisiunii Sale. Mental înțelegem aceasta cum că  – promisiunea – nu înseamnă că Evangheliile sunt puse la încercare. Și nu se pune de asemenea întrebarea este sau nu Dumnezeu și nici nu se dorește a fi pus la încercare și a izbândi prin meritele tale. Dacă ești cu adevărat credincios, dacă ești gata să te lupți și chiar să mori pentru Dumnezeu dacă  trebuie, atunci ești demn de a fi numit om neprihănit. Atunci călătoria va începe și credința ta va fi încercată tot asa cum Avraam a început călătoria și a terminat-o. În felul acesta, Dumnezeu a plătit prețul pentru ca tu și eu să fim creditați cu viață, o viata veșnică. Acest lucru a fost înțeles mai târziu prin Sacrificiul lui Avraam.

Deși Avraam a trăit în cu totul altă eră, cu foarte multe obiceiuri, culturi și ritualuri diferite, este totuși un model pentru noi și rămâne și acum un exemplu. Știm clar că Avraam a fost adevărat, atât din punct de vedere literal cât și din punct de vedere istoric și aceste lucruri sunt verificate, fiind împlinite și ca un standard precum un far, sau vestitor al eternității, nu ca niște credincioși nebuni, sa schimbi în final ceea ce tu nu ai (aceasta viata) sa câștigi ceea ce nu poți pierde (promisiunea vieții eterne).

Omul neștiut dar promis, discret dar etern

Astăzi, în  timp ce scriam acest articol, m-a dus gândul la următoarea observație, cum anii în șir lumea s-a focalizat pe multiple campionate sportive. Fotbalul American (NFL) se îndreaptă aproape spre final în asa-zisul SuperBowl. Campionatul de hochei și baschet vor fi și ele la rândul lor puse în discuție. Și în toate aceste frământări, dramatice, a fanilor entuziasmați, din  America de Nord, se întâmplă mai mult decât atât, restul lumii pune în prim plan, Australia  Open Tennis Grad Slam. Dar, să nu uităm că mai este și fotbalul ( soccer) meciurile și campionatele.

Și ce este și mai interesant devine faptul că după ce toată atenția este adusa în prim plan, în următoarele șase luni totul să fie dat uitării. Și lumea care cu ceva timp în urmă ridica totul în slavi, dând note bune, vine acum și da totul uitării, îndreptățirea atenția spre un alt amuzament, campionat sau eveniment politic.

Am văzut de altfel în articolul precedent, că același tipar a fost folosit și în vremea lui Avraam. Este important și spectaculos competiția dar și realizarea, drama petrecută prin oamenii cu mai bine de 4000 de ani dar acum complet uitată. Solemna promisiune spusa printr-un om, complet uitata și totuși se întâmplă chiar și acum sub ochii noști. Eu doar observ ce se întâmplă, anume faptul că promisiunea lui Avraam cu mai bine de 4000 de ani este literal, istoric și verificabil adevărat. Ar trebui să înțelegem că prin Promisiunea lui Avraam se înțelege faptul că existenta lui Dumnezeu în Biblie este adevărată. Mai mult, prin faptul că Avraam a vorbit cu Dumnezeu de câteva ori, adică a vorbit cu Promisiunea lui Dumnezeu. Avraam (și cei care au călătorit cu el) au înțeles multe alte lucruri – ba chiar mai mult, dincolo de istorie, au înțeles ce este Eternitatea. Istoria lui Avraam nu a fost ”modernă” în vrun fel sau altul ,lucrurile s-au perindat cu repeziciune, precum campionatele sportive; omul neștiut a pus fundația pentru care înțelegem ce este cu adevărat eternitatea, asa că este bine să notăm asta.

Plângerea lui Avraam

Au trecut câțiva ani în viața lui Avraam după ce Promisiunea a fost făcută în Geneza 12 din Biblie. Avraam s-a mutat în Cannan (în Tara Promisă) în locul unde se află acum Israelul, asa cum S-a făcut promisiunea. O alta memorabila clipă este chiar a vieții lui Avraam, care este de fapt copilul – fiul promis, dar care nu se născuse încă! Să vedem ce a spus Avraam despre plângerea s-a:

1. După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.” 2. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 3. Și Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.” (Geneza 15: 1-3)

Promisiunea lui Dumnezeu

Avraam a mers prin Țara Promisă multă vreme și încă mai așteaptă ‘Națiunea Mare’ așa cum s-a promis prin el. Bietul Avraam era deja bătrân, ajunsese deja la vârsta de 85 de ani dar cu toate acestea se plânge lui Dumnezeu, că nu este împlinită Promisiunea. Avraam se lamentează astfel:

4. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.”   5. Și, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri.” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta.” (Geneza 15: 4-5)

Dumnezeu a spus din nou foarte clar că totul va fii exact cum a Promis El, că oamenii vor fi mai mulți decât stelele pe cer – de fapt și mult mai mult decât atât.

Răspunsul lui Avraam: un efect etern

Mingea a fost de acuma din nou aruncata în curtea lui Avraam. Cum se poate răspunde din nou la acesta Promisiune? Ceea ce urmează putem găsi propriu-zis în Biblie și este una dintre cele mai importante propoziții din Biblie (de vreme ce este scris de mai multe ori). Se bazează clar pe fundație pentru a ne face să înțelegem și mai cu acuratețe Evanghelia, care vine să ne reveleze drumul spre Eternitate. Se scrie:

Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15: 6)

În engleză în original se spune:

Abram believed the LORD, and he credited it to him as righteousness. (Genesis 15:6)

În traducere ”Domnul” devine pronume dar în limba romana în Biblie este tradus și mai bine folosit numele ”Dumnezeu”. Fără fanfara-dă,  un singur cuvânt într-o propoziție tradus greșit, poate duce la o alta conotație. În limba engleză este incomplet tradus ‘Lord’, nu și în limba română însă.

Semnificația este majora și clara, sămânța este chiar Eternitatea. De ce? Pentru că în această mică propoziție, Avraam a opținut ‘neprihănirea’.  Aceasta și numai aceasta este calitatea prin care putem să stăm înaintea lui Dumnezeu.

Analiza Problemei: Corupția

Din puntul de vedere a lui Dumnezeu, imaginea omului prin Dumnezeu a fost perfectă dar la un moment-dat a fost coruptă. Biblia este clară:

2. Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere și care să caute pe Dumnezeu.  3. Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (Psalmul 14: 2-3)

Imaginea , ca sa înțelegem mai bine, o putem observa în cartea Pământul de Mijloc din carte lui J. R. R. Tolkien Frăția Inelului, unde elfi, dar care au fost corupți devenind orci. Saga Frăției Inelului este analoagă cu veriga-lipsă din Biblie. Rezultatul este faptul că devenim separați de Dreptatea lui Dumnezeu pentru că nu suntem neprihăniți. Corupția a fost începută prin lansarea cărții Minunata Lume Nouă (Aldous Huxley în 1932), fiind autonomă față de Dumnezeu și prin definiție ne fiind întotdeauna buna, ba mai mult, duce sigur spre futilitate și moarte. Dacă nu crezi, nu trebuie decât să urmărești știrile din ultimele 24 de ore ca să înțelegi și mai bine.

De fapt corupția este atât de mare încât ne repugnă chiar Dumnezeu, așa precum un șobolan mort și putrezit. Noua nu ne place să vedem asta. Șobolanul mort și mirositor ne repugnă și vrem să fim cât mai departe de el. Noi însă suntem departe de Făcătorul de Viață și vai cât de adevărate sunt vorbele lui Isaia:

Toți am ajuns ca niște necurați, și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliţi ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. (Isaia 64: 6)

Avraam și Neprihănirea

Ceea ce Avraam și Dumnezeu au discutat, deși aproape șoptit și lesne a fi dat uitării, este declarația lui Avraam că, cuvintele spuse au fost acceptate ca ‘neprihănire’ – anume ca Dumnezeu și-a dat acordul. Dar ce a făcut Avraam ca ‘să capete’ neprihănire?  Încă odată, este foarte simplu, chiar dacă uităm ce a făcut Avraam, să nu uităm faptul ca el ‘a crezut’. Aste e totul?! Noi suntem puși la zid, imposibil să înțelegem că suntem corupți, așa cum ‘orc-ul’ și natura  și de aceea spun universal suntem tentați (prin multe milenii) să încercăm religii sofisticate și dificile, eforturi, eticul, discipoli asceți, învățături, sisteme de merit etc., – pentru a fi neprihăniți. Dar acest om, Avraam, a căpătat premiul neprihănirii, numai prin faptul că a ‘crezut’.

Dar ce înseamnă asta? Și ce conotație are acest cuvânt neprihănit pentru mine și tine? Aceasta este cheia defapt, și acest lucru îl vom vedea în articolul ce urmează.

Vechia Promisiune este încă actuala în toată lumea

În zilele moderne de azi, suntem bulversați de știri de tot felul și care vin din toată lumea. În fiecare lună și aproape în fiecare săptămână ne sunt prezentate știri punând în prim plan Israelul cu ce se întâmplă acolo. De la conflictul cu palestinienii, și războaiele învecinate, la Orientul Mijlociu. Unele știri sunt amplificate și transmise în toată lumea, informează zilnic despre ce se întâmpla în Israel. Nu este oare neobișnuit ca o țară atât de mică ca Israelul dacă ținem cont de așezarea geografică, economică, de populație, să fie luată zilnic în vizor? Oare de ce ?

Prin însăși faptul că Israelul în zilele noastre moderne deși este o țară mică, este prezentată zilnic la știrile din toată lumea, făcându-ne să înțelegem că ceea ce se întâmplă nu este în cele din urmă o simpla coincidență. Ca să înțelegem aceasta, trebuie să ne întoarcem la Biblie, mai exact în Geneza, cu mai bine de 4000 de ani în urmă și să vedem cum a fost posibil ca un singur om, neînsemnat, care prin nesfârșitele sale umblări, ajunge să fie menționat în toată lumea. Este fără discuție remarcabil acest lucru, dar dacă vrem să înțelegem corect istoria, începem a realiza de asemenea cauza și efectul scontat. Cartea – adică Biblia – spune că istoria a schimbat totul, că eu și tu vom fi etern schimbați. Chiar și dacă posibilitatea de a schimba totul va fi foarte mică, de vreme ce este posibil, trebuie să fim atenți.

Omul antic cu pricina este Avraam (mai este cunoscut și ca Avram). Partea aceasta în Biblie este atât de veche, încânt sunt foarte puține dovezile pro sau contra. Exista totuși ceva: în 1975 – 1976 în nordul Siriei s-au găsit 17000 tablete de lut în situl numit Ebla, fiind datată pe la 3500 î.e.n. Se menționează acolo nume precum Sodoma, Gomora, Admei, Şineab, Ţeboimului și sunt numite ‘orașe de șes’ (Geneza 13:3 și Geneza 14:2) – locurile în care Avraam a poposit. De aceia știm că lucrurile sunt adevărate.

Promisiune lui Avraam

În Biblie se spune ca Dumnezeu a promis lui Avraam următoarele:

”2. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.  3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12: 2-3)

… și Avraam a devenit Mare.

Foarte mulți se întrebă dacă Dumnezeu a vorbit cu adevărat și dacă Biblia este adevărată sau nu. Ei bine, o parte este deja verificată. Dumnezeu a promis ca Avraam v-a avea ‘un nume mare’. Acum, în al 21-lea secol numele de Avraam/Avram este, menționat și în istorie, fiind recunoscut practic în toată lumea. Această promisiune este literală, istorică și verificată de cele multe ori cu acuratețe. Cele mai vechi manuscrise care sunt în original s-au găsit la Manuscrisele de la Marea Moartă și datate pe la 200 – 100 î.e.n. Asta însemnând că promisiunea era scrisă deja de cel puțin atâta timp: 200 – 100 î.e.n. Și totuși la vremea aceia persoana și numele de Avraam nu era încă binecunoscut, el fiind cunoscut numai de evrei prin Torah. De aceia vedem că împlinirea s-a înfăptuit numai după ce s-a făcut scrierea, nu înainte de scriere. Dovada clară deci că ‘împlinirea’ s-a făcut înainte să se fi scris în cerneala.

… prin ei s-a făcut o mare nație

Ceia ce este remarcabil despre Avraam este faptul că nu a fost cu nimic special în viață, așa cum în mod normal ar fi trebuit să fie, adică un ‘om mare’. Avraam nu a scris nimic extraordinar (ca de exemplu Homer și Iliada și Odisea sau Codul lui Hammurabi), nu a fost un rege sau un împărat (ca de exemplu faraonii din Egipt), nu a fost un conducător de bătălii (ca de exemplu Hannibal sau Alexandru cel Mare) și nici un inventator. El, Avraam, nu a făcut nimic special afară de faptul că a avut mulți urmași prin linia de sânge. Pe vremea aceia, oamenii ar fi ”pus banii” pe regi, generali sau poeți de curte și care în final sa devina istorici celebrii. Dar numele lor au fost uitate, omul având poate copii în toată lumea și cam atât. El a fost mare numai pentru că toate națiunile sunt scrise și păstrate pentru toată lumea, fie individual sau prin națiuni. Toate acestea au fost scrise în Geneza 12 (”Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; … și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”) Eu nu știu ceva mai special în Avraam și binecunoscut numai prin faptul că a lăsat urmași, fără alte lucruri importante în viața lui, pentru că atât a fost planul lui Dumnezeu cu el.

… Prin Voința promisă de Creatorului

Evreii de astăzi, prin descendenții lui Avraam nu au făcut nimic special, nu sunt celebri, ei nu au făcut clădiri, arhitecturi celebre, ca de exemplu piramidele din Egipt, nu erau filozofi celebri, precum grecii, s-au administratori precum romanii – dar făcând noi cuceriri și extinzând teritoriile prin campanii extraordinare s-au remarcat . Poporul evreu este cunoscut mai ales prin Lege și Cartea, anume faptul că au conceput totul prin Carte; sunt cu adevărat remarcabili și au fost cu siguranță câțiva; care mai apoi au supraviețuit mii de ani într-un grup restrâns de oameni. Această activitate remarcabila s-a făcut nu prin ei, ci mai degrabă pentru ei și prin ei. Să vedem acum Cauza prin care promisiunea a fost făcuta și faptul că este în alb și negru, repetat de multe ori ”Eu, voi…” felul unic în care s-a făcut și pus în același timp în istorie, este remarcabil pentru că Dumnezeu a făcut totul , indiferent câți au fost împotrivă, prin fapte, s-au cuceriri și ‘națiuni mari’. Atenția este întotdeauna îndreptată spre țara Israel. Vedeți cumva alte state precum Ungaria, Norvegia, Papua și Noua Guinee, Bolivia sau Republica Centrafricană – toate similare în ceea ce privește suprafața din punct de vedere geografic, în aceeași atenție, plin plan? Nu .

Chiar dacă din punct de vedere istoric nu a fost nimic special , promisiunea a fost făcută printr-un om din vechime care a preferat să ‘aleagă drumul mai puțin bătătorit’. Cine alții ar fi fost tentați să facă promisiuni și apoi să se înșele? Deci a fost și rămâne perfect valabil peste mii de ani cum găsim scris. Cazul îl privim la modul serios și cu interes numai și numai prin autoritatea Promisă de Creator.

Cărarea a fost și este tulburătoare în toată lumea

Abraham's Trek from ur to promised land
Iară harta cu drumul lui Avraam

În Biblie găsim următorul pasaj:   ”Avram a plecat, cum îi spusese Domnul,…” (versul 4, Geneza 12). El a călătorit în diferite locuri, lăsându-ne hărți, care au rămas valabile până în ziua de azi.

Binecuvântare peste noi

Dar relatarea nu se termină aici pentru că apare de asemenea o alta promisiune. Binecuvântarea nu a fost făcută numai pentru Avraam ci pentru ‘toți oamenii de pe pământ, binecuvântați prin el’ (adică prin Avraam). Voi și cu mine ar trebui să reținem asta. Deoarece tu și cu mine, facem parte din ‘oamenii de pe pământ’ – indiferent de religie, etnie, sau locul unde ne-am născut, starea sociala, limba, deoarece scopul este promis de la început pentru toți care sunt în viată! De ce? Ce fel de binecuvântare poate fi asta ? Nu este clar ce fel de atribute sunt, dar este clar că sunt pentru mine și tine. De vreme ce prima parte a fost împlinită, a doua parte este de asemenea promisă și va fi împlinită. Noi trebuie să găsim doar cheia prin care sa deschidem, să deslușim. Și cheia ne este sugerată prin călătoria lui Avraam. Cheia în sine este ‘dreapta credință’ care din păcate este deficitară pe tot pământul și greu a fi pusă în practică. Relatarea este revelată pentru noi toți iar în articolul ce va urma vom afla mai multe despre acest om remarcabil.

Până la urma, totul a început chiar de la primul capitol

În ultimele articole am vorbit despre felul în care omenirea a căzut din creația perfectă a Creatorului. Dar Biblia continuă cu planul pe care Dumnezeu l-a gândit și mai ales  Promisiunea care ne asigură salvarea și pe baza căruia îl credem pe cuvânt.

Biblia este de fapt o bibliotecă

Ca să apreciem această Promisiune trebuie mai întâi să știm câteva lucruri despre Biblie, care deși este o carte, pe care noi o credem că este adevărată și care este de asemenea foarte veridică este de fapt o bibliotecă mobilă. De fapt Biblia este o colecție de cărți, cu autori diferiți care se extinde pe o perioadă de1500 de ani, și care în prezent puse toate la un loc devine de fapt o singura carte. Numai acest lucru face ca Biblia să devină singulară, incomparabilă cu alte Cărți Mari din lume.Observam cum diferite cărți din Biblie fac afirmații, declarații și predicții. Dacă Biblia ar fi scrisă de un singur autor, sau mai mulți autori care știau unul de celalalt atunci nimeni nu ar mai mai fi fost interesat. Dar în Biblie autorii au scris cu sute și chiar mii de ani diferență, fiind în diferite civilizații, limbi, pături sociale și genuri (de scriere) diferite. Totuși mesajele, aluziile și predicțiile sunt puse fără greșeală și tot mai multi autori în zilele noastre văd cum totul se adeverește atât din punct de vedere istoric  cat și  dincolo de Biblie.  De aceia Biblia este unica și la mai multe nivele și de aceia noi trebuie să înțelegem mesajul. Cópiele manuscriselor existente pentru Vechiul Testament (cărțile precedând Evangheliile lui Isus)  sunt scrise pe la anul 200 î.e.n. și sunt bazate pe Biblie, fiind clar net superioare altor cărți antice din lume. Asa cum am văzut deja, în articolul despre realitatea manuscrisele din Noului Testament, începând cu anul 125 e.n.

Evanghelia Promisă în Gradina Edenului

După cum vedem, este clar faptul, că profeția despre creație și cădere a fost făcută  chiar de la începutul Creației, observând în Geneza (Facerea) în Biblie. (Geneza a fost editată de Moise în anul 1500 î.e.n.) În altă ordine de idei, deși redescrie Începutul este de fapt scrisă cu sfârșitul în perspectivă. Vedem cum Dumnezeu Promite salvarea și îl confruntă pe Satan (sau Diavolul) și face o șaradă sau enigmă:

”Vrăjmășie voi pune între tine şi femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3: 15)

Se înțelege că Promisiunea este o șaradă sau enigmă și este normal a o înțelege ca atare. Să vedem acum foarte atent, urmărind câteva personaje și profețiile, inclusive lucrurile care vor veni. Iată personajele:

  1. Dumnezeu
  2. Satana
  3. Femeia
  4. Vlăstarele femeie
  5. Vlăstarele Satanei

Și șarada prezice cum personajele vor interacționa  unele cu altele chiar și în viitor. Vedem acum mai jos tocmai asta:

Relațiile dintre personajele descrise în promisiunea
Relațiile dintre personajele descrise în promisiunea

Nu se zice cine este  ‘femeia’ dar Dumnezeu face ca atât Satan cât și femeia sa aibă ‘vlăstare’. Vor fi ‘inamici’ (sau se vor urî ) între vlăstarele femeii și al Satanei. Satana va fi tot timpul pentru ‘zdrobirea călcâiul’ vlăstarelor femeii, iar femeia vrea sa distrugă ‘capul zdrobit’ al Satanei.

Deducția privind Vlăstarele – ‘el’

Până acum am observat numai scrierile din text. Să încercăm acum să deducem și consecințele. Pentru că femeia înseamnă ‘vlăstar’ și se referă la ‘el’ și ‘lui’ însemnând un bărbat – omul. Prin asta înțelegem posibilele relații cu unii cu alții. Se înțelege că vlăstarele  nu sunt ‘ele’ adică femeia, dar ‘el’ a fost făcută din femeie. Prin ‘el’ vlăstarele nu înseamnă ‘ei’, adică alții oameni, precum o grupă, a rasă, o echipă sau o națiune. În diferite timpuri și la diferite popoare se înțelege ‘ei’ ca un răspuns. Dar vlăstarul find ‘el’ NU o grupă de oameni precum o nație sau o religie precum evreii, creștinii sau musulmanii etc.  ‘El’ nu înseamnă oameni în general (vlăstarele din unul).  Aceasta elimină posibilitatea  vlăstarelor ca să fie o filosofie, învățătură, tehnologie , sisteme economice, sisteme politice sau religii . Și totuși oamenii continuă să creadă că toate problemele din lume vor fi până la urma soluționate. Noi credem că cineva ( un om sau mai mulți oameni) vor soluționa până la urma totul, pentru că cele mai luminate minți au încercat sute de ani să schimbe sistemele politice, sistemele educationale, tehnologice, religioase etc. Dar în Promisiunea aceasta totul merge în alta direcție. Dumnezeu a pus altceva în loc: ‘el’. Și ‘el’ va zdrobi capul șarpelui.

O alta observație interesantă este ceea ce nu se spune de fapt: Dumnezeu nu promite că omul să facă vlăstare cum a promis femeii. Este realmente extraordinar cu atât mai mult cu cât fii au fost făcuți prin tați vreme de generații în toată Biblia. De fapt una din observații  în vest susțin că generațiile sunt greșite, dar ei ignora faptul că femeia este ‘sângele generațiilor’. Aceasta este ‘sexist’ în ochi lor pentru că sunt considerate numai prin bărbați. Dar în cazul nostru, promisiunea nu este prin vlăstarele unui bărbat (adică ‘el’). Se zice numai că femeia va fi vlăstarul și nu se menționează bărbatul.

Eu nu știu să existe oameni vreodată – istoric sau mitic – în afară de doi oameni. Unul este Adam, făcut direct de Dumnezeu când a creat totul și Adam fiind fizic tatăl. Al doilea este Isus care (confirm Noului Testament) născut din femeia care a fost virgină , adică n-a fost făcută cu un bărbat.  Acest lucru a fost profețit în mod direct mai târziu de Isaia (750 î.Hr.).  Oare Isus a fost prezis de la început, ca o enigma? Se potrivește cu  observația că vlăstarele sunt prin ‘el’ și nu prin ‘ea’  sau ‘ele’.  Cu această perspectivă, enigma se deslușește clar și bine.

‘Zdrobirea călcâiul’

Ce este de fapt zdrobirea călcâiului (sau mai simplu omorârea unul șarpe)? N-am știut acest lucru până când am fost în jungla Camerunului. Aveam întotdeauna cizme de cauciuc, chiar dacă era cald și umed, pentru că erau multi șerpi care mișunau prin iarbă și te mușcau (mai ales în călcâi) și puteai să mori. Prima zi când am fost în Camerun era cat pe ce să lovesc un șarpe și deci puteam să mor…  Am înțeles atunci șarada: ‘El’ a distrus șarpele dar prețul plătit  a fost moartea. Anticiparea a fost făcută deja, victoria era asigurată, iar Isus a trebuit să moară.

Sunt vlăstarele făcute prin Șarpe?

Ce este de fapt protagonistul cunoscut ca vlăstarele lui Satan? Deși nu avem timp să descriam în detaliu, cartea, Biblia, este clară și convingătoare:

23. La sfârșitul stăpânirii lor, când păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără rușine şi viclean.

24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuși; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinților.

25. Din pricina propășirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulți oameni care trăiau liniștiți şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omenești.

(Daniel 8 : 23 – 25; scrisa de Daniel în Babilon în 550 î.e.n.)

Un om cu puteri invizibile va șarja pe ‘Domnul domnilor’ și ‘va fi nimicit’.

1. Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților,

2. să nu vă lăsați clătinați aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.

3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credința şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,

4. potrivnicul care se înalta mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. (2 Tesaloniceni 2 : 1 – 4; scrisă de Paul în Grecia în anul 50 e.n.)

Și în ultima carte din Biblie, multe pagini la mii de ani diferență apare Promisiunea  prezisă în Geneza (Facerea):

8. Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Și locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieții, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –

9. Aici este mintea plină de înțelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munți pe care șade femeia. (Apocalipsa 17 : 8 – 9; Ioan scrie în insula din Turcia în 90 e.n.)

Ultimele cărți (și din nou cu mai mulți autori, cu situații diferite în ere diferite) sunt explicit scrise apărând clar confruntarea dintre vlăstarele femei și vlăstarele lui Satan.  Dar este prima menționare a embrionului, despre Promisiunea care apare în Geneza,  chiar de la început, în Istoria Biblie, cu detalii despre împlinirea lor. Până la urmă, climaxul istoriei este bătălia finală dintre Satan și Dumnezeu, începută cu mult timp în urmă, în Gradina Edenului. Prezicerea a fost făcută în primele cărți, de fapt chiar în prima Carte. Într-un fel descriere lucrurilor ne face a înțelege în întregime ca de fapt ca este El în istorie.