A scris Moise Torah (Talmudul) sau nu?

Două noi evenimente care s-au întâmplat recent și care au adâncit și crescut problema,   dezbătută deja de mai bine de două sute de ani: este oare adevărat că Moise ar fi scris Torah sau nu ?

Ce este Torah? Cine a scris Torah?

Cele cinci cărți din Biblie (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul) sunt reunite împreună formând cărțile Torah (la evrei) sau Pentateuh (la creștini) iar la musulmani se numește Torat. Faptul că toate cele trei religii monoteiste sunt de acord în privința scrierilor este remarcabil, și se poate observa atât în cultură cât și în istorie și în religie. Foarte mulți învățați evreii, creștini și musulmani sunt de acord cu scrierile lor. Isus a parafrazat frecvent Torah atunci când a vorbit despre Evanghelii. Deși unii învățați au fost și sunt în conflict privind interpretarea, insa toți sunt de acord că Moise a scris cu adevărat Torah undeva între anii 1500 – 1400 î.e.n.

Moise și ipoteza documentară

La un moment dat, în secolul nouăsprezece, învățații din vest au avansat ceva cu adevărat nou și radical: Moise nu a scris Pentateuh-ul ci aceste pre-existente scrierii au fost compilare de mai mulți autori necunoscuți. Cunoscută ca Ipoteza Documentară, propune cel puțin patru autori diferiți, anume J ( Yahwistul sau Yahweh), E  („Elohistul” de la Elohim), D („Deuteronomistul” de la Deuteronom) și P („Scrierile preoților”). Aceste compilații ar fi fost începute pe vremea dinastiei Davidene (secolul al 9-lea î.e.n.) și câteva secole mai târziu, după exilul evreilor din secolul al 5-lea î.e.n.,care au finalizat scrierile Torah. Această ipoteză spune că Torah a fost scrisă numai de oameni, și provine din surse necunoscute și mai târziu compilate de oameni necunoscuți.

Germanul Wellhausen (1844 – 1918) a avansat această Ipoteză Documentară și a argumentat prin două motive. Mai întâi el crede că pe vremea aceia, în 1500 î.e.n., nu exista scrisul, pentru că erau prea primitivi și nu puteau să scrie Torah așa de vreme. (Scrierea este însă atestată cu mult înainte de 1500 î.e.n., fiind de exemplu vorba de descoperirile scrise în tabletele de la Ebla – Siria – cu mai bine de 2000 î.e.n. Este clar acum că prima obiecție a lui Wellhausen nu este adevărată.) O altă obiecție este faptul că sunt două nume pentru Dumnezeu în Torah. Primul este Elohim, care în Biblia românească este ‘Dumnezeu’  și al doilea este Yahweh care de cele mai multe ori apare scris ‘Domnul Dumnezeu’.  Spre exemplu în Geneza 1 se vorbește de ‘Dumnezeu’ (Elohim) dar în Geneza 2 se vorbește de ‘Domnul Dumnezeu’ (adică Yahweh). Dacă citim Torah, vedem că de multe ori se schimbă una cu alta și asta repetat. Wellhausen argumentează că această informație înseamnă două surse diferite de la doi autori diferiți (designate ca J și E) și mai târziu au fost corelate într-un singur document. Această teorie a trebuit să continue cu modificări, anume că au existat mai mulți autori, nu numai doi (D și P) și bineînțele și alte teorii complementare.

Savanții moderni și Moise

Anumite părți din teoria documentară sunt criticate și avocații noilor teorii sunt aproape toți de acord că Torah a fost făcută de mai mulți autori și în mai multe secole succesive, până când, în cele din urmă, pe la 500 î.e.n. s-a finalizat. ”Este sigur că Moise, pe la mijlocul mileniului 2 î.e.n., nu a scris Torah”, spun savanții moderni.

William Dever și Pentateuhul

Să vedem acum ce spune William Dever, arheolog și un expert în Biblie:

”Este universal acceptat faptul următor, cartea Deuteronomul a fost adăugată la Pentateuh (probabil inserată nu mai mult de secolul al șaptelea î.e.n.)” Dever 2003, Who were the Early Israelites and where did they come from? (Cine erau primii israeliți și de unde au venit ei ?) p. 37

Desigur, dacă primele cărți din Biblie au fost scrise mult mai târziu, atunci de fapt și alte cărți ar fi putut fi scrise mai târziu. De fapt toată linia de timp din Vechiul Testament se modifică de asemenea. Spre exemplu, iată ce zice Dever despre cartea lui Iosua, cel care a urmat imediat după Moise.

Am discutat deja caracterul general al ”istoriei Deuteronomul” (adică Deuteronomul și până la 2 Regi) în care Iosua, devine componentul critic. Observăm că majoritatea învățaților consideră compilația și prima editare ca o epopee națională cu ultimi regi ai Monarhiei Izraeliene, probabil pe la vremea lui Iosua (640 – 609 î.e.n.) Dar aceste compilații trebuie să fi fost scrise din mai multe ‘surse’ așa în cât trebuie să vedem mai în amănunt caracteristicele acestor surse, ca să putem înțelege această carte a lui Iosua (Evident că Iosua nu a scris cartea!) p. 38.

Tonul și sigurța îmi amintesc de vremea când am fost la facultate și am studiat mai în de aproape Biblia. Toți savanții ‘știu’ că autorul tradițional nu putea să scrie această carte. Este ‘clar’, gândesc ei, scrierile au fost făcute pe parcursul a mai multe secole, în vremea dinastiei Dravidiene. Dar de unde ‘știu’ ei toate aceste lucruri?

Torah, sulurile de la Mare Mortă și oameni importați și evenimentele istorice

Să vedem acum două evenimente și felul în care se reflectă în contextul situației recente. În primăvara anului 2015 Autoritățile Israelului pentru Antichități au expus pentru prima dată spre a fi privite de toată lumea. Este vorba de cea mai veche tabletă cu Cele 10 Porunci (bineînțeles o copie) – probabil cel mai important în Torah – unul din 14 expuse , considerate ”ca cele mai vechi și importante scrieri ”. Cu alte cuvinte, oamenii care lucrau la muzeu au spus că Cele 10 Porunci sunt unul din cele 14 lucruri importante din istorie în general. Clar acest lucru devine cu totul special.

ten-commandments-indead-sea-scrolls-atisraeli-antiquities
Cele Zece Porunci și sulurile de la Marea Moartă – parte din Torah

Aceste suluri de la Marea Moartă sunt extrem de prețioase și Cele Zece Porunci sunt parte din cele mai vechi copii păstrate. Sulurile sunt de cel puțin 2000 de ani și sunt foarte fragile, fiind expuse la vedere o singură dată câteva săptămâni. Da, sunt vechi de 2000 de ani, dar de fapt sunt tinere în comparație cu 1500 î.e.n. (când tradițional ar fi fost creată Torah) și faptul că (conform învățaților moderne) sunt create pe la 500 î.e.n. de aceea am întâmpinat greutăți în găsirea răspunsului. Faptul că este vechi e clar și că este cea mai veche copie ne ajută să înțelegem adevărata adâncime a timpului. De aceia Poruncile sunt una din cele ’14 în top’.

Pentateuhul de la Palmira

 

Deuteronomy inscription in Palmyra
Deuteronomul de la Palmira

Tot în anul 2015, Statul Islamic a capturat Palmira în războiul sângeros creat în Siria. Când Statul Islamic a capturat orașul se știe ce atrocități au fost, lucru extrem de trist,  UNESCO înțelege aceasta, precum și faptul că ruinele atestă de fapt civilizații după civilizații. Aceasta include civilizația Persană, Grecească și Romană, ele fiind artefacte, inclusiv o ușă veche cu o inscripție păstrată în limba ebraică și numită șema, o parte a Deuteronomul 6 : 4-9. Acest lucru dovedește influența majoră a Pentateuhului și antichitatea sa. Cu toate acestea și chiar și cu inscripția respectivă, nu știm cât de vechi este de fapt Pentateuhul original.

‘Ierusalimul’, ‘Sion’, Evreii și Torah: numai Moise ar fi putut să facă toate astea

Poate că o să gândiți că textele relevante și arheologia sunt toate prea tinere ca să fie importante, mai mult, savanții moderni sunt de acord – chiar și dacă teoriile sunt în competiție – că Moise nu a scris Torah și în consecință este o cauză pierdută. Religioșii (evrei, creștini sau musulmani) vorbesc de ‘Moise’ și ‘prin credință’, în timp ce cei care nu sunt religioși sunt mânați de diferite considerente și tratează Pentateuhul după diferite modele una mai complicata ca alta.

De fapt o soluție simplă și cât se poate de logică este clar posibilă. Și voi, prin simpla accesare a internetului, puteți să vedeți toate astea. Dacă vreți de exemplu să citiți despre Torah și cuvântul ‘Ierusalim’ și o să vedeți imediat. Așa cum am spus, cuvântul ‘Ierusalim’ prima dată când apare este în Iosua. Astfel tot Pentateuhul – de la Geneza și până la Deuteronomul, ‘Ierusalim’ nu este folosit. Ierusalim este acum și cu mii de ani înainte, centrul cultural al evreilor. Semnificația Ierusalimului pentru poporul evreu este precum Mecca la musulmani sau Catolicismul Roman. De aceea cuvântul ‘Ierusalim’ apare de 658 de ori în Vechiul Testament și de 151 de ori în Noul Testament. De 229 de ori doar în Regi și Cronici – dar nici o dată în Torah. ‘Sion’ este un sinonim și de asemenea nu apare nici măcar o dată în Torah, fiind menționat pentru prima dată în 2 Cronici. Totuși, partea a doua a Vechiul Testament se vorbește despre ‘Sion’ de 166 de ori. Să ne gândim de exemplu la Psalmii de pe vremea exilului (al 6-lea secol î.e.n.) și să vedem importanța Ierusalimului/Sion pentru poporul evreu.

Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion.  În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele.  Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări, și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: „Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” – Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! (Psalmul 137 : 1 – 6)

Ierusalimul a fost fondat pe vrea dinastiei Davidiene și foarte repede a devenit inima poporului evreu, locul în care în anul 960 î.e.n. a fost construit Templul. Și acum, în prezent, este tot Ierusalim. Cu toate acestea, oamenii de știință moderni, indiferent de ce versiune argumentează ei, susțin Documentarismul. Ar trebui să credem că editorii “Preoți”, conștient au editat, asamblat și comasat întreaga Torah, de-a lungul secolelor atunci când atașamentul față de Ierusalim a fost la înălțimea și au produs 80.000 de cuvinte pentru Torah, fără să folosind vreodată cuvintele „Ierusalim” sau „Sion”!  Acești editori au trăit în Ierusalim câtă vreme au editat textul și asta în timp ce au compilat succesiv toate cărțile (Regi, Cronici, Samuel etc.) având grijă să scrie ‘Ierusalim’ de mai mult de 600 de ori și ‘Sion’ de mai bine de 100 de ori!

Am găsit credința mea prea mică și mult prea slabă pentru a crede o asemenea lucruri cu totul fantastice. Savanții moderni, din vari motive, nu înțeleg poate această simplă și solidă evidență, chiar și dacă cu ochii lor ar trebui să vadă. Ei pretind a fi în măsură să observe și să interpreteze fapte ”de minut” și de la sine înțeles, dar ei nu văd ”elefantul în camera”. Pentateuhul nu pomenește absolut de loc nici ‘Ierusalim’ și ‘Sion’, așa că trebuia să fi fost terminat înainte de nașterea dinastiei Davidiene, în anul 1000 î.e.n. Un pseudo-Moise ar fi editat (de fapt o echipă) și nu putea să nu pomenească de ‘Ierusalim’ și ‘Sion’ atunci când au editat Torah, mai ales când Ierusalimul era cheia esențială.

Făcând abstracție de faptul ca  ‘Ierusalim’ sau ‘Sion’ apar în Torah, nu înseamnă că Moise a scris Torah cu adevărat, este totuși clar că scrierile au fost făcute înainte ca poporul evreu să întemeieze Ierusalimul (pe la 1000 î.e.n.) și prin aceasta se elimină dintr-un șut toate teoriile care susțin că compilația a fost făcută pe la anul 500 î.e.n. Singura opțiune rămasă în picioare, când praful se așează, competiția privind teoriile inteligente, dar singurul lucru care rămâne valabil este faptul că Moise a știut ce a scris.

De ce a făcut Dumnezeu pe diavol?

Știm din Sfintele Scripturi că omul a căzut în păcat, ispită și știm prin cine , Satana ,care a fost deghizat într-un șarpe, episod devenit o tragedie , tragedie care continuă și astăzi. Să vedem însă de ce? De ce a creat Dumnezeu diavolul – care este rău prin definiție – (devenind ‘adversarul’ lui Dumnezeu), ca apoi acesta să distrugă creația perfecta a lui Dumnezeu?

Lucifer – Unul Strălucitor

În Biblie se vorbește despre faptul că Dumnezeu a creat un înger de lumină, puternic, inteligent și frumos (cel mai mare dintre toți îngeri) și căruia i s-a dat numele Lucifer (adică ‘Unul Strălucitor’) – și care a fost foarte bun, fiu al zorilor . Dar Lucifer a vrut să fie liber și să aleagă. Într-un pasaj din Isaia, capitolul 14, se spune următoarele:

Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!  Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” (Isaia 14:12-14)

Lucifer, ca și Adam, a ales singuri. El, Lucifer, putea să admită că Dumnezeu este Dumnezeu, dar s-a gândit să fie separat, adică să fie el dumnezeu. De mai multe ori a repetat ‘Mă voi’, ‘îmi voi’, ‘voi ședea’ și ‘voi fi’ și a ales să fie împotriva lui Dumnezeu, declarând că este ‘Cel Preaînalt’. Într-un pasaj din Ezechiel, se prezintă o paralelă clară dintre Lucifer și căderea lui în păcat:

Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.  Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de silnicie și ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraților. (Ezechiel 28:13-18)

Frumusețea lui Lucifer, strălucirea, inteligența și puterea lui au fost – tot ce a creat Dumnezeu mai bun pentru el – care s-au transformat  apoi în trufie. Trufia lui făcut să devină rebel și să cadă, dar fără să piardă nimic din puterea ce o avea. El încercă o revoltă cosmică împotriva lui Dumnezeu, în așa fel încât să devină el Dumnezeu. Mai mult, el vrea foarte mult să se alieze cu oamenii împotriva lui Dumnezeu, spunând că omul trebuie să fie independent și liber să aleagă, sugerând omului, să se împotrivească lui Dumnezeu. Aceasta este chestiunea esențială, anume faptul că Adam a vrut să fie așa, foarte asemănător cu Lucifer. Amândoi au ales să fie ‘dumnezeu’ și a fost (și este) marea lor ‘iluzie că au devenit , sunt dumnezei’.

Satan lucrează prin oameni

In pasajul din Isaia se vorbește direct despre ‘Regele Babilonului’ iar în Ezechiel se vorbește despre ‘Regele Tirului’. Pe de altă parte din descrierile lăsate se înțelege că nu este adresat oamenilor ca de exemplu în Isaia, cel care spune ‘îmi voi ridica deasupra’ și de aceia a fost pedepsit să rămână pe pământ și să nu gândească să fie el mai presus de Dumnezeu. În pasajul din Ezechiel se vorbește despre ‘îngerul de pază’ care era în Paradis și aproape de ‘muntele’ lui Dumnezeu. Această tendință a lui Satan (sau Lucifer) este să se poziționeze în umbră sau prin alții ca să obțină un avantaj, o victorie. În Geneza se vorbește despre căderea omului înfăptuită prin faptul că șarpele a șoptit că nu este adevărat că omul va muri. În Isaia se vorbește despre împărăția Regelui din Babilon, în Ezechiel se vorbește despre Regele din Tir.

De ce revolta lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu?

De ce totuși a încercat Lucifer să conteste faptul că Dumnezeu este atotputernic și atotștiutor? O parte importantă în deslușire a fi ‘deștept’ este să ști dacă poți sau nu să câștigi împotriva oponentului. Lucifer ar fi fost (și mai este) puternic, dar, este totuși limitat în comparție cu Creatorul, care este atotputernic. Atunci de ce să riște știind că pierde? Or ce înger ‘deștept’ știe că Dumnezeu este mai mare de cât toți și nu luptă împotrivă. De ce a fost făcut în cele din urmă? Această întrebare m-a frământat de mulți ani de zile.

Mai târziu mi-am dat seama că Lucifer vedea lucrurile cum erau de fapt , prin încredințarea că Dumnezeu este omnipotent și Creator, așa cum și noi credem cand Il credem pe cuvânt . O să încerc să explic acest lucru. În Biblie se vorbește despre îngeri cum ca ei au fost făcuți în prima săptămână a creației. Observăm acest lucru în Isaia, în capitolul 14 și de fapt în Biblie în general. Iată de exemplu în pasajul din Iov:

Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a zis: „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere? Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, știi? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? (Iov 38:1-7)

Vedem descrierea lui Lucifer și cum a fost el creat în prima săptămână, și cum a fost conștient de acest lucru, și asta undeva în univers. Mai mult, el a înțeleș că el există și că este conștient de acest lucru, ba mai mult că exista Persoana care l-a creat atât pe el cât și întreg Universul. Dar oare Lucifer a crezut cu adevărat acest lucru? Poate pentru că cosmosul a creat prima data pe Dumnezeu iar pe Lucifer ceva mai târziu. Sa fie este posibil  ca ‘creatorul’ să fii ajuns ceva mai devreme în scenă și (poate) să fie mai puternic și (poate) mai știutor față de Lucifer – s-au poate nu! Poate că și el și așa numitul creator să fie fost de fapt creat deodată. Lucifer putea să accepte prin cuvânt că Dumnezeu a creat totul și că El este etern și infinit. Dar Lucifer a ales să fie mândru și să spună că este doar o fantezie, că Domnul și Lucifer au fost creați unul după altul (din cosmos).

Lui Lucifer i-a plăcut această poveste și a decis că este adevărată, că el și Dumnezeu și alți îngeri au fost creați din haos. Aceasta este bineînțeles și teoria modernă privind cosmologia. Se vorbește aici despre faptul că dintr-o fluctuație din nimic s-a născut universul, esența cosmologiei ateiste și care bineînțeles, este speculativă, nu experimentală. Fundamental însă, fie că este Lucifer sau Richard Dawkins & Stephen Hawkings, ei și tu, numai prin credință putem să alegem dacă universul este auto-suficient sau dacă un Creator a creat totul.

Ceia ce este interesant este faptul că văzând nu înseamnă și crezut. Lucifer a văzut și a vorbit cu Dumnezeu dar totuși numa ‘prin credință’ putea să accepte că Dumnezeu a creat totul. Mulți oameni cu care am vorbit spun că dacă Dumnezeu a apărut deodată, ei ar accepta să creadă. Dar, prin Biblie, mulți oameni au văzut și au auzit despre Dumnezeu – și niciodată nu a fost o problema. Punctul crucial al problemei este acceptarea că Cuvântul lui Dumnezeu este chiar Dumnezeu Însuși. Pentru Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și apoi prin egiptenii la primul Paște, felul în care israeliții au traversat Marea Roșie și până la miracolele lui Isus, a vedea nu înseamnă neapărat să și crezi. Lucifer a căzut tocmai din cauza aceasta.

Ce face diavolul astăzi?

 Vedem clar că Dumnezeu nu a făcut un ‘demon rău’ ci o creatură puternică, un înger inteligent care însă a devenit mândru și a început să se revolte împotriva lui Dumnezeu și în felul acela a corupt (deși reținând puterea), nemaifiind însă splendoarea originală. Tu și eu și întreaga umanitate se luptă în continuare cu Dumnezeu și ‘adversarul’ (adică diavolul). Strategia diavolului nu este pusă în aplicare sub forma robelor negre și sinistre precum în Frăția Inelului și ‘Călăreții Negrii’ din Lord of the Rings,  ca să ne blesteme. Mult mai simplu, prin splendoarea lui el caută pur și simplu să ne înșele prin răscumpărarea pe care Dumnezeu ne-a promis-o de la începutul timpului, de la Avraam, prin Moise, și apoi prin moartea și învierea lui Isus.  În Biblie se spune:

Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.  Nu este mare lucru, dar, dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor. (2 Corinteni 11:14-15)

Pentru că Satan și slujitorii lui sunt mascați ca de o  ‘lumină’, este mai simplu să fim înșelați. De aceia este vital să înțelegem Evanghelia și să fim vigileți.

Ce este istoria pentru evrei?

Despre evreii, se știe că au fost unul din cele mai vechi popoare din lume. Istoria lor a fost menționata detailat, atât în Biblie , cat și de istoricii din afara Bibliei, lăsate noua prin descoperirile arheologice care continua pana în ziua de azi . Toate aceste date, informații, ne fac sa înțelegem mai bine cum s-au derulat lucrurile în ultimii 4000 mii de ani. Pentru ca să vedem istoria izraeliților (în Vechiul Testament se vorbește despre evrei) tot ce trebuie să facem, este să urmărim o serie cronologică bazată pe sursele istorice, după cum urmează.

Cronologia începe cu Avraam unul din cele mai recunoscute caractere din istoria veche. Avraam a înțeles că Dumnezeu va împlini promisiunea data prin el și toate națiunile au văzut că Dumnezeu s-a ținut de cuvânt culminând ca simbol cu sacrificiul fiului său Isaac. Aceasta este și acum un mister dar în acelaș timp este un eveniment viitor. Timpul istoric este consemnat (în culoarea verde) despre izraeliți și sclavia lor în Egipt. Această perioadă de timp începe când Iosif, strănepotul lui Isaac, a condus pe israeliți în Egipt, care după câteva generații au devenit sclavi.

Trăind ca sclavi în Egipt
Trăind ca sclavi în Egipt pe vremea faraonilor

Moise a fost liderul evreilor ajutându-i  pe israeliți sa iasă din Egipt, apoi a instituit sărbătoarea Paștelui, urmează Exodul (Ieșirea) și în sfârșit sosirea lui Moise în Israel, locul în care cu sute de ani înainte, Avraam dorea de fapt sa se așeze. Moise a Binecuvântat și a Blestemat în cele din urmă, înainte să moară – așa cum vedem în această diagramă lăsată sa fie văzută, ca să învățam ceva din istoria lor .

Vremea țării libere dar fără Regi în Ierusalim
Vremea țării libere dar fără Regi în Ierusalim

Pentru mai multe sute de ani, evreii au trăit în această țara fără sa fi avut un rege și nici nu aveau ca și capitală Ierusalimul, perioadă în care s-au perindat judecători în diferite orașe. Totul a fost însă schimbat pe la anul 1000 î.e.n., mai ales cat timp a domnit David.

Vremea țării cu regi Davidieni în Ierusalim
Vremea țării cu regi Davidieni în Ierusalim

David a cucerit Ierusalimul și a construit capitala acolo, și a dat o promisiune, care mai târziu s-a adeverit, cum că, Domnul Hristos va descinde din linia sa. Fiul lui David, Solomon, a construit primul Templu Evreiesc în Ierusalim. Descendenții Regilor Davidieni au continuat să domnească încă 400 de ani, adică de la 1000 la 600 î.e.n.  Este perioada de glorie a Israelului, și o vreme fără îndoială de Binecuvântare promisă. Vorbim despre a perioadă măreață, cu o societate avansată, din punct de vedere cultural  și cu un Templu al lor. Știm de asemenea că în Vechiul Testament se vorbește despre descendenții corupți, care au stricat societatea și religia, închinându-se la idoli în loc sa se închine lui Dumnezeu. Multe cărți din Vechiul Testament vorbesc despre această  perioadă cu avertismentele și Blestemele rostite prin Moise, în cazul în care evreii nu se schimbă. Ei bine, evreii nu au ascultat și au compromis religia lui Moise.

Până la urmă, pe la anul 600 î.e.n. Blestemul s-a realizat și marele rege Nabucodonosor (al doilea) din Babilon a venit în Ierusalim și l-a cucerit – așa cum a prezis Moise:

Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înțelege, un neam cu înfățișarea sălbatică și care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii.

El va mânca rodul turmelor tale și rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici vițeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri.

Te va împresura în toate cetățile tale, până îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte și tari, în care îți puseseşi încrederea pe toată întinderea țării tale; te va împresura în toate cetățile tale, în toată țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. (Deuteronomul 28: 49-52)

Nabucodonosor a cucerit Ierusalimul, a ars totul și a distrus Templul pe care Solomon l-a  construit. Apoi Nabucodonosor i-a luat pe israeliți și i-a exilat, ca să construiască apoi  Imperiul Babilonian. Doar cei care erau foarte săraci au rămas pe loc dar sub hegemonia Babilonului. In felul acela s-a împlinit tot ce prezise Moise:

După cum Domnul Se bucura să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa Domnul Se va bucura să vă piardă și să vă nimicească; și veți fi smulși din țara pe care o vei lua în stăpânire.Domnul te va împrăștia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: și acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinții tăi, dumnezei de lemn și de piatră. (Deuteronomul 28: 63-64)

Cuceriți și exilați în Babilon
Cuceriți și exilați în Babilon

Vedem cum pentru 70 de ani (în linia roșie) izraeliții au fost exilați afară din Țara Promisă. Apoi, mai târziu Imperiul Persan a cucerit Babilonul prin regele Cyrus (sau Cirus) și a ajuns cel mai mare din lume. El Cirus a decretat că evreii pot să plece înapoi în țara lor.

Au trăit în țara lor ca o provincie, ca parte a Imperiului Persan
Au trăit în țara lor ca o provincie, ca parte a Imperiului Persan

Observăm că Israelul nu a fost mult timp o țară liberă ci devine o provincie din cadrul Imperiului Persan. Mai mult, pentru 200 de ani vedem săgeata mov în timpul cronologic. În acel timp evreii au reconstituit Templul din Ierusalim ( al doilea Templu).

Ceva mai târziu Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan iar evreii au devenit o provincie, în cadrul Imperiului Grec, pentru alți 200 de ani. Iată mai jos săgeata albastru închis.

Au trăit în țara lor ca o provincie din cadrul Imperiului Grec
Au trăit în țara lor ca o provincie din cadrul Imperiului Grec

Imperiul Grec a fost învins de Romani și foarte repede a devenit puterea cea mai mare. Israeliții au devenit o provincie din cadrul Imperiului Roman (vedem săgeta verde pal în diagrama de jos). Aceasta este perioada în care a trăit Isus și înțelegem că Guvernatorul Roman și soldații romani aveau putere iar evreii au fost sub control pe toată perioada lui Isus.

Au trăit în țara lor ca o provincie din cadrul Imperiului Roman
Au trăit în țara lor ca o provincie din cadrul Imperiului Roman

Încă din vremea Babilonului (600 îe.n.) israeliții (evrei numiți de acuma ) nu au mai fost liberi niciodată, ca pe vremea regilor David și Solomon.  Așa cum am văzut, diferitele entități au devenit o puterea absolută, nu evreii. Bineînțeles că evreii s-au răsculat de mai multe ori și asta chiar pe vremea romanilor. Revolta a eșuat și romanii au distrus Ierusalimul și au ars al doilea Templu, iar evreii au fost deportați și împrăștiați pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Aceasta a fost a cea de a doua exilare.

Ierusalimul și templul au fost distruse de romani în anul 70 e.n. Evreii au fost exilați peste tot.
Ierusalimul și templul au fost distruse de romani în anul 70 e.n. Evreii au fost exilați peste tot.

Știm de altfel că evreii au trăit aproape 2000 de ani împrăștiați peste tot, fragmentați locuind în diferite țări, niciodată acceptați cu adevărat în vreo altă țara. Mai mult, în unele țări, evreii au suferit și au fost persecutați periodic. Să ne gândim de exemplu ce s-a întâmplat în Europa creștină, din Spania până în vestul Europei, apoi la progroamele evreiești în Rusia, trăind în țari nesigure. Moise a spus exact asta, știind cu adevărat cat de dificili erau:

Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îți va face inima fricoasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat. (Deuteronomul 28: 65)

Blestemele împotriva copiilor lui Israel au fost date ca o atenționare, pentru a face ca oameni să-și pună întrebări:

”… toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel țarii acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?” (Deuteronomul 29: 24)

Iar răspunsul este următorul:

”… Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinților lor când i-a scos din țara Egiptului; (Deuteronomul 29: 25)

Să observă acum în diagrama de mai jos, ce s-a întâmplat vreme de 2000 de ani cu evreii din Biblie, iar linia roșie continuă:

Timpurile istoriei și poporul evrei
Timpurile istoriei și poporul evrei

Vedem cum izraeliții au fost de două ori exilații, odată mai puțin (între 600 – 530 î.e.n.) a două oară mult mai mult.

Holocaustu în secolul 20

Persecuția și pogromul evreilor a fost îngrozitor pe vremea lui Hitler, mai ales în cel de-al doilea război mondial, atunci când naziștii au vrut să extermine pe toți evreii din Europa. Culmea este că aproape au reușit prin creerea sistemului mecanizat de exterminare. Totuși câțiva evreii au supraviețuit și au povestit ce au văzut și trăit . Unii mai sunt și azi în viata ca mărturie .

Renașterea modernă a Israelului

În anul 1948, prin intermediul Națiunile Unite, evreii au reușit să reconstituie statul Israel modern. Este cu adevărat remarcabil faptul că acolo unde se aflau au rămas identificați ca evrei, după ce mii de ani au fost împrăștiați în alte țări. În felul acesta, așa cum a scris și prezis Moise cu 3500 de ani în urmă, țara a fost refăcută, Israelul a renăscut . Vedem acum deslușit cum poporul ”evreu” a reușit să facă din nou o țară, o prezicere realizată.

Atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi și va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău. Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău și acolo Se va duce să te caute. (Deuteronomul 30:3-4)

Este cu adevărat remarcabil faptul că Israelul modern a fost refăcut chiar dacă mulți au încercat să împiedice acest lucru. Majoritatea națiunilor dimprejur au luptat ca să împiedice Israelul să existe: 1948, în anul 1956, în anul 1967 și apoi în anul 1973. Israelul, o țară foarte mică, a luptat în război cu cinci națiuni în acelaș timp. Și totuși nu numai că au supraviețuit, dar și-au extins teritoriile. În anul 1967, prin război evreii au recucerit Ierusalimul, capitala istorică, creată cu 3000 de ani înainte de David. Prin creerea statului Israel și prin mai multe războaie, s-a creat o situație complicată iar politic întotdeauna problematică. Ciudat cum acesta realiate venita prin ultimele cuvinte ale lui Moise scrise cu 3500 de ani în urma , confirma abia acum veridicitatea lucrurilor.

Isus sau Moș Crăciun: cine ne oferă cea mai interesanta istorie a Crăciunului?

Crăciunul, din punct de vedere tradițional, este sărbătoarea nașterii Pruncului Isus. Evangheliile vorbesc despre nașterea unui copil dintr-o tânăra fecioara, despre îngeri care au apărut înaintea unor ciobani și oameni înțelepți care au venit de departe ca să vadă și sa se închine copilului Isus, așezat într-o iesle, toată aceasta poveste ne era povestita cu mult drag de stră—străbunicii noștri. După mai multe generații, s-a adăugat întreaga  scenă a ieslei, cu copacul de Crăciun, lumini, muzică și acum întreaga drama a Crăciunului devine ceea ce se cunoaște în zilele noastre.

Din păcate astăzi, datorită faptului că totul este din ce în ce mai secularizat și modernizat, Crăciunul a devenit doar o poveste ( Lasă mă, chiar așa? O virgină care a născut? Nu cred! Poate fi asa ceva adevărat ? ). Hai, sa o luăm acum din punct de vedere cultural, unde totul se rezumă la istoria lui Moș Crăciun cu baieți și fete care dacă au fost cuminți, nu au făcut rele , și ca ei vor fi  aceia care vor primi daruri. Devine deci o istorie minunată pentru copii, iar pe măsură ce devenim adulți deși suntem convinși că nu este nimic adevărat, o preferam și o povestim la rândul nostru copiilor,ca pe-o minunata fascinantă poveste înainte de culcare. Într-un fel, suna mai bine istoria veche și chiar era frumoasă decât relatarea modernă, dificilă și aspră.  Și așa, la radio și televizor continuă a se vorbi  despre Moș Crăciun , care aduce daruri și Crăciunul în sine (care este nașterea lui Isus!) devine de acum doar un motiv clar de sărbătoare. Este o supapă clar folosita împotriva lumii nesigure și anxioase, este o aniversare fericită la vreme de sărbători , o motivație de senzațional și petrecere.

Pentru mine, orice poveste care se termină cu bine devine plauzibila. Fie că este mitologie (ca de exemplu Saga Frăției Inelului), SF (ca de exemplu Războiul Stelelor), sau istoria (de de exemplu Braveheart sau Inimă curajoasă), adică pericole insurmontabile, cu  adevărați eroi, care au reușit până la urmă să învingă personajul/personajele negativ(e). Da, pentru mine este, și va fi întotdeauna foarte important ca în cele din urmă să învingă dreptatea și mai ales partea buna din noi.

Dacă ne uităm din nou la Biblie și la istoria Crăciunului, înainte de Evanghelii, vedem nașterea lui Isus ca o poveste captivantă, cu intrigi și multă profunzime, rivală ca ori ce altă istorie clasică. Chiar și dacă istoria Crăciunului din Biblie este doar ca o povestioară, este mult mai interesantă decât orice altă poveste despre Moș Crăciun sau ori care alta. Ca să vedem aceasta, trebuie să înțelegem mai întâi Crăciunul și cum este el relatat de fapt în Biblie, să vedem capitolul întreg și epic despre întregul univers și mai ales despre apariția omului în istorie.

Să vedem istoria de la început și să înțelegem Crăciunului prin relatarea lui în Biblie

Relatarea despre Crăciun începe de fapt cu însuși Creatorul. El a creat totul, inclusiv pe Acela care avea imense puteri, inteligență și frumusețe, Creatorul numindu-l Steaua Dimineți sau Lucifer. Lucifer s-a auto-instituit ca un Adversar al Creatorului și întreg universul începe să fie o concurență. Creatorul a creat de asemenea omul, ca o imagine a Lui, în așa fel încât să aibă, emoții, inteligență și puterea de a alege. Adversarul a ”înscris” primul în această întrecere și din cauza aceea, lanțul evenimentelor a condus la corupția omului în ansamblu, în așa fel încât funcționalitatea emoțiilor și a mentalității, precum și voința, să fie distorsionate. Este foarte asemănător cu un virus care distruge computerul, precum astăzi, când omul este infectat cu virusul păcatului și din cauza aceia se pierde țelul și toată planeta este în haos.

Ce a făcut Creatorul din cauza aceea? Fiind infinit, El poate să anihileze omul sau să închidă Adversarul? Ei bine, intriga virează abrupt și neașteptat. În loc să răspundă în forță ca un cosmic Superman, Creatorul promite că va face ceva, de genul Ghicitoare (sau o Șaradă). Această ghicitoare enigmatică vorbește de o femeie și un copil descris ca ‘el’. Mai mult, ‘el’  va distruge ‘conducătorul’ Adversar. Asta este totul! Dar cine este ‘el’ sau cine a fost ‘femeia’?. Mai mult, când se va fi împlinit asta, nu se știe exact. Știm că Adversarul a fost lăsat apoi să chibzuiască următoarea mișcare iar primul om se minunează cum și în ce mod s-ar putea să se îndrepte toată acestă Ghicitoare.

Istoria merge mai departe ca un om și o nație

Drama a mers înainte cu sute de ani mai târziu și cu altă ghicitoare, de data aceia implicând o călătorie. Această ghicitoare este într-un fel unică, pentru că promite binecuvântarea ‘tuturor națiunilor’. Ca și în vremea lui Moș Crăciun, în ajunul Crăciunului se promite pe tot pământul că toate națiunile pot să fie binecuvânte – inclusiv tu și cu mine. Apoi, cu plecarea de la formatul verbului, se ajunge într-un mod bizar la drama derulată pe un munte. Ca o piesă, drama se ‘va întâmpla’ undeva într-un munte îndepărtat. Nu știm însă unde, cum, de cine și când. Acestea rămân un mister. După 500 de ani, o altă bizară dramă într-o altă țară dar același popor și descendenții lor, a inaugurat un calendar, care este încă în vigoare până în zilele noastre, care conținea anumite date în ciclurile anuale.

Regalitatea intră în istorie

După încă 500 de ani un alt capitol epic se deschide. Un anume titlu – din care derivă și numele de Crăciun astăzi – s-a inaugurat prin Dinastia Regală. Aceasta este întinsă pe multe generații, așa cum este astăzi monarhia Britanică, și această dinastie este îndreptată specific printr-un om care va fi de o semnificație mondială.

Din nefericire, Dinastia Regală, deși la început promitea să fie măreață, a eșuat lamentabil și s-a distrus. Precum pomul care s-a desprins de pe rădăcină, tot așa dinastia a fost tăiată precum o buturugă moartă. Ei bine, buturuga de fapt a fost aproape moartă. Este o altă ghicitoare, faptul că Ramul într-o zi a înmugurit, precum buturuga moartă.

Semnificația unică a Crăciunului printr-o persoană

Cele câteva dinastii și promisiunile făcute, la fel de misterioase fără îndoială, încep să se desfășoare mai rapid și cu oameni diferiți și cu situații diferite, mai mult, în diferite țări și cu diferite culturi și obiceiuri. Timpul în care a înmugurit Ramul a fost anunțat, deși într-un fel mai subtil, printr-o imagine. Ceia ce nu este misterios însă este ‘semnul’ prin care se va realiza aceasta. Semnul precis și clar este următorul:

De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel. (Isaia 7: 14, scris pe la 750 î.e.n.)

Deși așa ceva pare să fie rezonabil (și totuși imposibil), nu știm exact cum a putut semnul să realizeze așa ceva. De ce a fost necesar să se împotrivească tatăl uman? Este Creatorul împotriva sexului? Ca să înțelegem așa ceva, trebuie să ne gândim în primul rând la ceia ce s-a schimbat, anume virusul păcatului care a infestat toată omenirea.  Pentru ca să re-booteze (sau se înceapă de la zero) și să se împiedice virusul.

Ceea ce este cu adevărat misterios este faptul că imediat după ce a născut Fecioara, se spune prin clarvăzător că vor fi și alte lucruri bizare, anume fiul care va schimba totul:

Totuși întunericul nu va împărați veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.

Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină.

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9 : 1-2, 6)

Cum a putut să fie posibil ca ‘fiul’ să fie numit și identificat ca Creator, Părinte care mai apoi a fost respins din rândul omenirii? Este oare posibil ca Dumnezeu să fie unul dintre noi? Cu atât mai mult cu cât chestiunea este agravată prin felul în care s-a sfârșit îngrozitor povestea aceea și cântul de înmormântare. Dar a fost oare cu adevărat terminată?

Această dramă, ghicitoarea și ițele complicate au fost deja impregnate în cerneală cu mii de ani înainte. Dacă poți să scrii în ebraică, atunci poți să citești scrolurile foarte vechi – anume Scroluri de la Marea Moartă – găsite cu doar câteva decenii înainte și păstrate până atunci mii de ani. Cu ultimul mesaj scris acolo a urmat o lungă așteptare ca să fie citită din nou. Oare însă povestea a fost scrisă așa cum s-a derulat ea de fapt? Dacă ne gândim însă bine , ne putem pune întrebarea cum putem accepta ca toate acele lucruri sa se fi întâmplat în acelaș timp? Și cei care sunt titrați și cei care nu sunt titrați se întreabă și sunt realmente încurcați cum așa ceva a putut să se întâmple cu mult timp în urmă, și să fie real.

Dacă însă ocolim toate astea și nu ne interesează decât partea cu această istorie din Biblie a Crăciunului, cu Isus și păstorii precum și oamenii înțelepți, atunci toată drama și complotul ar fi complet ignorate. Ceia ce nu s-ar vedea este în primul rând componentul cosmic al istoriei. Atunci toată istoria este doar o tradiție perpetuată de stră-străbunica. În realitate, nașterea lui Isus este împlinirea ghicitorilor de mai multe secole. Această ghicitoare (șaradă) este în primul rând adresată Adversarului precum și oamenilor care speră să fie realitate.

Un cadou garantat de Crăciun primit pe gratis!

Dacă însă realizăm toate acestea, atunci înțelegem mult mai bine minunata istorie, ba mai mult, eu, împreuna cu tine, avem oportunitatea de-a deveni una din aceste caractere ca apoi istoria sa continue. Tot așa cum Crăciunul este o sărbătoare mult mai importantă decât însemnătatea de-a dăruii daruri celor dragi , istorie care culminează cu faptul că atât eu cat și tu primim un Dar. Dar pană la sfârșit este de asemenea ceva mult mai important pentru tine și pentru mine.  Prin faptul că acceptăm acest cadou, acceptăm de asemenea faptul că trebuie sa ne încredem în Cel ce ni-l oferă, asa cum Dătătorul a mai promis și s-a ținut de cuvânt privitor la Avraam și la copilul său.

Mai mult, sunt foarte multe evidențe care atestă cum că de altfel istoria a fost adevărată. Spre deosebire de Moș Crăciun și faptul de că el este privit ca rezident la Polul Nord, sau că merge cu sania prin văzduh, sau că poate să intre prin șemineu, nu este adevărat dar, istoria consemnează mai multe surse despre Isus – chiar și faptul că a fost născut din fecioară. Romanii și evreii menționează aceasta ca istorie și fără Biblie. Toate aceste locuri și aceste șarade au fost adevărate, iar Isus este clar terra ferma – adică adevărat. A existat și exista cu adevărat orașul Betleeme, Ierusalim și Muntele Moria. De vreme ce această istorie a fost scrisă înainte să se întâmple, este clar că Autorul însuși a scris totul. Faptul că Avraam, Moise, Isaia, Daniel și alții au putut să scrie înainte să se întâmple, de la nașterea lui Isus, apoi viața și moartea sa, este foarte clar pecetea Creatorului – singurul care a putut să știe viitorul – și de aceia este autorul Istoriei, iar tu și cu mine vrem să fim parte la ceia ce El ne oferă.

Dacă însă nu te interesează decât partea cu Moș Crăciun și Crăciunul, atunci totul este doar o poveste. Totuși gândește-te un pic chiar dacă ar fi fost totul doar o poveste, fă efortul  încercând să vezi Crăciunul prin prisma Bibliei. Este mult mai bine. Iată istoria povestită în Evanghelii, anume Matei și Luca și în linie cronologică. O găsești în mai puțin de 1300 de cuvinte și iți ia doar 5 minute ca să citești. Poți foarte bine să vezi mai departe prin link-uri și să vezi drama profundă relatată pe paginile Bibliei. Este bine să înțelegem cu acuratețe.

Să fii binecuvântat cu un Crăciun minunat.

Potopul universal: este sau nu adevărată?

Russel Crowe starring in NoahCând în anul 2014 a ieșit filmul ”Noe”, imediat s-a făcut vâlvă iar comentariile au abundat și pro și contra. Critici au spus că toată povestea nu e conform Bibliei, alții în teritoriul islamic au oprit filmul, pentru că nu se poate permite ca profetul (Mahomed) să fie văzut. Asa dar cu toate argumentele minore se vine cu următoarea întrebare: este sau nu reală povestea potopului universal? Dacă da, înseamnă că merită toată atenția pentru a fi studiat.

La foarte multe culturi, de pe diferite continente, există memoria unui potop uriaș și sunt evidențe antropologice despre aceasta. Există oare fizic evidențe despre Noe și potopul universal?

Inundații majore prin mișcarea apelor la tsunami

tsunami2
În 2011 tsunami a atins coastele japoneze

 

Să vedem acum ce se poate întâmpla când inundațiile sunt extreme pe tot pământul. povestea Potopului devine atât de impresionant, gândindu-ne la imensa cantitate de apă – acest lucru însemnând, fără discuție, că mișcarea apelor se făcea cu foarte mare viteză, adâncime și pe tot continentul. Așa de multă apă și cu așa viteză înseamnă că energia era foarte mare (KE = ½* adică masa* și viteza2). De aceea sunt inundațiile atât de distructive. Să ne gândim de exemplu ce sa întâmplat în anul 2011, când tsunami a devastat Japonia și energia cinetică a fost incredibilă, toate obiectele fost rase de pe vața pământiului, de la mașini, case, bărci și chiar și un reactor nuclear fiind grav avariat.

where-next-big-tsunami-could-strike-japan_49814_600x450
Tsunami ne arată cum doar câteva unde ‘mari’ de energie au fost suficiente să dărâme totul în calea lui.

japan-earthquake-tsunami-nuclear-unforgettable-pictures-ship_33287_600x450

Inundații și rocile sedimentare

stock-footage-sediment-laden-river-rio-toachi-ecuador-in-flood
Inundații într-un rîu din Ecuador. Apa este brună din cauza vitezei și acumulării de multe sedimente.

Vedem cum, atunci când apa este accelerată, transportul de sedimentele crește și particulele merg de la praf la nisip, roci și bolovani.

Atunci când râurile se umflă și în cele din urmă se inundă, apa devine brună și sedimentele (solul și rocile) devin suspendate în apă și transportate multă vreme.

 

 

Aerial view in New England showing brown flood water entering ocean. It is brown from the sediments
Iată o vedere din satelit în care se vede Noua Anglie și se vede inundația cu apele brune, atunci când ajung în ocean. Se văd clar sedimentele.
sediment will sort into layers based on particle size even in a 'dry' flow
Sedimentele sunt sortate în straturi concentrice, printr-un experiment de curgere ‘uscată’.

Când apa începe să fie mai puțină și energia este diminuată, sedimentele se depozitează în straturi numite laminare iar rocile sunt stratificate într-un anumit fel.

Japan tsunami 2011. Sediment laid down during tsunami flooding.2011-tsunami-sediment
Sedimentele de la tsunami în anul 2011 în Japonia, arată cum straturi ca o succesiune de ‘clătită’ – o semnătură clară în rocile sedimentare – în timpul mișcări apei. Aceasta este luată de pe website-ul Studiile Geologice Britanice [British Geological Survey].
Aceste roci sunt cunoscute ca roci sedimentare și este foarte simplu detectat ca succesiune de staturi numite (‘clătită’) adică așezate una peste alta. Avem acest fel de ilustrații prin straturi de 20 de centimetri (observați scala) de la devastarea tsunami din anul 2011, în Japonia.

Sedimentary rock from Tsunami that hit Japan in 859 AD
Iată o secvență de al unui tsunami în Japonia în anul 859 e.n. Se vede cum rocile sedimentare au fost stivuite la aproximativ 20 și 30 de centimetri. Aceasta este luată de pe website-ul Studiile Geologice Britanice.

 

 

mâl și cenușă

————————————

jogen – depozite de tsunami

 

 

Tsunami și râurile inundate rămân ca o semnătură după ce rocile sedimentare au fost așezate și totul revine la normal.

Stratele sedimentare de-a lungul și latul pământului

Haideți acum să vedem dacă rocile sedimentare pot să producă ceva similar cu potopul universal, așa cum este descris în Biblie. Când ne întrebăm dacă așa ceva este posibil, lucrul care se observă imediat este faptul că aproape întreaga planetă este acoperită cu roci sedimentare. Puteți foarte bine să vedeți acest lucru peste tot unde apar, urmărind toate drumurile în care se văd rocile sedimentare. Ceea ce este diferit în schimb este faptul că în loc de tsunami și ceea ce s-a întâmplat în anul 2011 în Japonia, rocile sedimentele sunt mult mai întinse și adânci (groase). Vedeți câteva fotografii pe unde am fost și rocile sedimentare respective.

Mountains of Sedimentary rock in hinterlands of Morocco
Formațiunile sedimentare în hinterlanduri (regiune învecinată) în Maroc, cu mulți kilometri lungime și sute de metri grosime.
joggins
Roci sedimentare în locul numit Joggins, Noua Scoția. Straturile sunt înclinate cu 30˚ și din punct de vedere vertical, pe mai mulți kilometri.
The escarpment in Hamilton Ontario shows vertical sedimentary rock many meters thick
În Ontario, lingă Hamilton este un escarpament și se văd roci sedimentare pe zeci de metrii. Aceasta este o parte din escarpamentul Niagarei și se întinde pe mai multe sute de kilometri.
This escarpment extends for hundreds of miles. This sedimentary formation covers a good part of North America
Formațiunile sedimentare acoperă o bună parte din America de Nord.
Sedimentary formations on a drive through US MidWest
Formațiunile sedimentare ocupă a bună parte din partea de mijlocul Statele Unite ale Americi.
GE DIGITAL CAMERA
Observați mașina (abia vizibilă) în comparație cu aceste roci sedimentare.
GE DIGITAL CAMERA
Și rocile sedimentare se duc și se duc…
Bryce Canyon Sedimentary Formations
Formaționale sedimentare din Canionul Bryce, din mijlocul Statelor Unite ale Americi.
GE DIGITAL CAMERA
Formațiunile sedimentare sunt ca un turn mare peste întreaga parte mijlocie din Statele Unite ale Americi.
Continental extent of the sedimentary strata in US Midwest. Miles thick and hundreds of miles wide
Iată stratele sedimentare din mijlocul Statele Unite ale Americi, groase de câțiva kilometri și lateral pe sute de kilometri. Din cartea ‘Grand Canyon: Monument to Catastrophe’ de Dr. Steve Austin.

Dacă un singur tsunami a distrus și devastat o parte din Japonia și a lăsat câțiva centimetrii pe câțiva kilometrii în interior, atunci ce mecanism poate să explice uriașa extindere pe mai multe continente și cu formațiunile sedimentare pe sute și mii de metri adâncime și mii de kilometri în extensie (inclusiv în oceane)? Este posibil ca rocile sedimentare să poarte semnătura potopului lui Noe?

Formațiunile sedimentare care se depozitează repede

Nimeni nu contestă faptul că în toată lumea exista aceste roci sedimentare, și asta într-un mod masiv. Chestiunea este însă următoarea: rocile sedimentare au fost așezate într-un singur eveniment (adică potopul lui Noe) sau dacă formațiunile masive au fost așezate succesiv prin mai multe evenimente mai mici (ca de exemplu în cazul tsunami în Japonia, în anul 2011) cu perioade de acalmie între evenimente succesive. Iată o figură în care se înțelege idea.

Conceptual illustration of how large sedimentary formations could have formed
O ilustrare a conceptului prin care formațiunile sedimentare au fost așezate prin potopul lui Noe. Rapid Catastrophica Deposition = O depozitare rapidă în cazul unui catastrofe Time passe = timpul între evenimente

 

 

 

Așa cum vedeți, în modelul acesta formațiunile sedimentare (tehnic vorbind se numesc neo-catastrofă) impacturile succesive în sedimente urmate de intervale calme, fără sedimente și pe perioade lungi. În felul acesta, fiecare nou stat sedimentare se adaugă la stratele sedimentare deja depuse, în timp ce formațiunile pe care putem să le vedem în toată lumea, ajung să fie foarte groase, în literatura de specialitate ele se numesc secvențe succesive.

Solul și stratele sedimentare

Cap0143
Rocile sedimentare din insula Prince Edward. Putem să vedem cum starturile de sol au fost așezate deasupra stratelor de rocă, în timpul inundațiilor.

Există posibil să vedem care din cele două modele este cu adevărat în realitate? Ei bine, este destul de simplu vedem unde. Aproape peste tot în lume, înainte să vedem formațiunile sedimentare, chiar la sol este un strat de solul. Fizic, observăm că după un eveniment de sedimentare, deasupra lor este solul. În literatură se spune că solul este stratificat sau orizonturi (se spune orizontul A – cu pământ mai negru și cu multe resturi organice, apoi orizontul B – mai multe roci, etc.)

Thin layer of soil (and trees) has formed over sedimentary rock that has been exposed for a time
Iată un sol subțire (și copaci) în care au reușit să se formeze deasupra rocilor sedimentare în partea de mijloc al Statele Unite ale Americi, și acest lucru în timp.
GE DIGITAL CAMERA
Din nou, în partea de mijlocul Statele Unite ale Americi se observă clar stratul de sol. Rocile au fost formate mai devreme.

Stratele sedimentare sunt depuse și noi oceane sunt pline de viață în diferite ipostaze. Viermii, scoicile și tunelele și alte viețuitoare (în general numite bioturbație) și în timp stratele în care era viață în ocean, și care se transformă în strate sedimentare de roci în timp.

bioturbation
Ecologie viețuitoarelor în ocean worm = viermi; growing plants = plante crescute; clam = scoici

Viața în fundurile mărilor puțin adânci este de scurtă durată pentru că sunt rapid acoperite de state succesive. Aceasta este bioturbația.

Conceptual illustration of how large sedimentary formations could have formed
Iată modelul secvențelor catastrofale cu evidențe privind solurile și bioturbațiile în succesiunea timpului.

Înțelegând aceasta putem să vedem evidențele solurilor sau bioturbațiilor și să înțelgem cum între strate sunt așa-numite separații sau timpul între evenimente. Aceasta este modelul conform căruia ‘în timp’ separațiile duc inevitabil la expunerea sedimentelor (sau mai simplu sunt șterse pur și simplu), și asta și în uscat și în apă. Dacă este așa, atunci ar trebui să vedem solul sau bioturbația în mai multe nivele. Ar trebui să vedem de mai multe ori între evenimente, soluri și/sau bioturbații care apoi sunt acoperite. Să vedem fotografie precedentă (Fotografia 24) și apoi fotografia de mai jos. Există evidențe privind solurile și/sai bioturbații?

GE DIGITAL CAMERA
Nu este nici un sol sau bioturbație în sedimentele din mijlocul Statele Unite ale Americi.

Se vede clar că nu există nici o dovadă de strate de sol sau bioturbație în fotografia de mai sus. Să ne uităm din nou la escarpamentul din Niagara (foto 11) și să vedem că nu este nici un sol sau bioturbație în această formațiune. Observăm de asemenea că stratul cel mai de jos și cel mai de sus sunt la fel și cât de accelerat este timpul. Cu toate acestea, grosimea straturilor este între 50 și 100 de metri (fotografia 26).

GE DIGITAL CAMERA
Rocile sedimentare curbate

 

Sedimentary strata formed in 1980 from Mount St Helens had already become brittle by 1983

Stratele sedimentare formate în anul 1980 la vulcanul Mount (munte) Saint Helens și faptul că după trei ani, 1983 straturile sunt deja fragile sau mai exact ‘crețe’ și nu întinse. (Din cartea ‘Grand Canyon: Monument to Catastrophe’ de Dr. Steve Austin.)

Straturile sedimentare, atunci când sunt formate și sunt mișcate din cauza apei, sunt permeabile și pot să fie curbate foarte ușor, ca niște cute. Nu trebuie decât câțiva ani ca sedimentele să se uște și atunci devin fragile și se sparg, așa cum am văzut în cazul erupțiilor în anul 1980 în muntele St. Helens, urmate de deversarea lacul (lacul St. Helens).

Când rocile fragile se curbează sau se rup. Iată principiul în schema următoare:

rock-tension-cracks
Tension = tensiune Compression = compresie Tension Cracks = rupere prin tensiune

Rocile sedimentare devin foarte repede fragile și prin faptul că se îndoiesc ajung să se rupă repede.

Putem să vedem aceasta în cazul escarpamentului Niagarei și faptul că rocile se rup. După ce straturile de sedimente sunt așezate una după alta, repede devin fragile sau fisurate, așa cum se vede în cazul escarpamentului Niagarei și asta pe sute de kilometri.

Niagara escarpment
Escarpamentul Niagarei și faptul că rocile sedimentare se rup prin stresul de forfecare, atunci când se fac fisurile.
Niagara escarpment is an upthrust extending hundreds of miles
Escarpamentul Niagarei și îndoirea în sus a straturilor, și asta pe sute de kilometri.

Este clar că în cazul escarpamentului Niagarei, îndoirea în sus a straturilor se face atunci când rocile sedimentare devin fragile și se fisurează, ajungând să meargă în sus. Aceasta înseamnă că a fost suficient timp între două evenimente succesive ca să devină roci și să fisureze, dar nu este nevoie de milenii ci doar în câțiva ani.

În fotografia de mai jos, observăm formațiunile sedimentare din Maroc. Se vede cum formațiunile sedimentare sunt înclinate în același fel. Nu se vede cum stratele ar fi rupte prin tensiune (adică în sus) sau prin stresul de forfecare (adică spre stânga sau drenata). Singura explicație este că formațiunile erai încă pliabile și s-au cutat. Aceasta înseamnă că rocile sedimentare au fost doar câțiva ani, înainte să devină fisurate. De aici înțelegem că timpul a fost scurt între primul și ultimul strat. Dacă ar fi în timp mai lung, atunci stratele ar fi fragile, devenind fisurate sau sparte, iar toată formațiunea ar fi contorsionată.

IMG_0694
Formațiunile sedimentare din Maroc. Toate formațiunile sunt curbe și în unison iar rocile erau încă pliabile (mai degrabă decât fracturate) și îndoite. Aceasta ne spune că timpul a fost scurt de la primul la ultimul strat.

 

Schematic of upthrust at Grand Canyon showing it was raised vertically about 5000 feet - one mile
Kaibab Upwarp = Muntele Kaibab Cross section of Grand Canyon geology showing monoclina and Kaibab Upwarp = Secțiunea perpendiculară a Grand Canyon, cu geologiea monoclinalului și Muntele Kaibab Kaibab Limestrone = Calcarul Kaibab Muab Limestone = Calcarul Muab Bright Angel Shale = Șistul Bright Angel Tapeats Sendstone = Gresia Tapeats Vishnu Schist = Șistul Vishnu 70 my = 70 de milioane de ani

Schema monoclinalului (în sus) a Grand Canyon și felul în care s-a ridicat cu 5000 de picioare – adică mai bine de1600 de metri (o milă). Adaptat de la cartea „The Young Earth” by Dr. John Morris.

Se vede cum în Grand Canyon sau îndoit stratele, adică la un moment dat s-a mers în sus (tehnic se cheamă monoclinal), similar cu escarpamentul Niagarei, prin care a parte s-a ridicat cu peste 1600 de metri sau o milă (vedem elevația diferită de la 610 metri [2000 ft] la 2133 metri [7000 ft], între cele două parți). Dar aici staturile nu au fost fisurate (ca în cazul escarpamentul Niagarei). Din potrivă, cutele formațiunilor sunt pronunțate și spre jos și spre sus, dar au fost pliabile nu și fisurate.

Bending that occurred at Tapeats, in the low layer of Grand Canyon sedimentary formations
Iată cum în cazul gresiei Tapeats din Grand Canyon, formațiunile sedimentare sunt îndoite. Din cartea ‘Grand Canyon: Monument to Catastrophe’ de Dr. Steve Austin.

Aceasta ne spune foarte clar că timpul în care stratele de la primul la ultimul strat au fost depuse în câțiva ani (înainte ca stratele sedimentele să devină fisurate).

Potopul lui Noe versus potopul din planeta Marte

Idea că potopul lui Noe a fost adevărată este foarte controversat și articolul acesta nu poate să acopere totul, dar sper să mai vorbim și altă dată despre aceste lucruri .

Sedimentation and flooding on Mars?
Sedimente și inundație în Marte?

Mars sediment 2

Este curios și într-un fel ironic ceia ce se întâmplă astăzi. Faptul că , canalele din planeta Marte (care sunt vizibile) sugerează sau chiar postulează cum că a fost o inundație sau chiar un potop. Problema cea mare este faptul între teorie și practică exista o discrepanță, adică pe Planeta Roșie nu există apă. Dar în cazul planetei Terra, apa acoperă ⅔ din planetă și adâncimea este suficient de mare ca să acopere totul cu o milă (peste 1600 metri), dacă munții înalți și oceanele abisurile ar fi nivelate. Atunci formațiunile sedimentare au fost depuse foarte repede și culmea, fizic și observabil aceasta este realitatea și ca putem vorbii despre un cataclism uriaș. Cu toate aceste, așa ceva este o erezie și mulți oameni de știință susțin că nu a fost niciodată un cataclism pe planeta pământ. Nu vi se pare un dublu standard? Este adevărat că la Hollywood s-a făcut un film nou despre Noe, dar mitul este scris într-un mod diferite, în loc să vedem care este realitatea privind rocile din toată lumea și asta sa ne conducă a scrie în piatră istoria adevărată.

A fost un Adam? Mărturia vechii civilizații chineze

Biblia este o carte remarcabilă. Mai întâi pentru că pretinde că este inspirată divin și de aceia documentează acțiunile lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Pentru că am petrecut multă vreme și am încercat să înțeleg, am investigat în special aceasta asigurare de veridicitate mai ales a primelor capitole din Biblie – anume Geneza (sau Facerea). Se vorbește despre Adam și Eva, despre Paradis , despre fructul interzis, despre tentație și apoi despre Noe și singurii care au supraviețuit potopului universal. Atât eu cât și multi alții am crezut că aceste descrieri sunt de fapt poetice și metaforice. Până la urmă, nu au arătat oare ”faptele Istoriei Naturale” că întâmplările din Geneză pur și simplu nu s-au întâmplat așa cum au fost descrise în Biblie?

Cu cât am săpat mai mult, mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa în realitate. Am descoperit că ‘faptele’ din istoria naturală sunt de fapt interpretate după propriile noastre ipoteze care sunt bazate pe o multitudine de prezumții controversate. Mai mult decât atât, am aflat că multe surse vorbesc foarte clar despre Geneza și faptul că potopul a avut într-adevăr loc.

Una dintre cele mai interesante revelații de acest gen zace ascunsă în caligrafia chineză. Ca să înțeleg semnificația acestei descoperiri, a trebuit să înțeleg mai întâi însăși fundația culturii chineze.

Civilizația chineză este foarte veche, iar primele scrieri datează de cel puțin 4200 de ani. Asta înseamnă că primele scrieri în chineză au fost scrise cu 700 de ani înainte ca Moise să editeze cartea Genezei (pe la 1500 î.e.n.) Ne este foarte ușor să recunoaștem caligrafia chineză când o vedem. Ceea ce noi nu știm este faptul că, ideogramele sau pictogramele chineze sunt ‘cuvinte’ formate prin niște imagini mai simple numite radicali. Este foarte similar cu limba engleză unde un cuvânt simplu (ca de exemplu ‘auto’ și ‘camion’) devine ”autocamion”. Caligrafia chineză s-a schimbat foarte puțin în mii de ani. Știm asta prin faptul că scrierea chineză din antichitate se păstrează până în prezent, inclusiv prin ceramică și oase artizanale. Abia în secolul XX, mai ales după ce China comunistă a fost și este la putere, s-a simplificat și scrierea.

Să vedem acum câteva exemple de scriere chineză prin ideograme, începând cu cuvântul ‘primul’. Iată prima pictogramă:

Primul
Primul = în viață + praf + om

Această ideogramă este combinația radicalilor mai simpli ilustrați mai sus. Se poate observa cum acești radicali sunt combinați în ideograma ”primul”. Însemnătatea acestor radicali este și ea arătată mai sus. Ceea ce înțelegem este faptul că, cu multă vreme în urmă (aproximativ 4200 de ani) când primii scribi chinezi au format caligrafia chineză – ei au luat mai mulți radicali și au format cuvântul ‘primul’ ( ‘în viață’+’praf’+’om’ => ‘primul’). Dar de ce? Ce conexie intimă este între ‘praf’ și ‘primul’ de exemplu? Aparent, nu este mare lucru. Și totuși, reflectând mai atent, conexia între creație și om este frapantă:

DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Geneza 2: 7)

‘Primul’ om (Adam) a fost făcut din praf! Dar oare cum civilizația antică chineză a realizat așa ceva cu 700 de ani înainte de scrierea din Geneză? Să vedem și altceva interesant:

să vorbesc
praf + suflat pe gură + în viață = să vorbesc

Mai departe, prin radicali precum ‘praf’ plus ‘suflare pe gură’ plus ‘în viață’, se ajunge la ‘să vorbesc’ și de la ‘să vorbesc’ plus ‘să merg pe jos’, se ajunge la ‘să creez’.

să creez
să vorbesc + să merg pe jos = să creez

Dar oare ce însemnă conexiunea dintre ‘praf’, ‘suflare pe gură’, ‘în viață’, ‘să merg pe jos’ și ‘să creez’, adică posibilitatea ca în limba chineză să se construiască propoziții, sau mai exact, dintr-un cuvânt un alt cuvânt. Să vedem acum cum aceasta este incredibil de aproape de Geneza 2: 7 (așa cum am văzut în pasajul anterior).

Interesant este că paralele continuă, anume că diavolul se compune din ”omul se mișcă în secret în grădină”. Oare care este relația dintre grădină și diavol? Să vedem:

secret + omul + grădină + [în viață] = diavol
secret + omul + grădină + [în viață] = diavol
Mai mult, în chineză combinația între ‘diavol’ și ‘doi pomi’ înseamnă ‘ispititor’!

ispititor
diavol + 2 pomi + acoperit = ispititor

Cu alte cuvinte, ‘diavolul’ prin ‘acoperire’ sub ‘doi pomi’ înseamnă ‘ispitire’. Dacă aș vrea să înțeleg conexia, atunci aș spune că este vorba de o femeie ispititoare, sau dacă vrem, păcatul prin ispitire. Dar oare de ce doi pomi? De ce de la ‘grădină’ și ‘pomi’ se ajunge la ‘diavol

și ‘ispitire’? Să vedem acum ce se scria în Geneză:

8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

9. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului. (Geneza 2:8-9)

Dintre animale, șarpele era cel mai șiret și el a zis către femeie – „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…” (Geneza 3: 1)

‘Dorința’ sau ‘acoperit’ este direct conectata cu ‘femeie’ și ‘doi pomi’. Oare de ce nu o ‘dorință’ de sexualitate pentru ‘femei’? Doar este perfect natural într-o relație. Dar în chineză nu există așa ceva.

dorință
2 pomi + femeie = dorință

În Geneză se vorbește despre relația dintre ‘acoperire’, ‘doi pomi’ și ‘femeia’.

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el. (Geneza 3: 6)

vas (corabie) mare [barcă este micuță]
vas (corabie) mare [barcă este micuță]
Să vedem acum un alt exemplu. În chineză ideograma pentru vas mare este scris așa:

Radicalii pentru ideograme sunt următoarele:

 

opt + guri (adică oameni) + vas (corabie)
opt + guri (adică oameni) + vas (corabie)

Opt + guri (adică oameni) + vas (corabie) = vas (corabie) mare

Cu alte cuvinte, ‘opt’ ‘persoane’ ‘în corabie’. Dacă eu aș descrie o corabie mare, de ce să nu aibă 3000 de persoane în ea? De ce doar opt persoane? Interesant este faptul că în Biblie se vorbește despre potop și Arca lui Noe (cu ei doi și cei trei copii cu soțiile lor).

Paralela dintre primele capitole din Geneza și caligrafia chineză este remarcabilă. Este ca și cum chinezii au împrumutat din textele Genezei, cu toate că, și asta este foarte important, prima scriere chineză este cu 700 de ani înainte ca Moise să scrie Geneza. Apoi mai este faptul că, China este foarte departe de Orientul Mijlociu. Coincidențe? Poate, dar de ce atâtea ‘coincidențe’? Mai apoi, de ce alte paralelele între limba chineză și alte pasaje din Geneza – ca de exemplu Avram (apoi Avraam), Isaac și Iacob – nu există?

Dar dacă Geneza a descris întâmplări istorice reale- chiar și în primele capitole ale Genezei?. Atunci grupul etnic numit chinez și cu limbile lor, precum și toate celelalte grupuri etnice și limbi, au început într-un singur loc, anume în locul numit Babel (Geneza 11). La Babel, oamenii aveau o singură limbă cu diferite dialecte dar Dumnezeu a făcut ca după, pentru cei care au supraviețuit potopului, limbile să fie neinteligibile și oamenii să nu se mai înțeleagă. În felul acela, au migrat dincolo de Mesopotamia și în consecință, căsătoriile s-au făcut numai cu limbile/familiile apropiate. În felul acesta s-au creat rasele. Chinezii sunt unii din grupul care au plecat de la Turnul Babel și au creat o caligrafie aparte, știind despre Geneză, Creație și Potop. Mai mult, istoric sunt foarte conștienți de asta. Este remarcabil faptul că scrierea lor putea fi scrisă abstract (adică fiind de-sine stătătoare) și apoi să convenționalizeze cuvinte precum ‘acoperit’, ‘ispită’ etc. și apoi să înțeleagă despre istoria din Biblie. În mod similar, prin substantivele superlative precum corabie mare, se reamintește istoria trăită. De aceia istoria despre Creație și Potop este încorporată în chiar limba de la începuturile civilizații chineze. Bineînțeles că după multe secole, s-a uitat ce era scris în original, așa cum se întâmplă cu multe alte lucruri. Dar dacă este așa, atunci Geneza este adevărată și nu doar o metaforă.

China este probabil una din cele mai vechi civilizații și are poate cele mai vechi tradiții ceremoniale scrise și păstrate din lume. Chiar de la începuturi (cam pe la 2200 î.n.e.), civilizația chineză avea un împărat și în fie care an, la solstițiul da iarnă, se sacrifică un taur pentru Shang-Ti (‘Împăratul Ceresc’, adică Dumnezeu). Ceremoniile s-au păstrat prin toate dinastiile chineze, până la capăt. Doar în anul 1911, atunci când ultimul împărat din dinastia Qing a fost detronat și generalul Sun Yat-sen a format o republică, au fost oprite aceste tradiții. Ceremoniile au fost conduse în fiecare an la ‘Templul Ceresc’, care este astăzi o atracție turistică de prim rang în Beijing. 4000 de ani, în fiecare an se sacrifica un taur prin Împăratul Chinez, pentru Împăratul Ceresc. De ce? Confucius (551 – 479 î.e.n.) se întreba și el de ce. Iată ce spune:

”Cel care înțelege ceremoniile pentru sacrificarea taurului pentru Cerurile și Pământul … poate să guverneze regatul simplu, precum o palmă!”

Cu alte cuvinte, Confucius spune că cel care înțelege misterul, poate ușor să conducă tot regatul. Așa că de la numita Frontiera Sacrificări (cam pe la 2200 î.e.n.) și până la Confucius (pe la 500 î.e.n.) semnificația sacrificiului a fost pierdut la Chinezi dar, tradiția a fost păstrată din nou 2400 de ani, până în anul 1911 e.n.

Este posibil ca semnificația constricției caligrafice să fie pierdută, altfel Confucius ar fi putut să descifreze semnificația răspunsului. Prin radicali putem să construim cuvântul ‘neprihănire’:

mână
mână + lance/cuțit + eu + oaie = neprihănire

Neprihănirea este compusă din ‘eu’ și ‘oaie’ deasupra. Apoi ‘eu’ împreună cu ‘lance’ sau ‘cuțit’. În chineză se înțelege ideea că mâna ucide mielul și prin asta se câștigă neprihănirea. Prin sacrificiul sau moartea mielului în locul meu se obține neprihănirea.

Când citim Geneza, ne dăm seama că sacrificarea animalului a apărut cu mult înainte ca evreii să înceapă sacrificarea animalului ca o ofrandă. De exemplu, Abel (fiul lui Adam) și Noe au oferit un sacrificiu (Geneza 4: 4 și 8: 20). Se pare că încă din cele mai vechi timpuri oamenii au înțeles că prin scarificarea unui animal, se substituie moartea animalului pentru a atingerea neprihănirii pentru om. De multe ori se spune că Isus era ‘mielul lui Dumnezeu’ (Ioan 1: 29). El a murit ca un real sacrificiu pentru a atinge neprihănirea – așa cum toate animalele se sacrifică – inclusiv în istoria antică a Chinei și Frontiera Sacrificări – ca o imagine vie a sacrificării. Putem de exemplu să vedem despre Avraam și sacrificiul lui Isaac și de asemenea sacrificiul în vremea lui Moise și Paștele. Este interesant că pe vremea antică a Chinei, se pare că sacrificiul se făcea cu mult înainte de Avraam sau Moise, deși această tradiție a fost apoi pierdută până când Confucius a regăsit-o.

Când am înțeles acestea, m-a izbit deodată realizarea că dovezile despre Geneză și în general despre Biblie sunt de fapt istoric adevărate și mai mult, sacrificiul și moartea lui Isus pentru a atinge neprihănirea este înțeleasă din cele mai vechi timpuri. Sacrificarea, moartea și învierea lui Isus a fost planificată de divinitate, și făurită în așa fel încât să noi să recunoaștem asta încă din cele mai vechi timpuri.

Acest lucru, desigur, merge împotriva unui instinct de bază al nostru. Pentru că am vorbit cu diferite persoane de diferite religii și cu diferite culturi, și am observat că tendința este că neprihănirea să fie obținută fie când vrea Dumnezeu fie prin lucrări bune. Cu alte cuvinte, sunt unii care nu trebuie să plătească pentru păcatul săvârșit. Asta înseamnă că mulți cred că justiția lui Dumnezeu – care trebuie să plătească – este pur și simplu anihilată prin pronie. Alții dintre noi cred că trebuie să plătească pentru păcat dar cumva se plătește doar prin fapte bune. De aceea ei vor să fie buni sau religioși și cumva speră că totul va fi bine. Dar în Evanghelii se spune cu totul altceva:

21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii –

22. și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. (Romani 3:21-22)

Este posibil ca Isus să moară și să învie ca noi să căpătăm neprihănirea? Da, pentru că Dumnezeu va fi satisfăcut pentru păcatul spălat.  Poate în vechime se știa aceasta dar în culturile moderne cumva s-a uita cât de periculos este să ignorăm acest simplu și puternic adevăr. Haideți să considerăm și explorăm împreună prin website-ul nostru ceea ce chinezi au uitat.

Bibliografia

The Discovery of Genesis. [Descoperind Geneze – n.trad. nu știu dacă este în romanește] C.H. Kang & Ethel Nelson. 1979

Genesis and the Mystery Confucius Couldn’t Solve. [Geneza și misterul pe care nu a putut să înțeleagă Confucius. n.trad. nu știu dacă este în romanește] Ethel Nelson & Richard Broadberry. 1994

Învierea lui Isus: fapt sau mit?

Când eram copil, am auzit multe întâmplări ‘minunate’ despre sărbătorile religioase. Mi s-a povestit adesea despre un om plinuț care locuia la Polul Nord și care avea o sanie trasă de reni, călătorind în toată lumea. El se oprea pe la case, intrând de pe acoperiș prin horn, pătrunzând apoi în case, iar din desaga lui speciala, scotea și împărțea daruri, ce le oferea apoi copiilor cuminți, în vremea Crăciunului. Apoi, ni s-a mai povestit că de Paște, un iepurilă își făcea apariția aducând, tot așa copiilor cuminți, ca daruri iepurași de ciocolata și oua vopsite, de cele mai multe ori de culoarea roșie (mai ales ‘încondeiate’). Bineînțeles, că mai târziu, după ce am crescut, am început să îmi dau seama că toate aceste povești, erau deosebit de frumoase, chiar dacă nu erau adevărate. Ce este interesant este că ele au fost trăite intens și niciodată uitate. Chiar acum zâmbesc, amintindu-mi.

Cu timpul, mi s-au clarificat mai multe lucruri despre așa zice-se ‘povești’ privind sărbătorile religioase. Cum păstorii au văzut îngerii, și cum oamenii învățați au urmărit steaua, cum bebelușul s-a născut într-un staul – toate aceste povești prin care s-a pus baza credinței creștine și a Crăciunului. Probabil că cel mai dramatic episod a fost răstignirea lui Isus, omorârea lui și apoi, trei zile mai târziu, a învierii lui Isus – ceia ce reprezintă însăși povestea Peștelui.

Al doilea set de povești este tot așa de incredibil ca și primul. Când am crescut mi-am dat seama că ele ‘nu au fost adevărate’. Oare atunci și cel de-al doilea set de povești să nu fie adevărat ? Știu sigur că cele două povești sunt inter-pătrunse și sunt ajutătoare pentru o mai buna înțelegere a sărbătorilor religioase, fiind minunate și incredibile în aceșași timp! Cea mai minunată și incredibilă este ceea ce s-a întâmplat la Paști, faptul că Isus a fost mort și îngropat vreme de trei zile și apoi, fizic, a înviat și trăiește. Fără discuție, așa ceva este incredibil în orice religie și, demn de pus la gazetă de scandal,  “El a Fost Mort și a Venit Înapoi la Viață. Este așa ceva posibil? A fost oare rezonabil și dovedit, așa ceva este materialicește posibil?”

Probabil că așa ceva este foarte dificil de răspuns. Totuși este fără discuție foarte important pentru că afectează direct viața mea și a ta. Țineți minte că până la urmă, ce-i mai inteligenți, ce-i mai tari, ce-i mai puternici, ce-i mai influenți dintre noi totuși mor până la urmă și, da, este adevărat, și noi și voi vom murim până la urmă… Dacă însă moartea a fost învinsă, atunci este mai mult decât normal să vedem cum se poate așa ceva. Din propria mea experiență și din informațiile mele, din studiile aprofundate, am reușit să înțeleg mai clar aceste lucruri.

Istoria lui Isus fără referire la Biblie

Poate că cel mai bine este să vedem dacă există informații despre ce s-a întâmplat, lăsând la o parte  ‘credința’ și supranaturalul, așa încât să vedem dacă explicația rămâne valabilă. Faptul că Isus a trăit și a murit prin răstignire este clar și public, fiind înregistrat acest lucru în istorie. Nu este nevoie ca să confirmăm prin Biblie. Sunt câteva referiri din punct de vedere istoric, laic, privind viata lui Isus și impactul Lui în lume. Iată două exemple. Senatorul și istoricul roman Tacit (Caiu Corneliu Tacit – în latină Gaius – sau Publius – Cornelius Tacitus) a fost fascinat de personalitatea lui Isus și a ucenicilor creștinii, care apoi au fost martirizați pe vremea lui Nero(65 e.n.). El a fost cel care a dat vina pe creștini, susținând că ei au aprins Roma! Iată ce scria Tacit la anul 112 e.n.:

‘Nero i-a pedepsit aspru și crud pe creștini, persecutându-i asidu. Hristos a fost fondatorul religiei [numită creștinism] și a murit pe vremea procuratorului  Pilat din Pont în Iudeea, pe vremea împăratului Tiberiu; dar superstițiile s-au transmis, revolta fiind aprinsă din nou și nu numai în Iudeea unde s-a născut Isus, ci chiar și în Roma însăși,  spune  Tacit. Anale  XV, pagina 44.

Ceea ce este interesant este faptul că Tacit vorbește clar despre Isus: 1) o persoană istorică; 2) crucificat pe vremea lui Pilat din Pont; 3) până în anul 65 e.n. (pe vremea lui Nero) credința creștină s-a întins rapid nu numai în Iudeea ci în toată Mediterana și până la Roma, astfel încât însăși împăratul a trebuit să facă ceva. Observăm că și Corneliu Tacit  era împotriva lui Isus și caracteriză mișcarea ca o ‘superstiție periculoasă’.

Josephus Flavius care a fost evreu, fiind militar și istoric, scria pentru auditoriul roman. El a scris multe despre istoria evreiască, scriind următoarele despre acele timpuri și despre ce a făcut Isus:

‘Pe vremea aceea el a fost un om înțelept … Isus … bun și integru. Și multă lume din rândurile evreilor dar și alte popoare au devenit ucenici ai lui Isus. Pilat la crucificat pe Isus, iar Isus a murit. Ucenicii, nu l-au abandonat pe Isus. Ei susțineau că după trei zile de la crucificare, Isus a înviat și-a făcut clar apariția, și este viu’ Josephus, 90 e.n. Antiquities xviii. 33.

Se pare că moartea lui Hristos este recunoscută iar evenimentele învierii au fost impuse lumii romane prin ucenicii și în întreaga lume.

Istoria prin prisma Biblie

Luca, care a fost doctor și istoric a scris în detaliu despre cum credința a avansat în lumea veche. Iată câteva fragmente în Faptele Apostolilor:

Petru și Ioan, pe când vorbeau norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți. Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi; căci se înserase.

Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.

…Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel!

… Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus.

… și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. Faptele Apostolilor 4: 1 – 16 (63 e.n.)

Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște.

… Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod.

… dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptați împotriva lui Dumnezeu.”

… Ei au ascultat de el. Și, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus și le-au dat drumul. Faptele Apostolilor 5: 17 – 40 (63 e.n.)

Vedem aici că în vremea acea lideri civici au încercat în ori ce fel să împiedice ‘mișcarea periculoasă’ (așa cum spune Tacit). Să observăm că evenimentele erau în Ierusalim – unde cu doar câteva săptămâni înainte Isus a fost crucificat și îngropat.

Este posibil ca Isus să fi rămas în mormânt?

Cred că este posibil acum să vedem dacă, prin prisma istoriei, Hristos a fost de fapt reînviat sau nu în mormânt. Ca să începem, trebuie să înțelegem că sunt doar două posibilități privind corpul mort a lui Hristos. Fie că mormântul a fost gol în dimineața de Paște fie că trupul a rămas în continuare în mormânt. Nu există o altă posibilitate.

Să zicem că trupul a rămas în mormânt. Atunci, uitându-ne la evenimentele scrise în istorie, ne confruntam cu o problemă. De ce oare romanii și liderii evrei a Ierusalimului au mers la așa extreme să oprească exagerările a presupusei reînvieri dacă corpul era încă în mormânt aproape de locul unde ucenicii proclamau învierea? Dacă eu eram unul din lideri evrei, aș fi așteptat până când ucenicii ar fi vorbit despre înviere lui Hristos și apoi aș fi produs corpul lui Hristos. Atunci nu ar mai fi fost necesar ca ucenicii să fie întemnițați, torturați și să devină martiri! Să ne gândim un pic că, dacă Isus ar fi fizic reînviat, atunci mii ar fi devenit credincioși în Ierusalim. Dacă a-și fi acolo în mulțime, ascultându-l pe Petru, m-aș fi întrebat dacă să cred mesajul lui incredibil (mai ales că aș fi pus la persecuție) și m-aș fi dus să văd eu însuși dacă trupul lui Isus era acolo în mormânt. Dacă trupul lui Hristos era încă în mormânt, mișcarea nu ar fi devenit importantă.  Până la urmă, posibilitatea că Hristos să fi fost încă în mormânt nu are nici are sens.

Ar fi putut ucenicii să fure corpul lui Hristos?

Este evident că asta nu înseamnă că învierea a fost adevărată, fiind alte posibilități ca mormântul să fie gol. Ca să explicăm mormântul gol trebuie să avem câteva lucruri clare și verificabile: romanii au pecetluit (cu sigiliul) mormântul, era o patrulă romană de gardă, piatra care a închis mormântul avea între unu și două tone plus cele 40 de kg de ulei cu care l-au îmbălsămat pe Isus. Ar fi și alte scenarii de asemenea dar nu avem timp să le analizăm pe toate. Dar cea mai contemplată și vehiculată explicație este că ucenicii au furat totul, inclusiv trupul lui Isus și l-au ascuns altundeva.

Să presupunem scenariul acesta, lăsând la o parte greutățile acestui argument și să vedem dacă ar fi putut ucenicii lui Isus – care erau foarte speriați și nu vreau să fie arestați – să fure trupul lui Isus, reușind să păcălească garda romană. Mai întâi au spart sigiliul, au mutat piatra grea și au luat trupul cu îmbălsămare cu tot plecând fără sa lase vreo urmă. Să presupunem apoi că au reușit să încropească o religie bazată pe o decepție. Mulți dintre noi și astăzi presupunem ca cea ce i-au motivat pe primii ucenici a fost nevoia de fraternitate și iubire intre oameni, iar moartea și reînvierea lui Hristos (spirituală sau metaforică) a fost catalizatorul acestui mesaj. Dar dacă ne uităm înapoi la ceea ce au scris Luca și Josephus veți observa că ceea ce este controversat este că ”apostolii îi învățau pe oameni că Isus a reînviat din morți”.  Aceasta este tema lor esențiala. Să notăm de asemenea că Paul, un alt apostol, a spus următoarele privind învierea lui Hristos (vă rog să citiți Noul Testament, 1 Corinteni 15: 3-32)

V-am învățat înainte de toate, aşa cum am primit și eu: că Hristos a murit …; că a fost îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.

Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.

Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu învie. Căci, dacă nu învie morții, nici Hristos n-a înviat.

Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!

Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morții, atunci „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (fragmente din 1 Corinteni 15: 3-32, 57 e.n.)

Este clar (cel puțin în mințile lor) că ucenicii au așezat importanța mărturiei învierii lui Hristos în centrul mesajului lor.  Să presupunem că tot ceea ce am discutat mai sus este un fals – și că defapt ucenicii au furat corpul lui Isus fabricând tot mesajul. Ar fi putut să facă asta și să înșele pe toată lumea, să propovăduiască, să scrie și să creeze multe probleme cu falsul acela. Dar ei au plătit (literal) cu viața pentru mesaj. De ce ar face așa ceva dacă ei știau că premiza era falsă? Sunt oameni care sunt dispuși să moară pentru o cauză (dreaptă sau nu) pentru că ei cred într-o cauză mai ales dacă în lupta pentru ceva vor fi învingători. Să ne gândim de exemplu la bombele sinucigașe în Orientul Mijlociu. Fără discuție acesta este cel mai elocvent exemplu modern al extremismului devoțional – culminând cu uciderea sinucigașului și a altor oameni. Noi poate nu agreem așa ceva, dar acești oamenii sunt convinși de cauza lor dreaptă iar sacrificiul lor justificat. Acești oameni cred că prin sacrificiul lor suprem vor fi rapid în paradis. Poate ca aceasta credința este falsă – dar ei o cred adevărată – altfel nu ar face așa ceva! Diferența dintre acești sinucigași extremiști și primii ucenici este ca ucenicii au oportunitatea de-aș dovedii credința pe când sinucigașii extremiști nu au. Dacă ucenicii au ascuns trupul atunci credința și învierea ar fi un fals. Să ne gândim prin propriile lor cuvinte ce preț au plătit ucenicii prin faptul ca au răspândit acest mesaj și întreabă-te tu însuți dacă ai plăti așa un preț pentru ceva ce ai fi știut ca este un fals:

8. Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;

10. ca nişte întristați, și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, și totuși îmbogățim pe mulţi; ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile.

24. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;

25. de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării.

26. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși;

27. în osteneli și necazuri, în privegheri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!

28. Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.

29. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? (2 Corinteni 4: 8, 6: 10, 11: 24-29)

Cu cât mă uit la eroismul lor și la faptul ca nici unul din cei care au fost torturați nu și-au renegat credința, cu atât mai mult mi se pare imposibil să nu fie sinceră credința lor.  Dar dacă ei au crezut, este imposibil ca ei să fi ascuns trupul lui Hristos. Unul din cei mai mari avocați criminaliști (de la Harvard) spune următoarele:

”Analele militare privind războiul oferă puține exemple de un așa eroism constant, răbdător și de așa un curaj neclintit. Ei aveau toate motivele pentru a revizui cu grija fundația credinței lor ,a faptelor și adevărurilor dovedite cu care s-au afirmat.” Greenleaf, 1874. O examinare a Mărturiei din cele Patru Evanghelii prin regulamentele Evidentei Administrative ale Curți de Justiție, p.29

Este interesant că atât evreii cât și romanii sunt practic tăcuți în ceia ce privește ucenicii. Acești martori ostili nu atentat niciodată serios sa relateze “adevărata” poveste ori sa arate cum ucenici au greșit. Legat de asta Dr. Montgomery spune:

“Aceasta subliniază fiabilitatea mărturiei a reînvierii lui Hristos care a fost prezentată în contemporaneitate în sinagogile din acel timp – în foarte ascuțită opoziție alături de ostilii examinatori ce intenționau sa distrugă cazul dacă faptele ar fi fost diferite. ” Montgomery, 1975. Legalitatea legii și Apologia Creștină, p.88-89.

Bineînțeles că în studiul acesta nu am putut să acopăr toate aspectele problemei. Totuși, faptul că ucenicii au vorbit îndrăzneț în timp ce, cei din opoziție au tăcut, mi se pare remarcabil și adeveresc ca învierea a fost posibilă. Învierea este fără discuție puntul culminat al întregi Evanghelii. În felul acesta putem să reflectăm mai în detaliu asupra contextului Biblic. Putem de asemenea să începem prin Semnul lui Avraam și Moise. (postările anterioare în română) Deși ei au trăit cu mii de ani înainte ca Isus să se nască, experiențele lor profețeau deja despre moartea și remarcabila înviere a lui Isus.

De unde ‘Hristos’ în omul Isus Cristos?

S-a întâmplat adesea sa întreb oamenii ,ce gândesc ei despre cel de al doilea nume al lui Isus. De obicei răspunsul lor era ceva de genul ”Păi cred că numele al doilea este ‘Hristos’ , dar nu sunt sigur”. Apoi am pus o alta întrebare , înseamnă că pruncul

Isus a fost făcut prin Iosif Hristos și Maria Hristos și deci numele copilului se numește Isus Hristos, nu? Luând în acest fel , oamenii își dai seama că , ’Hristos’ nu este al doilea nume al lui Isus. Dar atunci ce este cu acest al doilea nume ‘Hristos’? De unde provine el ? Ce înseamnă? hai sa încercam să explorăm în această postare.

Traducere sau transliterație ?

Mai întâi trebuie să înțelegem câteva principii în traducere unui text. De regula traducătorii încearcă să facă cele mai bune traduceri a unui cărți sau al unui text. Nu întotdeauna cele mai bune traduceri se fac cuvânt cu cuvânt , adică mot-a-mot.

De multe ori cele mai bune traduceri sunt nu prin transliterație unui cuvânt cu exactitate ci prin ceva similar dar care sa sune mai bine în românește (de exemplu), mai ales atunci când se vorbește de nume sau titluri. Aceasta este numită o transliterație. Spre exemplu, ‘Petru’ este o transliterație din greacă și înseamnă Πέτρος (adică Petros) care înseamnă ‘piatră’ în grecește. În românește ‘Petru’ este similar cu Petros (în greaca). În limba franceză numele este Pierre care înseamnă ‘piatră’. În limba franceza numele este scris din limba greacă fiind tradus (înțeles) și nu prin transliterație (sunetul similar). În Biblie translatorii trebuie să decidă dacă cuvântul (mai ales numele sau titlul) se face prin traducere (adică înțeles) sau prin transliterate adică sunet similar . Nu exista o lege privitoare la aceasta; uneori este mai bine prin traducere alte ori prin transliterație.

Septuaginta

Să vedem acum principiile istoriei Bibliei prin prisma traducerilor. Prima Biblie a fost tradusa în limba greacă din limba ebraică și este despre Vechiul Testament, pe la 250 î.e.n. Traducerea este numită Septuaginta (sau LXX adică 70 în romană) și a fost o influență uriașă în lumea vestică. Cel mai important dintre toate, este că Noul Testament a fost scris în greacă și de multe ori Vechiul Testament citează aceasta tot în limba greacă (Septuaginta) și nu în ebraică (pentru Vechiul Testament).

Traducere și transliterație în Septuaginta

 Aici se vede traducerea de la original spre Biblia modernă

Aici se vede traducerea de la original spre Biblia modernă

În primul cuadrant (#1) vedem Vechiul Testament în limba ebraică și este accesibil prin textul masoretic și prin manuscrisele de la Marea Moarta. În al doilea (#2) cuadrant vedem Noul Testament în limba greacă. Dar pentru că Septuaginta a fost scrisă în limba ebraică, —> traducerea este în limba greacă așa cum se vede în săgeata din cuadrantul #2 și #2 este pentru Vechiul și Noul Testament. Jumătatea din al #3 cuadrant este în limba modernă în Biblie. Traducătorii trebuie să aleagă dacă este mai bine prin transliterație sau prin traducere, asa cum am explicat mai sus. Aceasta este ilustrată prin săgețile verzi și prin marcarea fie prin transliterație fie prin traducere în ori cere din cele doua posibilități. Puse împreună, această figură ne arată procesul prin care în limba ebraică și în limba greacă se ajunge la limbile moderne de astăzi.

Originea numelui Hristos

În schița de mai jos se deslușește mai clar (așa cum reiese de la prima figură) dar de data asta voi specifica ce este de fapt numele ‘Hristos’ în Noul Testament.

De unde a venit Hristos în Biblie
De unde a venit Hristos în Biblie

Putem vedea că în limba ebraică în original, Vechil Testament vorbește despre termenul ‘meshiyach’ care în dicționar înseamnă un om ‘uns sau consacrat’. În ebraică preotul sau regele în Vechiul Testament înseamnă ceremonial de uns cu undelemn, înainte să fie pus în funcție și aceasta este mashiyach (cu articolul hotărât) fiind consacrat ca atare. Când a fost creată Septuaginta în 250 î.e.n., traducerea a preferat un cuvânt din greacă care este asemănător, anume Χριστός (care în romanește înseamnă Hristos) și care de fapt înseamnă ceremonial de uns cu undelemn. De aceia cuvântul Hristos (în romanește) este exact la fel (doar că în greacă: Χριστός = Hristos) iar în ebraică este ‘meshiyach’ care înseamnă o persoane specifică. În Noul Testament oamenii care au scris aceste lucruri au înțeles că Isus este chiar cel care vorbește despre subiectul privind Septuaginta și continuând să folosească numele Hristos, înțelegând că Isus este și mashiyach.

Când însă trecem la limbile moderne din Europa, în multe limbi se folosește transliterația asa încât se pronunța Christos din limba greacă sau uneori Christ. În romanește însă, Hristos este exact la fel ca în limba greacă (Χριστός), și asta pentru că sunt multe cuvinte din romanește care sunt împrumutate din grecește. În Vechiul Testament din ebraică spre diferite limbi sunt mai multe posibilități și încearcă să traducă sau să transliterație de la original în ebraică adică ‘meshiyach’. În unele Biblii se traduce (precum se spune) cuvântul ‘Mesia’ dar prin transliterație (prin sunet) se spune ‘Hristos’. Este dificil să vedem în Vechiul Testament numele ‘Hristos pentru că nu exista numele acela de fapt în Vehicul Testament. Dar prin analiza Bibliei știm că numele este ‘Hristos’ = ‘Mesia’ = ‘Unul Uns’ și se specifică titlul. În greacă în original Noul Testament este direct legat de Hristos și prin Septuaginta se conectează de asemenea, dar trebuie să exploram mai mult ca să vedem aceasta.

Hristos anticipat în primul secol (100 e.n.)

Înțelegem acum câteva lucruri mai bine. Să urmărim acum Evangheliile și ce se scrie în ele. Când magii din răsărit au venit la regele Irod (cel Mare), ei știau că regele tuturor evreilor se naște curând – este binecunoscută povestea Crăciunului. Observăm că nu se referă la Isus ci doar la Hristos.

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.A adunat pe toţi preoții cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. (Matei 2 : 3 – 4)

Pe vremea lui Irod și preoții știau, recunoșteau cine este Hristosul – chiar înainte să se nască Isus – deși nu este specificat numele lui Isus. Aceasta pentru că în Vechiul Testament Hristosul erau cunoscut printre evrei în primul secol (și de asemenea Irod și marii preoți) prin Septuaginta în limba greacă. Hristos a fost și este un titlu nu un nume și prin aceasta se oprește noțiunea că Hristos nu este adevărat și că totul este minciună, precum împăratul Constantin în anul 300 e.n. (și în filmul Da Vinci spre exemplu). Termenul a fost creat cu sute de ani înainte, inclusiv înainte de creștinism sau când Constantin a fost la putere.

Vechiul Testament a profețit Hristosul

Dacă ne gândim bine, primele profeții au fost cu multă vreme în urmă, în Psalmi, scriși de David în 1000 î.e.n. – cu multă vreme, chiar foarte mult timp înainte de Isus. Să vedem ce zice:

Împărații pământului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând:”Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!”Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei.Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte și-i îngrozește cu urgia Sa, zicând:”Totuși, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.””Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. (Psalmul 2 : 2 – 7)

În primul secol (după era noastă) Septuaginta în limba greacă a fost mult mai citită față de limba ebraică (atât de evrei cât și de alte popoare). În Vechiul Testament ( Septuaginta) în Psalmul 2 eu citesc în felul următor (în romanește eu traduc direct Hristos, exact ca în Septuaginta):

Împărații pământului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Hristos-ului, zicând:”Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!”Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei. (Psalmul 2 : 2 – 4)

Observăm că Hristos, în primul secol (era noastră) în acel pasaj este citit ca atare. Dar în Psalmul 2 continua cu referire la ‘Hristos’ care va veni. Eu pun acest pasaj față-în-față și să observăm transliterarea:

Psalmul 132 – în ebraică

 

Psalmul 132 – în Septuaginta (în greacă)

 

10. Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!” –

11. Domnul a jurat lui David adevărul și nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.

12. Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu și învățăturile Mele pe care li le voi da, vor ședea și fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.” –

13. Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis:

14. „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.

15. Îi voi binecuvânta din belșug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.

16. Voi îmbrăca în mântuire pe preoții lui, și credincioșii lui vor scoate strigăte de bucurie.

17. Acolo voi înălța puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu,

18. voi îmbrăca cu rușine pe vrăjmașii lui, și peste el va străluci cununa lui.”

 

10. Pentru robul Tău David, nu lepăda pe Hristos!” –

11. Domnul a jurat lui David adevărul și nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.

12. Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu și învățăturile Mele pe care li le voi da, vor ședea și fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.” –

13. Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis:

14. „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.

15. Îi voi binecuvânta din belșug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.

16. Voi îmbrăca în mântuire pe preoții lui, și credincioșii lui vor scoate strigăte de bucurie.

17. Acolo voi înălța puterea lui David, voi pregăti o candelă a lui Hristos,

18. voi îmbrăca cu rușine pe vrăjmașii lui, și peste el va străluci cununa lui.”

Se vede foarte clar că în Psalmul 132 timpul este în viitor (”…voi înălța puterea lui David …”), și multe alte pasaje în Vechiul Testament. Este foarte important să reținem aceasta pentru profețiile Bibliei. Nu este doar faptul că de multe ori scriitorii Noului Testament se inspiră din Vechiul Testament. Este foarte clar că Vechiul Testament (fără Noul Testament) era făcut despre lucruri care vor veni și multe profeții. Irod știa că în Vechiul Testament profeții menționau despre ‘Hristos’ care va veni, mai mult, era deja anunțat. El, Irod, a întrebat pe cei care știau mai multe, când va fi prezis? Evreii știau că Mesia (sau Hristos) va veni. Faptul că ei, evreii așteaptă pe Mesia este clar, tot așa cum este clar că ei susțin ca nu exista Isus și Noul Testament nu este adevărat, dar Vechiul Testament și toate profețiile sunt acolo.

Profețiile din Vechiul Testament: felul în care se citește cheia la toate

Faptul că în Vechiul Testament apar explicit predicțiile care vor veni, cartea este pusă de-o parte, devine o literatură specială și foarte rară în istorie. Este ca și cheia pentru o ușă. Faptul că încuietoarea este pusă într-un anumit fel, este esențială și numai atunci ușa este deschisă. Am văzut că nu numai cele două psalm-uri dar și alte postări precum semnul lui Avraam, începutul lui Adam și Pastele lui Moise.  În Psalmul 132 este specificat că ‘Hristosul’ este din seminția lui David și ușa este deschisă din ce în ce mai mult pe măsură ce profețiile se împlinesc în Vechiul Testament. Vom continua să vedem ‘cheia’ specifică dar o să ne punem de asemenea o altă întrebare: este Isus cheia înțelegerii profețiilor? Dacă da, sper că prin aceasta o să înțelegem mai bine Evangheliile.

O mărturie evreiască: fiul născut din fecioară prin linia lui David

Am văzut deja de unde vine titlul ‘Hristos’, deci suntem lăsați să ne punem întrebarea controversată: este Isus din Nazeret ‘Hristosul’ prezis de Vechil Testament evreiesc? Este fără discuție o chestiune foarte interesantă.

De la linia lui David

În Psalmul 132 în Vechiul Testament este scris cu mult înainte de Isus, despre profeția aceasta:

Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!”

Domnul a jurat lui David adevărul și nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.

Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu și învățăturile Mele pe care li le voi da, vor ședea și fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.” –

Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui şi a zis:

„Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.

Îi voi binecuvânta din belșug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.

Voi îmbrăca în mântuire pe preoții lui, și credincioșii lui vor scoate strigăte de bucurie.

Acolo voi înălța puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu, (Psalmul 132: 10 – 17)

Reține că ‘unsul’ = ‘Hristos’ = ‘Mesia’. În limba engleză în versetul 12 se spune de fapt că unul din vlăstarele lui David va fi ”în veci pe scaunul tău de domnie”. Vedem foarte clar următorul lucru, cu mult înainte de creștinism, în limba ebraică în psalmi se prezice că Dumnezeu va fi unsul lui (adică ‘Hristos’) și că va veni prin linia lui David.

Vedem de asemenea că prin Noul Testament se vede genealogia lui Isus începută prin linia lui David, așa cum se spune prin Psalmul 132.

A fost Isus cu adevărat prin linia lui David?

Noul Testament spune că profeția a fost împlinită și unii nu sunt convinși. Cele două cărți, anume Matei și Luca, au inclus și genealogiile pentru ca să împlinească profeția evreiască pentru Isus. Și dacă toată genealogia este contrafăcută ca să coincidă cu ‘împlinirea’ profeție? Este mai simplu să credem că explicația este naturala și nu ‘Divină’. De aceia mulți oameni se întreabă și pur și simplu înțeleg și cred, sau alții care nu cred pentru că au deja concepții pre-existente. Haideți însă să nu judecam încă! Cazul în sine nu este chiar așa de clar, sunt alte lucruri care trebuie să se explice.

Este bine să vedem ce s-a întâmplat cu ‘adevărat’ și mai ales martorii care erau ostili. Au fost mulții care au văzut acestea, care au văzut și chiar au teștat omul și care nu au aprobat credința și au concluzionat că mărturia nu este adevărată. Să zicem de exemplu că s-a produs un accident între două mașina – A și B. Fiecare susține că celalalt a fost de vinovat. Acum să presupunem că persoana A a văzut ca persoana B trimitea ”SMS” în timp ce conducea. Bineînțeles că persoana B susține că nu este adevărat, că persoana A nu a văzut nimic. Altfel, dacă persoana B admite că ‘scria’ în timp ce conducea, judecătorul și juriul vor fi înclinați să creadă că persoana B a fost vinovată și trebuie să plătească daunele.

Într-un mod similar, datele și evaluarea istoricilor ostili ajută să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat cu adevărat cu Isus. Știu de exemplu un om foarte cunoscut și apreciat ca om de știință, care a scris o carte despre Isus: F.F. Bruce (1974, 215 p.) – Jesus and Christian Origins outside the New Testament (în româna: Originile lui Isus și Creștinism în afara de Noul Testament). În studiul acesta, el a identificat și analizat Rabini evrei și referințele lui Isus în Talmud și Mișna. El a notat următoarele în comentariile rabini despre Isus:

”Ulla a spus: Oare nu ar fi fost ceva ca sa se apere [pentru Isus]? El a fost înșelător și Dumnezeu a zis: ‘Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor; ‘[Deuteronomul 13: 9] Este diferit pentru Isus pentru că a fost aproape de rege” pagina 56

F.F. Bruce remarcă următoarele despre afirmațiile rabinilor:

Au vrut să-l apere (dar ștergând orice aluzie despre creștinism). Oare de ce au apărat crima aceasta? Pentru că era ‘aproape de rege’ adică de David. p.57

Cu alte cuvinte, rabinii evrei ostili nu au contestat Evangheliile scrise și nici faptul că Isus a fost cu adevărat din linia lui David. Deși au fost împotriva faptului că Isus a fost ‘Hristos’ și că Evangheliile spun asta, rabini recunosc că Isus era din seminția regele David. De aceia Evangheliile scrise nu sunt doar fabulații ca să împlinească ceva. Martorii ostili recunosc aceasta.

Cum a putut să nască Maria fiind virgina (fecioară)

Este posibil să nu vă împotriviți prea tare că Isus a fost din linia lui David. Pană la urmă este posibil ca pur și simplu să fi fost totul întâmplator. Cum adică să se nască un prunc din fecioară? Așa ceva nu se naște dintr-o ‘întâmplare’. Ne pot rămâne doar trei posibilități: ori nu este adevărat, ori este o frauda sau este mâna lui Dumnezeu.

Isaia în cronologia istorică
Isaia în cronologia istorică

O naștere din fecioară a fost aluzie la început cu AdamÎn Noul Testament, Luca și Matei au declarat clar că Maria a fost virgină atunci când a zămislit pe Isus. Mai mult, Matei declara fără echivoc că prin aceasta s-a împlinit profeția scrisă de Isaia (750 î.e.n.):

De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (adică ‘Dumnezeu este cu noi’). Isaia 7 : 14 (și citat de Matei 1 : 23 că o împlinire)

Hai să simplificăm lucrurile și să ne gândim la o explicație naturală. Dacă suntem mai atenți (și uni sunt) realizam că în limba ebraica ( הָעַלְמָ֗ה transcrisă este haalmah) adică ‘virgină’ este de fapt doar ‘domnișoară tânără’ aducă nemăritată. Poate că Isaia, pe la 750 î.e.n., a spus doar că ea a fost piosă și mai târziu Matei și Luca l-au venerat prin Isus și nu au știut ce a spus defapt Isaia, anume că nu a fost ‘virgină’ ci doar ‘femeie târâră’. Și fiică ea a fost însărcinată (și numai bina de ‘profeție’) deși Maria nu a fost măritată încă, totul a fost defapt un adevărat miracol, o ‘intervenție divina’, fiind piesa centrală a împlinire prin nașterea lui Isus.

Sunt tot felul de explicații posibile după multa vreme și eu nu pot să zic că nu sunt valabile. Până la urmă este imposibil să știm exact dacă a fost virgină sau nu. Dar pe de altă parte, nu este așa de simplu. În Septuaginta s-a tradus din limba ebraică în Vehicul Testament în limba greacă în anul 250 î.e.n. – cu două sute cinzeci de ani înainte de nașterea lui Isus. Ce au făcut rabinii ca să traducă din limba ebraică în greaca textul lui Isaia 7 : 14? Au tradus în loc de ‘virgină’, o ‘femeie tânără’ ? Ceia ce mă uimește este cât de multi oameni știu ce semnifică cuvântul în original, în ebraică, anume că este vorba fie de o ‘femeie tânăra’ fie de o femeie ‘virgină’, dar nici unul din ei nu erau de fapt interesați de scrierile din Septuaginta. Când ne uităm la aceasta este clar, neechivoc și categoric, cuvântul παρθένος transliterat parthenos adică ‘virgină’. Cu alte cuvinte, cei mai autoritari rabini din 250 î.e.n. știau că în ebraică Isaia a profețit despre femeia ‘virgină’ și nu despre ‘femeia tânără’ și asta cu doua sute cinzeci de ani înainte să se nască Isus. Nu este în nici un caz creația Evangheliilor și nici a primilor creștinilor. Este o istorie evreiasca scrisă cu mult înainte de Isus.

De ce atunci un grup de lideri și învățați evrei în 250 î.e.n. (cei 70 de oameni după tradiție) să facă ceva asa de ridicol și prea-de-tot predicție despre femeia virgina care a născut fiu. Dacă credeți că erau superstițioși și neștiințific pe vremea aceea, atunci să vă mai gândiți o dată. Pe vremea aceia, oamenii erau fermieri. Știau foarte bine cum se înmulțesc animalele și oameni. Cu peste 1500 de ani înainte de Septuaginta, Avraam și Sara știau că după a anumită vârstă femeia intră în menopauza și este imposibil să mai aibă copii. Nu, în 250 î.e.n. învățații nu știau despre tabelul periodic al elementelor sau spectrul complet al radiațiilor electro-magnetice, dar știau bine cum animalele și oamenii se înmulțeau. Ei știau că natural nu este posibil ca o fecioară virgină să nască. Și totuși ei nu s-au retras, nu au făcut o ajustare zicând că de fapt ea era doar ‘femeie tânără’ în Septuaginta. Ei au scris clar în alb și negru, femeia virgină a născut un fiu.

Am ajuns acum la împlinirea profeției. Deși nu se poate să se dovedească că Maria a fost virgină, ea a fost pentru puțin timp în centrul atenției, în rest nu se mai vorbește despre ea. Pe vremea aceea familiile erau numeroase. Nu era neobișnuit să aibă 10 copii. Dacă a fost așa, ce probabilitate există ca Isus să fie primul copil? Asta pentru că dacă ar fi fost un fiu sau o fiică înainte de Isus, Maria nu ar fi putut să fie virgină. În vremea noastră de obicei cuplurile au 2 copii, adică 50-50 probabilitatea, dar pe vremea aceia era probabilitatea era 1 la 10. Cu alte cuvinte, probabilitatea ca să fie Isus primul copil este de 9 la 10 împotrivă.

Mai este altceva remarcabil pentru promisiunea de căsătorie a Mariei. Dacă căsătoria ar fi fost consumată numai cu câteva zile mai înainte, atunci n-ar mai fi vorba de virgină și împlinirea profeției. Pe de altă parte, dacă n-ar fi fost logodită și ar fi fost deja însărcinată, n-ar mai fi posibil să se logodească. În cultura aceia, o femeie însărcinată dar care nu era logodită trebuia să plece și de cele multe ori erau omorâte.

Contextul Mariei

Este remarcabil și neobișnuit ca să fie doar o coincidentă și până la urmă imposibil să fie exclusă posibilitatea că a fost cu adevărat virgină. Aceste coincidențe nu sunt explicate ci mai degrabă balansate de parcă Unul a vrut să facă toate lucrurile așa. Dacă Maria ar fi fost măritată înainte de nașterea lui Isus sau dacă erau alți frați mai mari, atunci martorii ostili ar fi fost imediat sesizați. Dar nu a fost așa, din nou, ei fiind împotriva Evangheliilor din punctul acela de vedere F.F. Bruce notează că după cum gândește el, Isus a fost un rabin:

Isus era numit în scrierile rabinice ca Isus ben Pantera sau Ben Pantera. Aceasta înseamnă probabil ‘fiul panterei’. Cel mai probabil răspuns este faptul că s-a greșit pronunția și că de fapt era parthenos în limba greacă, adică virgină și mai departe în creștinism se referă la fiul virginei (fecioara) (p.57 – 58)

Azi, ca pe vremea lui Isus, sunt foarte mulți împotriva lui Isus și ceia ce reprezintă evangheliile. Pe vremea aceia ca și astăzi sunt animozități împotriva Lui. Pe vremea aceia însă erau martori ostili, dar ei nu negau anumite lucruri deși tare ar fi vrut să facă așa ceva.

Este Biblia demna de incredere? Sau a fost corupta?

O introducere la Criticism si Biblie

În epoca științifică și educata în care traim, punem la îndoială multe dintre credințele non-științifice pe care generatiile anterioare le-au avut. Acest scepticism este valabil pentru cărți religioase în general, dar în special pentru Biblie. Mulți dintre noi punem la îndoială exactitatea Bibliei. Acesta provine din ceea ce știm despre Biblie. La urma urmei, a fost scrisă în urmă cu mai mult de două mii de ani. Pentru cel mai mult timp, in aceste milenii nu a existat nici o presă de tipar, mașini de fotocopiere sau edituri. Deci manuscrisele originale au fost copiate de mână, generație după generație, in timp ce au disparut si au apărut multe limbi noi, si multe imperii s-au schimbat, iar puteri noi s-au înălțat. Deoarece manuscrisele originale s-au pierdut acum multi ani, cum știm că ceea ce citim astăzi în Biblie este ceea ce autorii originali, de fapt au scris cu mult timp în urmă? Mulți copii mici joacă de multe ori un joc numit telefonul fara fir, unde ei stau într-un cerc și cineva șoptește un mesaj în urechea persoanei de langa, iar fiecare persoană șoptește persoanei de lângâ până când mesajul a trecut la fiecare persoană în jurul cercului. Apoi ultima persoană spune mesajul cu voce tare, iar copiii observa modul în care mesajul s-a schimbat atât de mult de la începutul cercului. Poate fi acest joc comparabil cu transmiterea Bibliei în timp, astfel încât ceea ce am citit azi poate fi substanțial diferit de scrierile originale?

Principiile Criticismului

Acest lucru înseamnă că cel mai devreme moment in care putem afla de existenta documentului este începând cu 500 d. HR. În consecință, perioada de la 500 î.Hr. la 500 d. HR (etichetat x în diagrama) este perioada în care nu putem verifica copiile anterioare, deoarece toate manuscrisele din perioada precedenta au dispărut.

Exemplu de etape în viață a documentului vechi ipotetice
Exemplu de etape în viață a documentului vechi ipotetice

De exemplu, în cazul în care s-au făcut cateva erori în timp ce copia a doua a fost realizata dupa prima copie (intenționate sau nu), nu am fi în măsură să le detectam deoarece nici unul dintre aceste documente nu sunt disponibile pentru a compara cu celalalt. Această perioadă de timp, inainte de originea copiilor existente în prezent (perioada X) formeaza deci intervalul de incertitudine contextuala. Prin urmare, un principiu care ar putea fi de ajutor pentru a raspunde la intrebari despre fiabilitatea textului este să se ne uitam la lungimea acestui interval de timp. Cu cat este mai scurt acest interval (etichetat „x” în diagrama) cu atat mai mare încredere putem plasa în conservarea corectă a documentului în zilele noastre moderne, deoarece perioada de incertitudine este redusă.

Desigur, de obicei, in prezent, exista mai mult decat o singura copie a unui manuscris. Să presupunem că avem două astfel de exemplare de manuscris și găsim următoarea frază tradusă în aceeași secțiune a fiecaruia dintre ele:

Cu câteva manuscrise baza textual este mic.
Cu câteva manuscrise baza textual este mic.

Autorul original a vrut sa scrie despre ‘John’ SAU despre ‘Joan’, iar celălalt manuscris conține o eroare de copiere. Întrebarea este -Care dintre cele doua manuscrise contine eroarea? Din dovezile disponibile, este foarte dificil sa determinam aceasta.

Acum, să presupunem ca găsim inca două exemplare ale aceluiaș manuscris, după cum se poate vedea mai jos:

Mai multe manuscrise mai mare Baza textual
Mai multe manuscrise mai mare Baza textual

 

Acum este mai ușor să deducem care manuscris contine eroarea. Este mult mai probabil ca eroarea a fost facuta o singură dată, mai degrabă decât aceeași eroare sa fi fost repetată de trei ori, deci este posibil ca MSS # 2 sa contina eroarea de copiere, iar autorul a scris, de fapt, despre ‘John’, nu ‘Joan’.

Acest exemplu simplu ilustrează un al doilea principiu, pe care il putem folosi pentru a verifica validitatea manuscriselor – Cu cat exista mai multe manuscrise disponibile, cu atât este mai ușor sa detectam si sa corectam erorile, pentru a stabili conținutul originalului.

Criticismul scrierilor clasice Greco-Romane coparate cu Noul Testament

Pana acum am stabilit doi indicatori care pot fi utilizați pentru a determina validitatea documentelor vechi: 1) măsurarea timpului între scrierea originală și cea mai recenta copie a manuscrisului, și 2) verificarea numărului de copii existente ale manuscrisului. Deoarece acești indicatori se pot folosi la orice scriere veche, putem astfel să le aplicam atât la Biblie, precum și alte lucrări din antichitate, așa cum se poate observa în tabelele de mai jos (1).

*pentru oricare lucrare

Acești scriitori reprezinta principalii scriitorii clasici din antichitate – scrierile care au modelat dezvoltarea civilizației occidentale. În medie, acestea ne-au fost transmise prin 10-100 manuscrise, care sunt păstrate începând doar aproximativ cu 1000 de ani de la originalul care a fost scris. Din punct de vedere științific aceste date pot fi considerate experimentul nostru, deoarece conține date (scriitori clasici) care sunt acceptate și utilizate de către academicieni și universități din întreaga lume.

Tabelul următor compară scrierile biblice (Noul Testament, în special) de-a lungul aceloraș puncte de interes (2). Acestea pot fi considerate datele noastre experimentale, care vor fi comparate cu datele noastre de control, la fel ca în orice investigație științifică.


Table 2 Romanian

Numărul de manuscrise ale Noului Testament este atât de vast incat ar fi imposibil să le listam pe toate într-un tabel. Asa cum a declarant un savant (3) care a petrecut ani studiind acest problemă:

“Astazi avem mai mult de 24000 de exemplare ale manuscriselor ce contin porțiuni ale Noului Testament … Nici un alt document al antichității nu se apropie de astfel de numere și atestare. În comparație, Iliada lui Homer este al doilea cu 643 de manuscrise care încă supraviețuiesc in ziua de azi “

Un savant din conducerea Muzeului Britanic (4) confirmă acest lucru:

„Oamenii de știință sunt mulțumiti de faptul că au acces la textul real al principalelor scrieri de catre autorii greci si romani … dar cunostintele noastre despre scrierile lor depind de o simplă mână de manuscrise în timp ce manuscrisele Noului Testament sunt in număr de … mii „

Criticism la Noul Testament si Constantin

Și un număr semnificativ al acestor manuscrise sunt extrem de vechi. Eu am o carte despre cele mai vechi documente ale Noului Testament. Introducerea începe astfel:

„Această carte oferă transcrierile a 69 dintre cele mai vechi manuscrise ale Noului Testament … datate la începutul secolului al 2-lea pana la începutul secolului al 4-lea (100-300 d. HR) … conținand aproximativ 2/3 din textul |Noului Testament” (5)

Acest lucru este important deoarece aceste manuscrise provin dinaintea împăratului roman Constantin (cca 325 d. HR) și inainte de ascensiunea Bisericii Catolice, ambele evenimente fiind adesea corelate cu modificare a textului biblic. Putem testa de fapt, această acuzatie prin compararea textelor modificate dinaintea lui Constantin (din moment ce le avem) cu cele aparute mai târziu. Dar când facem aceast lucru aflăm că acestea sunt la fel.Mesajul textelor din anul 200 d.HR este aceleași cu cele din 1200 d. HR.
Nici Biserica Catolică, nici Constantin nu au schimbat Biblia. Aceasta nu este o declarație religioasă, este una bazat exclusiv pe date științifice. Figura de mai jos ilustrează calendarul de manuscrise pe care se bazează Noul Testament al Bibliei.

Implicatiile criticismului textului Bibliei

Ce concluzie putem trage din aceasta? Cu siguranță, cel puțin în ceea ce putem măsura în mod obiectiv (numărul manuscriselor existente și timpul dintre original și cel mai recent manuscris) Noul Testament este verificată la un nivel mult mai riguros decât orice alta scriere clasica. Verdictul pe care dovezile ne împing sa il tragem este cel mai bine rezumată de citatul următor (6):

„Ca sa fi sceptic in legatura cu textul Noului Testament inseamna sa permitem tuturor antichităților clasice să alunece în obscuritate, pentru nici un alt document din perioada antică nu este la fel de bine atestat bibliografic ca Noul Testament”

Ceea ce spune acest citat este, pentru a fi consistenti, dacă ne hotăram să ne îndoim de validitatea conservarii Bibliei putem la fel de bine sa discreditam tot ce știm despre istoria clasică, în general – și acest lucru nu a fost facut de nici un istoric informat vreodata. Știm că textele biblice nu au fost modificate cu trecerea epocilor, limbilor și a imperiilor stravechi, deoarece manuscrisele originale au existat inaintea acestor evenimente. De exemplu, știm că nici un călugăr zelos medieval nu a adăugat la minunile lui Isus în scrierile biblice, deoarece avem manuscrise care dateaza dinaintea călugărilor medievali și toate aceste manuscrise conțin, de asemenea, scrierile despre minunile realizate de Domnul Isus.

Dar despre traducerea Bibliei?

Dar ce putem spune despre erorile care au avut loc în procesul traducerii, și de faptul că există atât de multe versiuni diferite ale Bibliei astazi? Oare acest lucru nu arată că este imposibil să se determine cu exactitate ceea ce autorii originali, au scris de fapt?
În primul rând trebuie să clarificăm o concepție comună care este greșită. Mulți oameni in ziua de azi cred că Biblia a trecut printr-o serie lungă de pași de traducere, cu fiecare traducere nouă fiind traduse din limba anterioară, o serie ceva de genul: Greaca -> Latină -> Engleza Medievala -> Engleza lui Shakespeare -> Engleză modernă -> alte limbi moderne. De fapt, Biblia este tradusa direct din limba originală în toate limbile existente astazi. Pentru Noul Testament traducerea este: Greacă -> limbaj modern, și pentru Vechiul Testament traducerea este Ebraică -> limbă modernă. Textul de bază este in Greacă și Ebraică. Deci diferentele de versiuni ale Bibliei provin din modurile diferite folosite de lingviști pentru a traduce diferite fraze în limba tradusa.
Datorită literaturii clasice vaste, care a fost scrisa în limba greacă (limba originală a Noului Testament), a devenit posibil sa se traduca precis gândurile originale și cuvintele autorilor inițiali. De fapt, diferitele versiuni moderne atesta acest lucru. De exemplu, citiți bine-cunoscutul verset din Ioan 3:16 în cele două versiuni cele mai comune, si observati ușoara variație în formulare, dar consistenta în idei și sensul versetului:

16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu[b], pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.  Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Puteți vedea că nu există nici un dezacord între traduceri – ei spun exact același lucru doar folosind cuvinte ușor diferite.

In concluzie, nici trecerea anilor, nici traducerea diferita nu a corupt ideile și gândurile exprimate în manuscrisele biblice inițiale, ca sa fie ascuns de noi. Putem ști cu exactitate că astăzi Biblia reflecta cu exactitate ceea ce autorii au scris de fapt in vechime. Textul este de încredere.

Este important să înțelegem ceea ce arată si ceea ce nu arată acest scurt studiu. Acesta nu dovedește că Biblia este în mod necesar Cuvântul lui Dumnezeu, nici că este de fapt adevărat. Se poate argumenta (cel puțin din dovezile prezentate aici), care, deși ideile originale ale autorilor biblici au fost transmise cu precizie pentru noi astăzi, aceasta nu dovedește sau indică faptul că aceste idei inițiale au fost vreodată corecte (sau chiar că acestea sunt de la Dumnezeu). Destul de adevărat. Dar intelegerea validitatii textului Bibliei oferă un punct de plecare de la care se poate porni serios in investigarea Biblia, pentru a vedea daca se poate raspunde la unele dintre aceste întrebări, si de asemenea, pentru a deveni informat cu privire la care este mesajul Bibliei. Biblia susține că mesajul ei este o binecuvântare de la Dumnezeu. Ce se întâmplă dacă există o șansă ca acest lucru sa fie adevărat? Pune timp deoparte pentru a afla unele dintre evenimentele importante din Biblie pe care le explic aici, în acest website.

  1. Taken from McDowell, J. Evidence That Demands a Verdict. 1979. p. 42-48
  2. Comfort, P.W. The Origin of the Bible, 1992. p. 193
  3. McDowell, J. Evidence That Demands a Verdict. 1979. p. 40
  4. Kenyon, F.G. (former director of British Museum) Our Bible and the Ancient Manuscripts. 1941 p.23
  5. Comfort, P.W. “The Text of the Earliest New Testament Greek Manuscripts”. p. 17. 2001
  6. Montgomery, History and Christianity. 1971. p.29